Balada biciclistului în frig

Când mă întorceam acum două săptămâni de la Sibiu, am zărit la o intersecţie un biciclist. Deşi erau abia câteva grade, avea un Polar cu glugă pe el şi nu părea deloc refrigerat. Mi-am adus apoi aminte de bicicliştii şi de gulerele albe pe scuter care înfruntă vremea londoneză tot timpul anului şi de poveştile cu bicicliştii din ţările nordice care nu fac diferenţa între vară şi iarnă.

Aşa că m-am hotărât să înfrunt şi eu măcar o zi, două pe săptămână vremea mizerabilă care pune stăpânire pe Bucureşti.

cagulaAmalia mi-a făcut cadou o cagulă de motociclist, pe care, din păcate, am rupt-o din prima zi. Noroc că-mi spusese de unde se pot cumpăra, aşa că m-am înfiinţat cu bicicleta la magazinul din staţia de metrou Romană (bine că nu era nici un motociclist pe-acolo, ar fi putut crede că vreau să le iau la mişto hobby-ul). Pe lângă cagulă, care-ţi lasă nasul şi ochii descoperiţi, mi-am luat şi un fel de mască pentru partea de jos a feţei, care acoperă ochii şi nasul, foarte bună şi pentru că mai filtrează pulberile din aer. Din păcate, n-aveau decât mărimea S şi mă strânge prea tare, aşa că n-o pot purta.

casca bicicletaDe la AS Sport mi-am luat o “cască de iarnă”, adică una cu mai puţine găuri. L-am ţinut minte pe Marius Vintilă, care venise cu aşa ceva astă-vară şi se plângea că ţine de cald. Inconvenient de care acum am mare nevoie. Tot de la AS Sport mi-am luat şi nişte mănuşi mai groase şi lentile galbene pentru ochelari, ca să-i pot purta şi când nu e soare.

E drept, cu cagulă, cască şi ochelari, arăt ca un Ninja pe două roţi. Dar dincolo de efectul vizual, toată armura asta chiar e eficientă. Pentru că, pedalând, chiar te încălzeşti, singura problemă rămân suprafeţele expuse: faţa şi mâinile. Miercuri şi joi, zilele când am circulat pe bicicletă (cred că au fost vreo 5 şi 8 grade), chiar m-am simţit bine.

Nu am însă o soluţie pentru când pe jos vor fi bălţi, zăpadă sau zloată, pentru că nici o apărătoare şi nici o husă nu te protejează de stropi.

masca nasŞi trebuie să fac rost de masca pentru nas la mărimea potrivită, pentru că sub 5 grade aerul trebuie trecut printr-un filtru înainte să-l inspiri cu 25 de km/h.

Bref, se poate pedala şi pe frig. Am mai văzut zilele astea doi biciclişti, cu siguranţă nu sunt singurul care face opinie separată de la ideea ca bicicleta trebuie ţinută iarna-n casă.

  1. La noi in cartier, s-au delimitat pe trotuare spatiile pentru biciclete
    dar biciclistii lipsesc cu desavarsire. Am mers mult prin tarile nordice, iar acolo, chiar trebuie sa eviti ca pieton, sa mergi pe zona marcata pentru biciclete, ca nu te iarta nimeni.
    Dar unde ne sunt biciclistii???
    Astept sa-i vad circuland pe trotuare.

  2. =))) Cred că te-ai echipat mai ceva ca 90% dintre suedezi, şi prin asociere scandinavi.
    Cred că dacă te-ar vedea.. cu cagulă, cu filtru.. şi uitându-te la stropi şi altele.. n-ar şti ce să creadă: dacă cumva eşti dus, sau cumva au mers ei atâţia ani fără să ştie cum se face 🙂

    Una peste alta, eu aş avea în cap o mică campanie pentru studenţi – să nu mai stea la metrou, la ratb.. unii le folosesc pe ambele. De curând merg trebuie să ajung de pe Moşilor, la Piaţa Presei.. şi singura modalitate mai normală e să iau metroul până la Victoriei, şi apoi aştept acolo un 783, care n-are decât 2 staţii până la Piaţa Presei. În total se fac vreo 45 de minute.

    Nici nu vreau să mă gândesc la cât ar dura pe bicicletă. Merg destul de des în Suedia şi am conştientizat foarte clar beneficiul. N-aş face decât vreo 30 de minute, şi asta fără îngrămădeală, timp pierdut aşteptând, etc.

    Deci? – O mică campanie de “nu da 50 RON la metrou+ratb ci iaţi o optime dintr-o bicicletă”? Poate şi o geacă reflectorizantă cu mesajul “te rog nu mă polua”?

  3. super tare cagula! de unde se cumpara?
    eu am alergie la frig si chiar ma gandeam ca o cagula de-asta mi-ar trebui sa nu-mi mai iasa pete pe fatza ori de cate ori bate un vant mai rece!

  4. Si eu am fost aseara cu bicicleta si eram cu adevarat o curiozitate pentru pietoni: “ia uite-l…pe frigu’ asta!” 😀 Sustin ideea de a NU tine bicicleta in casa iarna. Apropo, ati vazut noua campanie a Min. Mediului?

  5. Salut,

    Am si eu o intrebare. Cum faceti sa mergeti cu bicicleta pe traficul asta infernal si pe asa zisele piste care sunt prost facute, sau nu exista de loc? Chiar exista cineva care sa reziste zi de zi sa faca asta, fie ploaie, vant, zapada… Mie unul mi-e groaza ca un sofer neatent o sa dea intr-o zi peste noi, sau pur si simplu de mocirla asta care acopera orasul. Este putin probabil ca sa ajungi la destinatie, fara sa te fi murdarit, fara sa fi transpirat macar. Si nu in cele din urma, unde iti lasi bicicleta, ca risti sa nu o mai gasesti?!
    Domnilor, TREBUIE facut ceva, in Bucurestiul de azi, nu se mai poate trai, se supravietuieste!

  6. se poate merge fara probleme chiar si la -10. doar ca trebuie sa fi protejat bine. pe langa ce ai zis tu, as mai adauga un brau (iti mai ies bluzele din pantaloni si expui la frig mijlocul) si un rucsac in spate ca tine de cald. deasemenea ciorapi grosi si lungi (sau jambiere), manusi foarte bune. si nu va infofoliti prea tare, ca apoi transpirati.

    semnat: unu` care circula cu bicicleta zilnic, daca nu ploua mult 🙂

  7. Da, se poate merge cu bicicleta foarte bine si iarna, cand e frig. Eu mi-am luat niste roti pentru munte, late, si si pe zapada n-am avut probleme. Doar ploaia nu-mi place, ca n-am aparatori la ea… Nu am obsesia full option. 😛 Mi se pare ca-i prea incarcata dupa aceea.

  8. Super !
    In sfarsit am gasit ceva interesant. Eu merg cu bicla de 2 ani zi de zi. Si la -10 grade. O sa incerc si pe zapada. Anul trecut nu am avut si nu am putut experimenta. Am casca de biciclist – seamana cu aia de la scoter. Tine si de cald foarte bine. Nu trebuie masca si nici cagula. Are in dreptul barbiei o chestie care opreste aerul. Manusi mi-am luat de la Himalaia, din alea mai lungi. Pentru picioare – bocanci si parazapezi. Am aparatori de noroi si ce e mai tare am si cosuletul pentru carat copilul (vara 🙂 ) pe portbagajul din spate si din aceasta cauza nu ma stropesc deloc.
    Geaca impermeabila, rezistenta la vand etc. Echipat corespunzator. Este incredibil de confortabil. Telefonul este setat pe un post de radio …
    Sa tot mergi. Mai port dupa mine o lanterna aprinsa non-stop – tine 110 ore acumulatorul, pantaloni impermeabili(se gasesc la Practiker) in caz de ploaie si o vesta reflectorizanta in caz ca ma prinde noaptea.
    Ma admira si politistii :).
    Pietonii zic: bai ti-au facut astia pista; nesimtitule nu te uiti pe unde mergi(eu fiind pe banda mea); altii cool, super tare :); uite-l si pe asta; saracu baiat ce se chinuie; domnule nu ai inghetat?
    Soferii: claxoane; bai sa nu te ia radarul (soferul sta in trafic si eu trec cu 40-50km/h pe langa el); ce cauti pe strada bai; ce stii tu legislatie (ma intreaba soferul care tocmai nu mi-a acordat prioritate – dar si eu sunt sofer).
    Scuze, am rabufnit si am spus tot ce aveam pe suflet 🙂 si fara corectura.

  9. Astazi am fost cu bicicleta prin Bucurestiul inzapezit.
    Echipament:
    – bocanci;
    – parazapezi;
    – doua pulovere;
    – geaca impermeabila si anti vant;
    – manusi ff bune mai lungi un pic fata de cele obisnuite;
    – casca biciclist
    – telefon cu radio 🙂

    Traseu (vitan – soseaua alexandria:
    1. bloc – vitan mall
    (pe stradute inzapezite – mers pe urmele masinilor; trebuie mers cu treapta inferioara; cand este zapada mare ma ridicam de pe sa si nu mai acceleram; nu trebuie franat; se foloseste pentru oprire rezistenta zapezii la inaintare)
    2. vitan mall-bdul unirii (zepter)
    (mers pe strada dezapezita cu masinile – absolut ok)
    3. b-dul unirii(zepter)- magazinul unirea
    (mers pe pista de biciclete (era dezapezita o banda de 1 m latime; am mers ok, cu viteza un pic mai mica ca mai intalneam zapada afanata pe traseu; se uitau calarorii din autobuze ca la extraterestru la mine)
    4. magazinul unirea – palatul parlamentului – centrul civic – mariotte – 13 septembrie – antiaeriana – soseaua alexandria
    (mers numai pe sosea; au devenit foarte respectosi soferii pe vremea asta; erau portiuni cu zapada batatorite unde eu aveam viteza mult mai mare decat a lor; viteza de deplasare aproximativ 30 km/h – pentru a nu forta bicicleta – la minus 10 grade fierul nu prea rezista asa bine cum rezista omul)
    Durata de deplasare: 40 min
    La intoarcere la fel. La UNIREA intr-o intersectie am stat la semafor langa un politist si nu mi-a zis nimic referitor la ce caut in trafic.

  10. Salutari, vad ca ati inghetat.

    Astazi am facut de la intersectia Polona – Stefan cel Mare si pana la Bucuresti Mall 15 minute. Ce spuneti?

    Traseu:
    – Polona
    – dreapta pe Dacia (pe traseul permis numai autobuzelor)
    – stanga pe Lahovari
    – stanga pe Magheru
    – Piata Unirii stanga pe B-dul Unirii
    – dreapta pe Calea Vitan

    Astept cu infrigurare si venirea unui carucior pt bicicleta (pentru carat diverse)
    Vezi http://www.croozer.de

  11. Astazi am mers pe pista de biciclete pe Splaiul Unirii si am facut pana. Este un trotuar execrabil. Cu mult gunoi si moloz. Si este si valurit. Am facut ditamai gaura in cauciuc si camera. Ar trebui PMB-ul lui Videanu sa ma despagubeasca. Am cheltuit azi 53 Ron.

    Daca ma pune vreun politist sa merg pe acolo il voi ruga sa se dea o tura sa vada daca ii place si dupa aia sa-l invite si pe mult stilatul Videanu.

  12. Radu Mititean

    Eu circul si iarna des pe bicicleta, cand nu e zapada sau polei mare pe carosabil ( pentru ca nu am anvelope speciale pt asemenea conditii). Dar cu frigul nu am o problema – totul e sa ai echipament adecvat. Mai ales gluga buna si eventual masca, manusi f. bune si incaltaminte adecvata, ca mainile si picioarele resimt cel mai rapid frigul daca nu ai echipamentul necesar, si comod e sa ai suprapantaloni buni cu fermoare cand este mult sub zero grade… I-am luat si peste pantaloni de stofa, si hanorac peste sacou si cravata….. Bine echipat poti pedala si la -15 grade, mai ales daca nu ai de facut urcusuri ( ca sa nu trebuiasca sa te tot echipezi si desechipezi sau sa nu risti sa transpiri tare si apoi…). Cat despre vreme umeda, daca ai aparatori bune nu te stropesti mai rau decat daca esti pieton. Problema e stropeala care ti-o aplica eventual masinile daca trec in viteza prin balti ( ca la cum sunt drumurile noastre se formeaza balti multe) – dar un asemenea “dus” de la masini il poti lua si ca pieton… Exista insa echipament adecvat de protectie si pt vreme umeda ( poncho, si la nevoie suprapantaloni pe ploaie, botosei si manusi de neopren…).
    Deci doar o chestie de echipament si obisnuinta…

    Radu Mititean
    director executiv – CLubul de Cicloturism NAPOCA
    presedinte – Federatia Biciclistilor din Romania
    contact@biciclisti.ro
    0744-576836

  13. daca e decat pring pot sa spun cu curaj ca pot indura pana la -8, si nu exagerez, daca te misti un pic inainte sa te pui pe bicicleta si dupa ce mergi 1 km cu ea ar trebui sa fi super fresh. Eu o ard super amator, si am mers intr-o noapte la -6 grade 10 km beat si mort de somn, am reusit performanta in putin peste 15 minute. Nu am avut decat gluga de la hanorac si nu eram imbracat nici gros. Abia la destinatie incepusem sa ma incalzesc si sa-mi simt mainile. Oricum iarna cat e zapada nu e indicat sa o scoti, in primul rand e riscu foarte mare sa aluneci si sa cazi sau sa te calce vreo masina si doi, pur si simplu distrugi bicicleta de la sare zapada apa jeg si fluctuatiile de temperatura.

Leave a Reply