Mi-au rămas în suflet trei secvențe din călătoria pe care am făcut-o săptămâna trecută în Mureș, la invitația …
Câștigătorii Bibliofagia
UniCredit Țiriac Bank și Asociația Catalist au finalizat cea de a patra ediție a Concursului de Debut Literar UniCredit. Concursul s-a adresat autorilor de orice vârsta, care nu au mai publicat în volum până acum.
În acest an, numărul celor înscrişi a fost cu 30% mai mare decât anul trecut, însumând 186 de creaţii literare, dintre care 18 au fost nominalizate la marile premii.. Liviu Papadima, unul dintre jurații care a analizat creațiile literare, a afirmat că “nu numai afluența acestora a crescut, ci și calitatea lor”. În același timp, Paul Cernat, un alt membru al juriului, spune despre concurs că a devenit o “veritabilă instituție în domeniu”.
Ultimele zile de înscrieri pentru Bibliofagia
Mai sunt 3 zile în care vă puteți înscrie lucrările pentru Concursul de Debut Literar Bibliofagia, inițiat de Unicredit Țiriac Bank. Aflat la cea de-a patra ediție, concursul nu are limite de vârstă, stil sau temă. Trebuie doar să ai pasiune pentru condei și dorința ca lucrările voastre să fie citite de un ochi avizat.
Concurs de debut literar Unicredit Țiriac Bank
Dacă ai visat să devii scriitor sau ai deja o lucrare de proză scurta, roman …
Vargas Llosa despre cultură şi erotism
“După ce le zgârii un pic suprafaţa, toţi dictatorii sunt unul şi acelaşi lucru.” În …