În răspăr cu timpul

Probabil că ați observat că public uneori și advertoriale aici pe blog. Încerc să nu o fac prea des și sunt destul de selectiv atunci când accept o ofertă. În plus, am o politică foarte strictă de a marca aceste însemnări corespunzător din respect pentru cititorii mei. Această însemnare nu este un advertorial.

Campania celor de la Silva Dark merită un “Bravo!” din toată inima. M-am bucurat să găzduiesc interviurile pe care le-au realizat cu niște inși de toată isprava despre un subiect vechi de când lumea: cum ne trecem timpul.

Reiau aici cele cinci tablouri, pentru că mi s-au părut inspirate și cred că merită o privire mai atentă. Vă urez să luați folos din fiecare:

Continue reading…

Cum să-ţi pierzi timpul cu folos

Lui Mihai Călin nu i-a fost uşor să-şi urmeze pasiunea. A picat la facultate într-o vreme în care asta te condamna la doisprezece luni de muncă forţată, intitulate pompos “serviciu militar obligatoriu”. Dar Mihai nu s-a lăsat, iar liniştea pe care o degajă în acest interviu ar trebui să fie o lecţie pentru toţi cei care se tem să-şi urmeze visele:

Ţin minte că eram la curs, la matematici speciale, şi parcă suspendam timpul acela. Nu mai auzeam ce se vorbea în jur şi scriam pe o foaie ”teatru”. Apoi ştergeam, să nu vadă nimeni. Apoi scriam ”actorie”. Şi iar ştergem. Şi după aceea brusc îmi dădeam seama că sunt de fapt la curs…

Continue reading…