Lecţia de prim ajutor

De mâine la Pro TV de la ora 10.30

În lunile în care am făcut voluntariat pe ambulanțele SMURD și la camera de gardă a Spitalului Floreasca, sub coordonarea doctorului Bogdan Oprița, mi-am dat seama cât de important este ca oamenii obișnuiți să cunoască măsurile elementare de prim ajutor, care pot salva viața cuiva în minutele critice care trec până la venirea Salvării.

Așa s-a născut ideea unui program național de educație pentru acordarea primului ajutor. M-am bucurat să găsesc sprijin pentru această idee în cadrul ING Asigurări de Viaţă, SMURD și Pro TV.

Continue reading…

Prespital

Lunea trecută am fost de gardă ca voluntar nemedical pe Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă (UTIM) de la Detașamentul de Pompieri Chimiștilor și am avut o “baftă” rară: timp de 12 ore n-am primit niciun caz. Evident, am plecat puțin dezamăgit și destul de hotărât să fac mai multe gărzi la spital, unde e mai mereu câte ceva de făcut și de învățat, decât pe ambulanță, unde totul depinde de noroc.

Ieri am fost din nou voluntar pe UTIM-ul de la Chimiștilor și m-am răzgândit. A fost o gardă plină de dimineața până seara, cu cazuri interesante, unele grave, altele mai puțin grave, cu două preluări de la elicopter ale unor pacienți aduși din nordul și din vestul țării. Am bătut orașul în lung și-n lat, am ajuns de trei ori la spital, am mâncat pe apucate și am moțăit un sfert de oră pe drumul hurducat de la spitalul Bagdasar la unitatea militară de pompieri.

Continue reading…