Bărbatul mic de statură întins cu fața în sus pe marginea drumului are capul năclăit de sânge. Lângă oamenii adunați în jurul lui, se vede un scuter căzut. Omid, tovarășul cu care mă întorceam dintr-o escapadă în Carpați, scoate un „Îghhhh…” și întoarce instinctiv capul. Încetinesc puțin, arunc o privire și decid să merg mai departe, ca să nu mai îngroșăm și noi mulțimea de gură-cască. În secunda în care depășesc locul accidentului, înregistrez mai bine ce-am văzut, sau, mai bine zis, ce n-am văzut. Două chipie de polițist, dar niciun paramedic. Îmi dau seama că șansele ca cineva să știe cum să acorde primul ajutor sunt minime. Trag pe dreapta, îl rog pe Omid să închidă mașina și alerg.
Lecția de prim ajutor în 2012
Emisiunea Lecția de prim ajutor s-a întors din vacanța sărbătorilor de iarnă și continuă în noul an la Pro Tv în fiecare sâmbătă și în reluare luni, de la ora 9.55 dimineața. Ajunsă la ediția a șaptea, emisiunea aduce în discuție în săptămânile următoare noi proceduri de prim ajutor în situații de urgență frecvente.
De la lansarea programului, peste 1,5 milioane de români au beneficiat de emisiunea și de site-ul Lecția de Prim Ajutor, oferite de ING Asigurări de Viaţă în parteneriat cu SMURD, și au aflat cum trebuie să procedeze corect în situaţii care necesită primul ajutor.