De ce n-am să-ţi răspund nici mâine

Am făcut curat în Inbox. Vreo 500 de mesaje, lăsând deoparte spam-urile. Cele mai multe au fost tâmpenii. Comunicăm mult, prost sau degeaba. Lumea se plictiseşte, n-are ce face sau nu ştie cum să facă ceva şi trimite un mail. De parcă asta ar rezolva ceva. E un fel de “ia tu problema mea şi spală-te pe cap cu ea”, o leapşa idioată în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să joc.

Am depăşit demult blocajul care mă-mpiedica să şterg un mesaj fără să-l citesc sau fără să-i dau măcar un răspuns de complezenţă. N-am timp de pierderea de timp a altora. Faptul că Inbox-ul meu a ajuns un fel de ghişeu public nu înseamnă că am aceleaşi obligaţii cu ale celor de la Circa Financiară. Ştiu, sunt rău… Dar anul ăsta am hotărât să fiu mai chibzuit cu timpul meu şi să le dau mai mult timp prietenilor şi mai puţină atenţie celor care mă urmăresc de la distanţă.

Aşadar, nu răspund la:

  • mesaje nesolicitate din partea necunoscuţilor. Indiferent de cât de frumos ştii să scrii, trebuie să te dezamăgesc: n-am avut în viaţa mea penpals, n-am de gând să-mi fac acum.
  • propuneri, sesizări, reclamaţii care au ataşate documente de zeci de pagini. Oameni buni, sunt în sesiune! Am lucruri mai importante de citit…
  • invitaţii la evenimente cu care nu am nici în clin, nici în mânecă
  • propuneri editoriale în publicaţii de nişă (online sau offline)

Nu dau sfaturi dacă solicitările sunt vagi. Dacă exista o reţetă despre cum să strângi fonduri, cum să construieşti o organizaţie, cum să-ţi mediatizezi proiectele, cum să faci o emisiune sau cum să-ţi conduci în general viaţa, mă lăsam demult de meserie.

Câştigător la puncte în topul inutilităţii: fără să fi fost rugat, un student vrea să ajute un ONG să obţină fonduri, dar nu ştie cum aşa că cere la rândul lui sfaturi. Ei, drăcie, noroc că mai am ceva umor…

  1. Domnule Bucurenci,

    Ar fi trebuit sa va fi acomodat deja cu ideea ca “first come the gay, then the schoolgirls, then the industry”…The way I see it,totul functioneaza pe principiul trocului:MARFA-MARFA(in this case,trafic-gratitudine).Nu mentionati elita,asadar nu pretindeti consideratie,vadit respect si ireprosabila stima…”That is it,no protestations of modesty,you were not expecting that, I hope!”

  2. Deşi spui că nu le răspunzi, te-ai aprins puţin din cauza asta. Sunt curioasă dacă citeşti mesajele de pe blog, din câte am observat nici la ele nu răsăunzi. Sunt răutăcioasă?

    Faza e că dacă nu ne chibzuim cum trebuie timpul ajungem să scriem 7 mii de mailuri şi chestii nefolositoare, sms-uri şi altele care păcălesc timpul. Uite aşa am renunţat eu la cele din urmă şi uşor-uşor la chat.

    Hai că te-nţelegem 😉

  3. @ anaayana, de pe blog le citesc pe toate, dar de regulă nu le răspund decât atunci când cred că e util şi necesar.

    @ anca, cred că ţi-am răspuns. dacă nu, te rog retrimite-mi, s-o fi pierdut prin junk.

  4. Eu nu inteleg de ce ti-ai facut blog daca nu vrei sa comunici cu oameni pe care nu ii cunosti ……..Oricum nu inteleg de ce exista bloguri ….. Recunosc ca asta este cel pe care am intrat cel mai des si unde am si scris. Nici mie nu imi ajunge timpul si tocmai din acest motiv, dar si pt ca nu inteleg oricum ce mare fis e blogul, declar ca nici nu voi mai intra vreodata pe vreun blog. E bine si cu scrisul, dar ….

  5. ” Dar anul ăsta am hotărât să fiu mai chibzuit cu timpul meu şi să le dau mai mult timp prietenilor”
    Si eu am observat ca prietenii mei au suferit anii trecuti, datorita unor lucruri urgente sau unor oameni carora nu le puteam impinge in fata un nu.Dar si eu, intamplator tot in acest an, am luat decizii si am trecut la fapte.

  6. bine faci ca te ocupi de prieteni 🙂 citind aci ce ai scris tu si altii mi/a venit in minte ce o spus mai demult un alt om care stia ce are de facut si nu avea timp pentru nimicuri> ,,Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor; cît timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.“ Mi-au făcut în patru rînduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaş răspuns. Neemia6:3,4

  7. Si iata cum a devenit Bucurenci omul la care se vine ca la Mecca, atoatestiutorul care nu mai poate respira de mailuri de la nefericiti care cauta invatatura sa si inaltele sale consilii. Cum poti sa te suporti atat de destept? Mare admiratie am pentru tine..

  8. si-a facut blog pentru ca merita! ( ca in reclama , stii?) dar poate nu e sociabil…mi-am dat seama ca trebuie doar sa perseveram cand e vb de comunicare intre noi si el.

  9. Dragos, Dragos…

    sigur ca n-ai sa raspunzi!
    Asta nu inseamna ca nu ai sa citesti serii intregi de mesaje.
    Iti place parerea celorlalti (pro sau contra)despre ceea ce vrei sa exprimi intr-un fel sau altul.
    Te mentine si ne mentine in(tr-o)forma.

Leave a Reply