Am primit astăzi din partea doctorului Bogdan Oprița, medicul coordonator al SMURD București și șeful departamentului de urgențe al Spitalului Floreasca, certificatele de participare în cadrul unui program de voluntariat pe care l-am inițiat aici pe blog, acum aproape un an, inspirat de programul Voluntar de profesie al Fundației Vodafone și de emisiunea cu același titlu pe care am realizat-o pe Prima TV.
Pe lângă faptul că mi-am îndeplinit un vis, aceea de a-i cunoaște îndeaproape pe oamenii minunați (doctori și asistenți deopotrivă) care lucrează la SMURD, m-a uns pe suflet ce ne-a spus doctorul Oprița înainte să ne înmâneze certificatele: că am fost “cea mai serioasă grupă de voluntari” din istoria SMURD București.