“Ecologică contra”

Sunt convins că sunt mai mulţi români care ştiu că ecologia e o fiţă decât români care ştiu cu adevărat ce e ecologia şi cu se mănâncă ea.

De Ziua Pământului, când WWF ne-a cerut tuturor să stingem demonstrativ lumina o oră, Traian Ungureanu şi-a descoperit vocaţia de “ecologică-contra” (copyright Academia Caţavencu) şi le-a cerut românilor să ţină lumina aprinsă:

“Cercetătorii se contrazic şi nu sînt de acord nici măcar asupra existenţei încălzirii globale, darmite asupra cauzelor ei”.

Argumentul e atât de subţire încât pare cules de pe Google la prima căutare după “global warming”.  E adevărat că oamenii de ştiinţă se contrazic în legătură cu orice, dar nu e mai puţin adevărat că legătura dintre emisiile de gaze cu efect de seră şi încălzirea globală e contestată în mai puţin de 1% dintre articolele publicate în revistele ştiinţifice în legătură cu schimbările climatice.

Prin iunie, Costi Rogozanu îl certa pe premier pentru că s-a plimbat cu bicicleta.

“Frumos, zice Rogozanu, dar e doar un gest de divă”.

Reproşul e ipocrit. Ne facem că nu ştim că gesturile celebrităţilor sunt urmate de mase. Un studiu realizat de Universal McCann pe 17,000 de internauţi din 29 de ţări arată că cei mai influenţi dintre ei sunt mai înclinaţi să le recomande celorlalţi un produs atunci când acesta a fost purtat/folosit de celebritate. Dacă Rogozanu s-ar fi plimbat pe bicicletă, ar fi vorbit despre asta doar prietenii lui. Când a făcut-o premierul, a vorbit o ţară întreagă, inclusiv Rogozanu.

N-am nimic cu cei doi editorialişti: e dreptul lor să fie contra. Nu există mode fără rebeli şi nici fiţe fără plicticoşi. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred că ecologia e cea mai bună fiţă care i s-a întâmplat poporului român.

:: text: 24-Fun, 16-23 octombrie

  1. Romanul chiar nu are habar ce inseamna sa fi ecologic. Nici eu nu cred ca stiu exact cu ce se mananca. Cu totii stim insa basic-ul. Si il putem aplica. De exemplu sa separam sticla, de hartie, de plastic, de resturi alimentare. Sau sa nu mai aruncam hartie si mucuri de tigara pe jos. Chiar si pagina de internet care o avem ar fi bine sa fie pe un fundal in majortate negru sau de culori inchise (consuma mai putin curent deci mai putina incalzire globala…vezi dezbaterea pe tema schimbarii in negru a fundalului de la google)

    Sa fii in totalitate ecologist insa este foarte scump, si romanul nu-si permite. De exemplu prin afara se poate niste chestii, se numesc tomberoane ecologice, dar nu astea de le mai vezi pe strada, de scrie Plastic, Hartie etc pe ele. Este vorba de un tomberon special in care exista un strat de pamant, cu niste viermisori prin el (astia se cumpara si ei) si in care se arunca doar resturi alimentare. In timp virmisorii aia se ocupa sa descompuna gunoiul, si astfel obtii un fel de ingrasamant, care il arunci in curtea din spate eventual. E spune-mi tu cine isi permite la noi asa ceva.

  2. Ecologia nu înseamnă gesturi extreme, ci bunul simţ, refuzul excentricului, gesturile minime. Să stingi lumina, să nu iei maşina dacă nu e cazul, să-l baţi pe umăr pe mustăciosul din faţa ta care a aruncat pachetul gol de ţigări pe jos. Nu cred că ecologia trebuie să fie o stare de chin, în care să ne stoarcem creierii ca să descoperim noi şi exccentrice moduri de salvare a planetei, ci una de normalitate şi bun simţ.

  3. @giuco – referitor la tomberonul ala special, se numeste lada pentru compost si e practic un butoi (sau lada) fara fund, care sta direct pe pamant in curte pentru a permite circuitul al ramelor si viermilor (care se vor dezvolta natural in timp, evident). Deci nu e scump delor, dimpotriva – doar ca nu este foarte cunoscut de multa lume. O cautare pe google dupa “compost” e simpla – vezi de ex. http://www.ecomagazin.ro/de-ce-sa-ti-prepari-singur-compost/

  4. Fitza? Cred ca intelegem cu totul diferit termenul. Ecologia nu ar trebui sa fie un chin, ci un lucru firesc in viata fiecaruia. Nu consider ca este un chin sa separi deseurile; nici sa te asiguri ca ai inchis bine robinetul si ca nu picura apa, nici sa stingi lumina in camera din care ai iesit, nici sa iti cumperi o plasa din material textil sa inlocuiesti pungile de plastic.Toate astea sunt cateva lucruri marunte pe care toti le-ar putea face. Si pe urma ajungem sa vorbim de lucruri pentru care trebuie sa scoti bani din buzunar. Nu poti sa vii sa le ceri romanilor din prima sa isi monteze panouri solare, pentru ca nu vor intelege utilitatea lor… Dar daca pornim de la lucrurile marunte, incet incet se vor trezi la realitate – sa speram.

  5. Eu sunt ecologist,multe voci ar spune…wwwaaawww.
    Am avut norocul să fiu patru ani la Protecţia Mediului (în liceu), apoi să particip la acţiunile semnate de Tăşuleasa Social. Din 2007 pedalez împreună cu ecologiştii de la Clubul Cicloturistic Napoca.
    După mulţi ani de stat în miezul problemei eşti ecologist în fiecare minut.
    Pe scurt. Eşti activist atunci când lupţi pentru o cauză comună. Nu pe 22 septembrie, de Ziua Pământului, Stratului de Ozon ect. îţi aduci aminte că trebuie să faci ceva pentru mediu.
    http://victorperdevara.wordpress.com/

  6. Poveste de la tara ….

    Ecologie, fitza sau nu?
    Chiar n-ar stii nea’ Ion de la Cucuietii din Deal sa-ti raspunda. Ca-ti spun eu ce face el… Termina de mancat, ce mananca el, dar resturile nu le imprastie pe ulita… resturile sunt “reciclabile”, adica delicatese pentru animalele din grajd… Gunoiul din grajd (ca sa ma exprim frumos) se imprastie pe camp. Deci, pe aceasta linie nu se pierde nimic.
    Pet-urile, vesnica noastra problema (cat timp am locuit in capitala, imi era lehamite de Dambovita cea plina de reziduurile vietii moderne), dupa ce le goleste de continutul aspru – pentru sateni acesta este sucul cu acid – le spala bine, le dezinfecteaza cu apa fiarta si le umple cu laptele, care il vinde vecinilor. Vecinii sunt la randul lor bine sfatuiti sa spele bine de tot sticlele din plastic si sa le duca inapoi, ca altfel nu mai are in ce sa le puna laptele, ca el nu-si cumpara suc aspru toata ziua.
    Apoi, pe nea’ Ion l-a invatat un nepot de-al lui sa foloseasca becuri eco, ca nu se sparg si tin mai mult ca alelalte de pe vremea lu’ tovarasu’, si parca nu mai da atatia bani la curent. Dar el oricum nu se uita la facturi, decat cand aprinde focul la afumatoare cu hartiile alea vechi, de le tine fata lui bine impaturite in dulap si din cand in cand ii mai da cate un teanc sa aprinda focurile. Si tot el stie, ca noaptea e lasata de Dumnezeu intunecata, sa dormi, iar daca nu poti dormi, sa te gandesti la ale tale, in intuneric.
    Tot nea’ Ion a stiut ca nu-i bine sa-si arunce televizorul ala vechi in gradina, ca se sparge si daca vreo vaca care paste pe acolo calca in cioburi? A vazut el anunt la primarie, ca martea vine tractoru’ sa adune gunoaiele in tot satu’ si a scos si el televizoru’ al vechi la poarta. L-a vazut vecina si a scos si ea frigiderul primit cadou la cununia ei acum 20 de ani, parca Fram scrie pe el. Si tot asa, toata strada lor si-a scos vechiturile la poarta, sa le ia primaria.
    Se mai necajeste nea’ Ion primavara, cand isi grebleaza gradina de crengutele rupte peste iarna, ca nepotii vecinilor imprastie peste tot numa pungi si “ambalaje” de-alea moderne si colorate. Dar le strange intr-un sac si martea le pune la poarta ca vine tractoru’ de la primarie. Se gandea intr-un timp sa faca un gard de scanduri intre gradina lui si a vecinilor, doar ca i-a fost mila sa taie pomii batrani din gradina si sa-i faca scandura. Si acum asteapta.. doar de se va usca vreunul, sau poate ii pune vantul la pamant. Poate atunci va face din ei scandura pentru gard, dar pana atunci las’ ca grebleaza toata gradina. Doar e a lui.
    Intr-o zi a vazut el la televizor cum o “diva” – ca parca asa le spune doamnelor duse toata ziua la coafor si date cu ruj – planta un pomisor undeva pe un deal, si toata lumea o aplauda, parand sa nu vada cum i se infipsesera pantofii cu toc inalt in iarba toamnei tarzii. Cate aplauze ar fi trebuit sa adune el de cand isi tot planta pomisorii in livada din spatele casei ??? Dar el n-are nevoie de aplauze, caci primavara, vara, toamna, acestia isi unduiesc frunzele in vant, multumimdu-i ca ii are in grija. El stie, ca asta inseamna fosnetul pomilor batrani, pe care nu indrazneste sa-i faca scandura pentru gard. (…)
    Are nea’ Ion multe obiceiuri bune, invatate sau adaptate la viata lui simpla, fara cuvinte complicate, cum ar fi “ecologia” sau “fitza”.

  7. Gestul lui Tariceanu este intr-adevar putin de diva. Da a promovat o idee, dar cu o floare nu prea se face primavara.

    @Giuco: ideea cu paginile web avand fundal negru (inchis la culoare) si consumul redus de energie ar fi fost adevarat acum 10 ani, dar astazi nu prea mai e valabila. Monitoarele cu cristale lichide (LCD) consuma mai mult curent la afisarea culorilor deschise. Pentru a lasa lumina generata de lampa din spate sa treaca e necesara aplicarea unei tensiuni asupra cristalelor lichide. Si apropo, lampa din spate e oricum mereu aprinsa.

    Intr-un fel cred ca asta demonstreaza de ce nu e bine ca ecologia sa devina o fita, desi din pacate asta a ajuns. Ma gandesc aici si la reclamele in care ti se recomanda sa-ti inlocuiesti aparatura electrocasnica sau masina cu alta mai noua, mai eco, ca deh… doar nu vrei sa ramai in urma (non-eco). Asta desi pentru fabricarea si transportul noilor produse s-au risipit ceva resurse care nu stiu in ce masura vor fi recuperate.

    In schimb, unele lucruri de baza cred ca pot fi facute de toata lumea. Vorbesc aici de aruncatul gunoiului unde trebuie, stinsul luminii cand nu mai e folosita, utilizarea transportului in comun sau a bicicletei pentru deplasarile din oras, reutilizarea sticlelor si pungilor de plastic precum nea’ Ion de la Cucuietii din Deal samd.

  8. Nu sunt o ecologista “activa”.. mai mult in teorie, insa dupa ce am vazut in w-end aproape o suta de lebede pe un lac de la intrarea in comuna Mihai Viteazu, din judetul Calarasi, tot stau si ma gandesc daca pasarile astea ar putea rezista peste iarna si ce s-ar putea face pentru ele. Din cate stiu eu sunt pasari migratoare si probabil vremea calda din toamna asta le-a pacalit sa ramana la noi (ca tot era vorba despre incalzirea globala).
    Haideti sa salvam lebedele din jud. Calarasi!!!

  9. A început cu o întrebare: Cum putem inspira lumea să ia atitudine față de schimbările climatice? Iar răspunsul a venit firesc: Rugăm oamenii din Sydney să oprească luminile timp de o oră.

    Pe 31 martie 2007, 2.2 milioane de oameni și 2.100 de întreprinderi din Sydney au stins lumina timp de o oră – Ora Pământului. Dacă reducerea efectului de seră obținută în acea oră în Sydney ar fi menținută pe tot parcursul anului ar echivala cu scoaterea a 48.616 mașini din circulație timp de un an.

    Anul acesta, pe 29 martie peste 50 milioane de oameni au demonstrat că țin la planeta noastră și au stins luminile timp de o oră. 370 orașe, din 35 de țări, pe 18 fuse orare și aparținând de 7 continente.

    Vă imaginați efectul, dacă toată lumea ar stinge lumina timp de o oră? Arătați planetei ca vă pasă. Împreună putem face diferența. Ora Pământului unește oamenii, îți economisește bani și poate ajuta planeta. Așa că pregătiți-vă de ceea ce va fi cea mai importantă oră din istoria planetei.

    ORA PĂMÂNTULUI 2009 – SÂMBĂTĂ 28 MARTIE 2009 8:30 PM

  10. Ecologia e tratata ca o fita in primul rind de autoritati. Nu se poate ecologie fara educatie ecologica. Nu se poate ecologie fara legi care sa o aduca in viata cotidiana. Nu se poate ecologie fara cetateni informati corect. Nu se poate ecologie fara sanctiuni clare, prevazute in legi bine facute si aplicate fara exceptii si derogari.

    Cit despre cei doi onorati editorialisti – zeflemeaua este un instrument comod si atit de romanesc! Ce pretentii sa mai ai de la cel care arunca moloz pe unde apuca, de la cel care distruge paduri in dreapta si in stinga sau de la cel care taie fier-beton cu flexul la 2 cm de urechea ta?

  11. Unii se pretind ecologişti peste noapte doar din dorinţa de a fi în trend sau de a epata. Gândeşte-te că doar aproximativ 250.000 de români au stins lumina anul acesta (după cunoştinţele mele). E şi asta o cifră bună. Sunt curios anul viitor pe 28 martie câţi o vor face.
    AMR 142 zile 🙂

  12. “Dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred că ecologia e cea mai bună fiţă care i s-a întâmplat poporului român.” Asta dupa tine. Ecologia la modul in care o faci tu este o fita. Ai blog despre asta. Nu mai zic nimic ca te supar si te duci sa plantezi un copac.

  13. Si totusi este ceva ce tine se spiritul epocii.
    Ecologia e la moda. Si cred ca e un lucru bun.
    Dar ma tem sa nu evolueze, ca unele miscari minoritare, catre dictatura si axiome de neclintit. Si sa sufoce spiritul critic sau libertatea de a formula, cu buna-credinta, o opinie devianta.

  14. Ecologia e cea mai mare fita a momentului, si asta pentru ca datele alea de care vorbesti sunt intotdeauna incomplete. Si nu e o fita buna, pentru ca ii pacaleste pe toti cei care nu fac nimic in viata ca se sacrifica pentru pamant.

    Scuza-ma, dar un om normal la cap n-ar stinge lumina pentru o ora din mai multe motive, printre care cel mai important e ca nu isi permite, pentru ca are de rezolvat probleme, are o viata a lui, proprie de trait. Care e mult mai important decat planeta asta despre care nu stim oricum aproape nimic.

    Incalzirea globala e o simpla inventie, mai ales partea cu vina umanitatii.

    E chiar trist ca retorica de genul asta prinde si ca nu se gasesc oameni care sa contreze toate lucrurile astea. Ca atunci apar ursii panda si batranii plangand ca li se topeste cartoful si gata, toti cad in admiratie. Cel mai bun lucru care se poate intampla lumii ar fi sa devina puternica o miscare de gen “ecologică-contra”. Atunci poate am invata si noi sa traim si sa nu ne mai gandim la cum ar trebui sa o facem

    E simplu, e timpul să nu ne mai temem de cuvinte şi de adevăr. Nu avem nevoie de eufemisme, pentru că împotriva oamenilor care îşi permit orice nu avem nevoie de mânuşi. Ecologiştii sunt noii anarhişti, protestatari de facto care nu oferă niciodată soluţii viabile. De ce să le oferim mila noastră, de ce să îi lăsăm să abereze? Democraţia nu trebuie să însemne automat slăbiciune. Aşa că haideţi, este rândul vostru. Ieşiţi pe stradă şi „învăţaţi-l” pe primul ecologist pe care îl întâlniţi ce înseamnă cu adevărat viaţa. Pentru că da, sloganurile sunt frumoase, animalele sunt simpatice, şi ştim, nu putem să mâncăm bani, dar, wow, domnilor ecologişti, e timpul să aflaţi ceva, pentru unii dintre noi, banii se transformă în mâncare! 🙂

    Petre Fluerasu

  15. uite dragos in afara ca salvezi lumea ca un fel de Captain Planet fara prea multe fite ai si succes la loredane… cand ma duc la disco o sa zic sa dea muzica mai incet sa consume mai putina putere boxele…sa vezi cum cad toate la picioarele male…
    Va pup

  16. @Petre Flueraşu:Si cum ai sugera tu sa-l “invatam” pe primul ecologist ce e viata?
    asta nu inseamna ca nu sunt de acord cu mare parte din ce ai scris tu.dar tind sa cred ca esti in cealalta extrema.

  17. “Argumentul e atât de subţire încât pare cules de pe Google […]încălzirea globală e contestată în mai puţin de 1% dintre articolele publicate în revistele ştiinţifice în legătură cu schimbările climatice. ”

    recomand prosteste “The Great Global Warming Swindle” pe post de documentar. insa nu pt ca ar aduce adevarul sau dovada a ceva anume, ci pt simpla demonstare a faptului ca erezia poate exista de oricare parte a baricadei.

    in viitorul apropiat, o serie de experimente la CERN, vor lamuri care e legatura intre incalzirea globala si radiatiile solare. si asta pt ca in mom de fata avem de-a face cu teorii si nu dovezi.

    [… eu inteleg cum vine aia sa fie omul pasional. pe deplin. :}
    ce nu inteleg sunt oamenii care o fac pe seriosii, sobrii, si pe acocuri suparatii atunci cand discutia este una teoretica.]

Leave a Reply