Diseară, de la 23.30, pe TVR1 la “Bună ca viaţa” vorbim despre educaţia continuă, adică despre ce mai învăţăm când suntem oameni mari şi credem că le ştim deja pe toate.
Am invitat-o pe Monica Anghel să ne vorbească despre o pasiune mai puţin cunoscută pe care şi-a descoperit-o acum un an: aikido. Iar dacă artele marţiale nu vă tentează, emisiunea vă recomandă cursurile de cultură generală oferite de Fundaţia Calea Victoriei, cele de pictură sau de hipism.
Pentru “Sfatul practic”, Laura a invitat-o pe Magda Mihăilă, o telespectatoare a emisiunii, să ia primele ei lecţii de înot, pentru că şi înotul poate fi învăţat indiferent de vârstă.
Pe Magda am “recrutat-o” de pe pagina mea de Facebook unde, când am întrebat “Cine nu ştie să înoate şi vrea să înveţe?” am primit un număr copleşitor de răspunsuri, semn că nu sunt puţini cei care cred că nu e niciodată prea târziu ca să înveţi ceva nou.
Mâine (sâmbătă) de la 11 dimineaţa, pe TVR1, “Bună ca viaţa” vă propune o incursiune în Bucureştiul literar ca să mai uitaţi puţin de Bucureştiul din faţa blocului.
Ne-au ghidat în această incursiune invitaţii emisiunii, oameni cu totul şi cu totul speciali:
scriitoarea Ioana Pârvulescu, călătoare în timp între Bucureştiul secolului XIX, Bucureştiul interbelic şi Bucureştiul contemporan
etnologul Şerban Anghelescu, care ne-a făcut introducerea în trei stabilimente celebre în lumea literară: Capşa interbelică, Uniunea Scriitorilor comunistă şi Muzeul Literaturii postcomunist
criticul de artă Adrian-Silvan Ionescu, care a adus cu sine farmecul secolului al XIX-lea: domnia sa se îmbracă şi astăzi cu ţilindru şi papion, colecţionează obiecte vechi şi chiar reconstituie lupte din istoria României alături de Asociaţia 6 Dorobanţi.
Cei care au studiat deja site-ul http://cumcomunici.ro ştiu că preţul cursului PCM include şi costul profilului personal. Vestea bună este că, din ianuarie, deţinătorul licenţei naţionale a negociat un preţ preferenţial pentru România, mai mic cu aproape 100 de euro decât cel anterior. Aşa că acum cursul costă doar 400 de euro, cu tot cu profil. În continuare există reducerea de 100 de euro pentru tineri, în limita a 3 locuri pe curs.
Următoarele cursuri au loc pe 19-21 februarie (aici mai sunt doar câteva locuri) şi pe 9-11 aprilie.
Duminică tocmai am încheiat primul curs livrat angajaţilor unei singure companii, e vorba de echipa Cardif Asigurări. Redau mai jos câteva dintre comentariile primite după curs.
Despre curs
Mi-a fost teamă că voi auzi clişee, ori că vor fi mai multe momente în care mă voi plictisi. Dar n-a fost aşa. - Roxana Costan
Am fost profund impresionată de esenţa, de substratul acestui curs. - Diana Adela Rusu
Mi-a schimbat viziunea asupra celor din jurul meu. - Andreea Iorga
O experienţă revelatoare. - Cristina Tărăbăneanu
Rezultate uimitor de apropiate de realitate. - Cristina Stăniloaie
Despre trainer
O reală surpriză. - Andreea Iorga
Trainingul ar fi fost cu siguranţă lipsit de savoare şi de sub(înţelesuri) fără participarea activă a lui Dragoş. - Cristina Tărăbăneanu
A fost mai mult decât putea face un psiholog la mai multe şedinţe de terapie. – Izabel Cuibuş
Am început anul cu o ediţie “Bună ca viaţa” dedicată râsului. Am râs împreună cu Teo, Vio şi Costel, făcătorii de stand-up. Am stat de vorbă cu Hanno Hoefer, care a imortalizat pe peliculă hazul de necaz care se făcea în anii ‘80, apoi am făcut un salt până în zilele noastre şi i-am luat la întrebări pe Eugen Erhan şi pe Tudor Muscalu, părinţii lui Fredo şi Pid’jin, cei doi porumbei diabolici care vor să distrugă lumea.
Între reportaje, am stat la o şuetă cu George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis şi, după ştiinţa mea, singurul actor care se poate lăuda cu o teză de doctorat în logica absurdului.
Vă rămăsesem dator cu povestea ultimei mele achiziţii cu cardul BRD ePayment, cea în care urma să utilizez şi punctele de fidelitate câştigate cu ocazia cumpărăturilor anterioare.
O primă surpriză neplăcută a fost să aflu că, deşi făcusem cumpărături doar pe site-urile menţionate în lista ePayment, am descoperit că unele, ca emag.ro, de exemplu, nu foloseau, de fapt, sistemul de plată ePayment. Recunosc că eu nu mai stătusem să verific prezenţa siglei pe aceste site-uri. În fine, cei de la GeCAD mi-au explicat că ei nu-i pot forţa pe cei cu care încheie contracte să folosească doar sistemul lor de plată, dar au fost de acord să elimine, în urma sesizării mele, emag.ro de pe lista lor.
A doua surpriză a fost să aflu că nu mai aveam destui bani pe card şi asta nu pentru că nu aş fi lăsat destui cât să-mi ajungă pentru ultima achiziţie, ci pentru că, la ultima plată online, magazinul trimisese nişte date greşite, astfel încât suma rezervată, deşi fusese debitată, continua să fie rezervată în continuare până la clarificarea comunicaţiilor cu magazinul online. Am rugat două funcţionare de la BRD Vocalis să-mi explice logica acestei proceduri, ele păreau s-o priceapă, eu n-o pricep nici acum, dar banii au fost deblocaţi oricum în 24 de ore.
În cele din urmă am făcut achiziţia, dar şi aici mi-a luat ceva vreme să mă prind că opţiunea de reducere apare în ultimul pas al achiziţiei prin ePayment şi nu la primul “total” din coşul de cumpărături. Am comandat o imprimantă de la pcgarage.ro şi am obţinut, cu punctele de fidelitate, un discount de 20%, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, nu e de ici, de colo.
Concluzia mea e că suntem încă la început în toată povestea asta cu achiziţiile online, dar e îmbucurător că ne mişcăm şi noi mai cu talent în direcţia asta. Tot acest experiment m-a făcut să-mi reanalizez halul absolut nesigur în care îmi foloseam cardurile pe Internet şi să decid să-mi deschid un cont nou, cu un card nou, strict pentru cumpărături online.
ePayment e, nu mă-ndoiesc, o treabă de bună calitate din punct de vedere tehnic, dar mai are mult de îmbunătăţit în zona de comunicare şi de interfaţă cu utilizatorul.
Pe de altă parte, am înţeles cu aceeaşi pcazie că fiecare plată online presupune un proces extrem de complex în care toţi actorii trebuie să se armonizeze şi să lucreze bine împreună: banca, magazinul online, procesatorul de plăţi, operatorul cardului.
În orice caz, eu sunt pregătit să mai sufăr nenumărate bug-uri şi să dau şi mai multe telefoane pentru privilegiul de a nu mai trebui să merg la supermarket sau la magazin sau la mall. E un domeniu în dezvoltare şi pionieratul nu e uşor. Dar merită.
Domnişoara blondă din maşină de lângă mine îmi face semn că vrea să-mi spună ceva. Cobor geamul.
- De ce scrieţi semeseuri în trafic?
- Poftim?
- De ce scrieţi semeseuri în trafic? Nu e bine…
N-am ce face, recunosc fapta.
- Aveţi dreptate, nu e bine. Îmi pare rău.
Domnişoara îmi zâmbeşte, totuşi, cu indulgenţă:
- Măcar merită?
Zâmbesc şi eu vinovat şi ne despărţim în termeni amiabili, deşi, mă jur, nu scriam nimic compromiţător. Era doar un semeseu de lucru.
Este un titlu foarte inspirat al unui articol semnat Alexandru Ardelean în Biz de februarie şi care vorbeşte despre puţinele organizaţii care continuă să-şi finanţeze integral programele din donaţii private şi sponsorizări.
Vi-l recomand şi pentru că e o primă ieşire la rampă a lui Paul Olteanu, cel care s-a alăturat în vară echipei MaiMultVerde în calitate de fundraiser şi care, zic eu, face deja o treabă foarte bună pe domeniul ăsta.
Cam o dată la două interviuri, unui jurnalist îi dă prin cap să întrebe: este ecologia în România o adevărată preocupare sau este ea doar un moft?
Există infinite variaţiuni pe această temă (Este mersul pe bicicletă doar un moft? Este colectarea selectivă doar un moft? Sunt autoturismele hibrid doar un moft? Este vegetarianismul doar un moft? Sunt plantările doar un moft?), dar structura este neschimbată, iar întrebarea mă bântuie cu aceeaşi neadormită insistenţă.
Dincolo de originalitatea ieşită din comun a acestei întrebări, nu pot pricepe nici în ruptul capului ce se află în mintea celui care vine la un popă, să zicem, şi-l întreabă dacă Fecioara era chiar virgină când l-a născut pe Iisus ori poate doar s-a prefăcut? Sau care întreabă un inginer ce părere are despre principiul al doilea al termodinamicii. Sau care îi cere unui literat să-i spună dacă crede că cititul e ceva util sau că e mai mult aşa, un fel de fiţă.
Ce să vă răspund, dragii mei? Nu e un moft. Uitaţi-vă o clipă în jurul vostru, vorbiţi cu nişte prieteni, staţi puţin pe Google. Nu mai e moft de câţiva ani buni. Dar acum, dacă tot v-am prins, ia spuneţi-mi, vă rog, şcoala aia de jurnalism pe care aţi făcut-o a fost pe bune sau n-a fost nici ea decât aşa, doar un moft?
Ştiu, sunt mofturos. Dar aveam un of de multă vreme şi trebuia să-l spun.
Ioana Răduca a realizat pentru Reporter special, emisiunea coordonată de Vlad Petreanu pentru Antena3, o ediţie despre voluntariat. Între subiectele abordate se numără şi acţiunile MaiMultVerde, ale Eco Assist şi ale Centrului de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă, dar altul este motivul pentru care vă recomand călduros să urmăriţi această înregistrare: Ioana Răduca a descoperit un om minunat, pe Elena Nichita Zeleniuc.
Doamna Zeleniuc a lucrat alături de Crucea Roşie în războiul din Coreea, când nu împlinise încă 18 ani. Iar acesta a fost doar începutul unei vieţi aventuroase pe care a dedicat-o ajutorării celor în nevoie. A primit medalia Florence Nightingale, cea mai înaltă distincţie oferită de Crucea Roşie. Am căutat să aflu mai multe despre sora medicală după care a fost numită această medalie şi am zâmbit când am aflat că, tot după ea, a fost numit sindromul Florence Nightingale – cel care descrie situaţiile când pacienţii se îndrăgostesc de îngrijitorii lor.
Doamna Zeleniuc emană şi astăzi o căldură care te face să-ţi închipui cu uşurinţă cum se vor fi simţit pacienţii dumneaei de-a lungul timpului şi cât de mult trebuie s-o fi îndrăgit.
