Dă șanse speranței cu Hospice Casa Speranței în București!

Atunci când puține lucruri mai pot fi spuse, când efortului de a trăi firesc viața i se împotrivește suferința, există încă speranță.

Hospice Casa Speranței se numără printre acele inițiative vitale pentru speranțele celor care nădăjduiesc o viață mai bună. Echipa HOSPICE asigură servicii gratuite pentru pacienții cu boli incurabile și urmează să construiască până în vara anului 2013 un hospice cu 30 de paturi în București.

Continue reading…

Darth Vader şi îngrijirea paleativă

Pe 19 noiembrie am avut onoarea de a prezenta cea de-a unsprezecea ediţie a Balului Floare de Colț, balul de caritate organizat de către Hospice Casa Speranţei în scopul strângerii de fonduri pentru pentru susţinerea serviciilor gratuite de îngrijire a copiilor şi adulţilor cu boli incurabile. Tema acestei ediţii a fost ‘A night with the Stars’, iar cel mai spectaculos moment al serii a fost apariţia pe scenă a lui Darth Vader şi a trupelor sale, care au trecut pentru o seară de partea bună a Forței. Costumul folosit pentru acest moment a fost chiar costumul original utilizat pe platourile de filmare Star Wars.

Continue reading…

Edelweiss Fashion Show

Una dintre organizațiile la care țin foarte mult, Hospice Casa Speranței, organizează marți, 31 mai, începând cu ora 19:00 evenimentul de strângere de fonduri Edelweiss Fashion Show.

Hospice Casa Speranței asigură servicii de îngrijire paleativă bolnavilor cu boli terminale, mulți dintre ei copii.

La recepția care va avea loc la Athénée Palace Hilton o serie de designeri de top precum Silvia Șerban, Wilhelmina Arz, Corin Vlădescu, Stephan Pelger, Mihaela Glăvan, Thea Haimovitz, Cosmina Englizian, Diana Antohi, Iuliana Dima și Edita Lupea își vor prezenta noile colecții.

Continue reading…

Prima dată la Chișinău

Săptămâna trecută am fost într-o scurtă vizită la Chișinău, la Balul Caritabil organizat de Hospice Angelus, echivalentul din Republica Moldova al Hospice Casa Speranței din România. Ambele organizații, care oferă îngrijiri paleative bolnavilor în fază terminală, au fost înființate de Graham Perrols și sunt patronate de Prințesa Marina Sturdza.

A fost prima vizită în Basarabia, iar Chișinăul l-am găsit exact așa cum mi l-au descris toți prietenii care l-au vizitat deja – un oraș cu farmec și patină cuceritoare și, mai ales, cu foarte multă verdeață. Chiar mă gândeam că ar suna puțin ciudat să apară la Chișinău o filială a Asociației MaiMultVerde. Capitala moldovenilor este deja foarte verde.

Continue reading…