România lui Traian Băsescu

O Românie fără Andrei Pleșu, fără Regele Mihai și, mai nou, fără doctorul Arafat. Acum niște luni, Președintele se plângea că, “vedeți, noi încă nu ne așezăm corect valorile.” Observ că s-a apucat să dea cu barda și în ultimele valori care mai erau încă așezate la locul lor.

Astă-primăvară, guvernul din Bangladesh s-a umplut de rușine în fața întregii lumi după ce l-a demis pe Muhammad Yunus, laureat al Premiului Nobel pentru economie, de la conducerea băncii sociale pe care chiar el o înființase. Am zâmbit amar și mi-am zis că așa ceva numai în Bangladesh se poate întâmpla. Evident, m-am pripit. Țări în care politicienii nu mai au de mult nici măsură, nici respect, nici rușine sunt cu duiumul. România, mulțumită bravului nostru Președinte, nu e cu nimic mai brează.

Continue reading…

Regele nostru

Nu mi-am dat seama de asta înaintea plecării din țară, dar viața Regelui Mihai este una dintre poveștile pe care le spun cu cea mai mare plăcere și mândrie atunci când vorbesc despre România.

Spre deosebire de dictatorii care-și ridică statui în timpul vieții, viața Regele Mihai este ea însăși un monument, iar personalitatea Majestății Sale este o statuie care nu mai are nevoie de niciun soclu. Dacă ne-am deschide mai lesne sufletul spre a-i admira pe cei mai merituoși decât noi, măiestria acestei statui ar putea în sfârșit să ne inspire. Avem atâtea de învățat din ceea ce istoria l-a învățat pe Regele nostru și e așa de mare păcat că ne dăm încă prea târziu seama de asta.

Continue reading…