Am publicat acum câteva luni în Elle un Manifest împotriva fondului de ten care a stârnit destule comentarii şi aici pe blog. Între altele, ziceam aşa:
Nu sunt un purist care-şi doreşte să cunoască la fiecare dineu sau la fiecare colţ de stradă femeia-în-sine. Dimpotrivă – îmi place să admir şi să mă delectez cu minciuna frumoasă pe care stilul o construieşte în jurul fiecăruia dintre noi, iar pictura pe faţă, pentru că, până la urmă, despre asta vorbim, este o artă şi o armă legitimă în acest demers.
Dar dă-mi voie să-ţi reamintesc, pentru că uneori îmi pare că uiţi, că tot acest joc este o convenţie. Ştim amândoi că nici hainele, nici machiajul, nici accesoriile nu fac parte din noi. Ele sunt încă un înveliş cu care civilizaţia ne-a obişnuit să ne protejăm intimitatea.
Între timp, Nivea a pornit o campanie pentru frumuseţea naturală, în care m-am implicat, alături de Cabral. Am vorbit cu mai multe reprezentante ale sexului frumos despre acest subiect şi asta m-a ajutat să-mi clarific, dar şi să-mi întăresc poziţia. Iată ce cred:
Manifest pentru frumuseţea naturală
E firesc să vrei să fii mai frumoasă, nu e nimic rău în asta. Dar există mai multe feluri de înfrumuseţare. Sunt unele care cer să depui un efort constant şi de lungă durată şi care contribuie la sănătatea şi echilibrul întregului corp, cum sunt manichiura, peelingul, sportul, masajul, spa-ul sau, mult mai prozaic, spălatul frecvent pe dinţi. Niciunele dintre acestea nu produc rezultate spectaculoase, iar efectul lor nu poate fi observat cu adevărat decât în timp: o piele bine îngrijită, o dantură sănătoasă, o postură corectă, o pereche de ochi care sclipesc, o respiraţie plăcută, un corp tonifiat, o faţă zâmbitoare. Sunt atribute pe care evoluţia ne-a condiţionat genetic să le găsim atractive la sexul opus. Cu ele nu vei da greş niciodată în căutarea partenerului ideal.
Altele cer mai degrabă bani decât efort şi promit, în schimb, rezultate uimitoare, de pe o zi pe alta sau chiar de pe un minut pe altul. Mă gândesc la machiaj, la silicoane şi la alte operaţii estetice. Efectul lor, însă, deşi rapid, este mult mai puţin convingător: pentru că, oricât de orbi ţi-am părea uneori că suntem, simţurile noastre ne avertizează întotdeauna că avem de-a face cu o frumuseţe rapidă şi înşelătoare.
Nu vreau să merg atât de departe încât să spun că nu există bărbaţi fascinaţi de sâni enormi, buze cauciucate, feţe vopsite ori funduri monstruoase. Dar unii dintre noi suntem destul de subtili încât să nu confudăm fetişurile cu farmecul şi nici erotismul explicit cu frumuseţea.
Până la urmă, felul în care înţelegi să te promovezi în cadrul marii loterii pe care Darwin a numit-o selecţie sexuală este cel care decide cum va arăta, în cazul tău, lozul câştigător. Mi se pare ironic să te ambalezi ca un meniu hipercaloric de la cel mai popular fast-food şi apoi să te plângi că cei cărora le stârneşti interesul sunt nişte indivizi superficiali, lipsiţi de gust culinar şi, în ultima instanţă, ca să rămânem în termenii metaforei, nişte porci.
Ceea ce bărbaţii îşi imaginează că le stârneşte pe femei şi ceea ce femeile îşi închipuie că-i atrage pe bărbaţi sunt, probabil, două dintre cele mai mari mistificări ale timpului nostru. Petrecem mult prea mult timp străduindu-ne să ne adaptăm unei proiecţii din mintea noastră şi cercetăm prea rar ce-şi doreşte cu adevărat celălalt sex din partea noastră. Când l-ai întrebat ultima oară pe bărbatul de lângă tine ce-i place cel mai tare atunci când te priveşte?
După ce am publicat Manifestul împotriva fondului de ten am stârnit ceva rumoare în rândul cititoarelor mele, dar, în schimb, am primit numai încuviinţări din partea prietenilor şi cititorilor mei. Obsesia pentru un ten mai mult ca perfect este una dintre aceste proiecţii pe care femeile le fac în legătură cu dorinţele bărbaţilor şi mă bucur să o denunţ aici încă o dată: tencuiala nu este nici sexy, nici naturală; pentru orice bărbat cu vederea întreagă este pur şi simplu tencuială.
Cel care a spus că frumuseţea e întotdeauna în ochii celui care priveşte a observat probabil că, oricât de mult ar bântui pe alte meridiane ale corpului, ochii noştri sfârşesc întotdeauna prin a privi în ochii celuilalt. Iar eu cred că, atunci când ne oglindim privirile în felul acesta, avem nevoie de minciuni credibile pentru a ne putea îndrăgosti cu adevărat de trupul unei femei.
Frumuseţea adevărată este, prin natura ei, fragilă şi unică, asemenea unei picturi în frescă, în imperfecţiunile căreia sufletul pictorului a încercat să îngheţe trecerea prin această lume a unui miracol. Frumuseţea instant are ceva din perfecţiunea promisă de reproducerile care se vând la tarabele din jurul muzeelor de artă: o frumuseţe ieftină, de plastic.
E dreptul tău să alegi cât şi cum vrei să îmbunătăţeşti ceea ce te nemulţumeşte la cum arăţi. Depinde numai şi numai de tine să găseşti dreapta măsură între a înfrumuseţa şi a falsifica. Nu mi-am propus să-ţi spun cum arată femeia pe care şi-o doresc toţi bărbaţii, pentru că o asemenea femeie nu există. Tot ce am vrut să-ţi reamintesc cu aceste rânduri este că frumuseţea rapidă şi înşelătoare atrage bărbaţi rapizi şi înşelători. Tu ce fel de bărbat îţi doreşti?



Dragos, ai dreptate din punctul meu de vedere in momentul in care folosesti cuvantul “tencuiala”, observ ca acesta este cel care a frapat, aceasta metafora cred ca se refera evident la exagerare pentru ca un machiaj discret care iti pune in evidenta farmecul intr-un mod elegant si cat mai natural este acceptabil, uneori este o necesitate din cauza anumitor probleme cu acneea, cred ca reusita oricarui machiaj este echilibrul si bunul gust.Dar oricum o femeie este intr-adevar frumoasa cu machiaj si fara, iar frumusetea reiese dintr-un stil de viata sanatos, nopti dormite, alimentatie sanatoasa, sport si un psihic optimist, apoi machiaj.Totusi, contrazicand o cititoare de-a ta, eu consider o dovada de curaj faptul ca ai pornit acest manifest printr-un articol scris intr-o revista care promoveaza astfel de frumusete, practic le-ai dat o replica intr-un mod elegant si evident ca ai stiut astfel ca mesajul va fi receptat de publicul-tinta,femeile.Felicitari!
eu te vreau pe tine
Sunt o femeia, care nu purta machiaj.
Si totusi, manifestul asta m-a jignit. Daca mi-ar zice cineva astfel de lucruri, ar trimite omul respectiv la naiba.
De ce?
Pentru ca tot discursul e clatit pe asumptia, ca barbatii au dreptul de a dicta femeilor, ce sa faca, pana la ultima spirala de ghene. Machiajul, in mod traditional, e legat de subordonare – inseamna, ca “da, sunt dispusa de a face atatea lucruri fara sens pentru acceptanta Ta”. Dar Bucurenci nu incearca, sa elibereaza femeile de sub aceasta povara. El impune, ca sa ne obsedam la fel cu aparentele, ca si dinainte, dar sa folosim alte metode, ca si fitness, care necesita si mai multa energie. Aicia nu e vorba de sanatate, ci de subordonare.
Ne ia corsetele, ca si miciuni artificiale, dar ne face bulimici, pentru ca in continuare, sa fii gras e mai rau, decat moartea.
Eu nu traiesc pentru a satisface dorintele estetice al d-lui Bucurenci. Scopul meu in viata nu e, ca sa servesc, ca si decoratie placuta in vietile oamenilor real, ie. barbatilor. Am o viata propria, bogata si interesanta, plina de scopuri, interese si proiecte. Iar daca ma intalnesc cu cineva, care ma atrage si care il atrag, ne dezvoltam o relatie, daca nu, nu, dar nimeni nu are dreptul de a-mi judeca bazat pe aparentele – si acest lucru e adevarat indiferent de rujul, care aleg, sa imi pun, sau nu.
Barbatilor, am o veste: nu traim pentru servirea voastra, asa ca ordinele ca si cel de sus sunt rostite total degeaba.
(post bazat pe ideea radicala, ca si femeile sunt oameni)
Mi-a placut cum ai punctat la final “frumuseţea rapidă şi înşelătoare atrage bărbaţi rapizi şi înşelători”.
Este adevarat ca atunci cand incerci sa iesi cat mai mult in evidenta- machiaj strident, silicoane, haine cat mai provocatoare, atragi genul de barbati care pricep mesajul pe care tu, fara sa iti dai seama,il transmiti. Insa, din pacate, traim intr-o lume superficiala, sunt barbati care isi doresc alaturi un “trofeu” cu care ei insisi sa se faca remarcati. Desi sunt adepta frumusetii naturale,fara fond de ten si fara silicoane …ambalajul vinde ciocolata!
ps: daca eu zic, a nu imi place de mutra ta, inseana, ca am un gust personal incompatibil cu aparetna ta. Daca tu zici ,ca machiajul meu nu iti place, inseamna, ca suntem incompatibili ca si gust, dar egali, si nu ,ca ai dreptul sa-mi tii lectii despre ce trebuie, sa fac.
ok, am plecat.
Sunt o persoana ce foloseste rar fardurile, nu sunt grasa, dar nu practic nici sportul in exces. Sunt sigura ca daca m-ai vedea nici nu te-ai uita la mine. Asa ca un pic de truc consider ca nu strica niciodata.
nu inteleg de ce nu te-ai legat si de partea “de mijloc” a cestei probleme.,adica, ai scris doar de frumusetea naturala (din care eu inteleg fara strop de machiaj pe fata) si de femeile care exagereaza cu machiajul, unghii si gene false, botox si multe altele (bleachhh).,te deranjeaza o femeie care arata fabulos, stralucitoare, care probabil are o tusa de pudra iluminatoare sau ceva de genul?!nu cred.,sunt femei care nu au fost inzestrate c o frumusete naturala, si putina doza de machiaj le face sa arate mult mai bine.,cunosc astfel de femei, stiind chiar de la ele acest lucru. imi place ca ai abordat acest subiect, poate se trezesc multe fete care incurca o plimbare in parc sau mall cu una in Bamboo
Dar pe femeile urate cine le iubeste?
adevarata frumusete vine din interior, vine din inima fiecaruia,o inima curata care nu ascunde in ea invidie, ura,lacomie,desfranare , judecarea celorlalti ,etc. nu poate decat sa ne infatiseze in fata ochilor un om frumos,luminos care nu trebuie sa fie perfect pt ca e frumos asa in imperfectiunea lui.O inima curata iti asigura puterea de a ierta, de a iubi, de a fi impacat cu tine si cu cei din jur ,de a te bucura de viata care este un dar de la Dumnezeu.Si fiindca tot suntem inainte de Pasti, sa nu uitam sa ne ocupam un pic si de suflet, sa ne spovedim, sa ne impartasim , sa innoim si haina sufletului, nu numai haina trupului. Salut aceasta initiativa de a promova frumusetea naturala ,care nu exclude sportul, alimentatia sanatoasa, faptele bune de zi cu zi, atitudinea optimista dar care ar trebui sa excluda “masca” pe care ne-o asezam pe fata in fiecare dimineata multe dintre noi.Daca nu ne place ceva la fata noastra, inseamna ca in interiorul nostru este cauza, deci acolo sa “mergem” sa rezolvam, in nici un caz sa nu alergam la operatii sau sa acoperim cu machiaj.Nu sunt total impotriva unui machiaj ,dar sa fie discret,sa fie cand ne aflam la anumite evenimente,sa fie asa ca o adiere de culoare pe fata noastra,in nici un caz sa nu fie pt a ne ascunde cearcanele, pungile de la ochi,deshidratarea , s.a.m.d.Pt cearcane , scapati de mania din suflet, pt pungi, umpleti sufletul care este gol, pt deshidratare beti apa,odihniti-va , dar nu puneti tone de fond ten si make-up pt ca nu pacaliti pe nimeni, doar pe voi insiva… Si eu am un fond de ten in casa, un rimel, un fard si doua rujuri pe care le folosesc , ft rar, ce-i drept , pt ca sunt o tanara de 33 ani si exista momente cand vreau un pic de culoare, mai ales ca sunt blondutza.O sa postez daca se poate o poza de la o nunta din toamna trecuta unde am fost nemachiata ,unde si fetitele erau machiate
si sa-mi spuneti daca sunt urata asa naturala cum sunt eu. Inca ceva, frumusetea ,sanatatea si tot ce are un om sunt daruri de la Dumnezeu ,pe care din cauza atitudinii noastre le mai pierdem, dar putem sa le cerem inapoi si sa cerem si intelepciunea de a le folosi chibzuit.Incercati! Va doresc tuturor un Paste Fericit care sa ne aduca tuturor oamenilor in dar innoirea sufletelor ! Cu mult drag!
Articolul tau se refera la femeile care au tenul perfect si folosesc fondul de ten dintr-un moft. Fondul de ten este foarte greu de ales, putine femei stiu asta si si mai putine apeleaza la un beauty adviser. In momentul in care-l remarci, e clar ca e prost ales. Sa nu uitam ca multe dintre noi recurgem la un astfel de truc pentru a masca anumite imperfectiuni-care nu tin tocmai de neingrijire-chiar si in timpul unui tratament dermatologic, (Imperfectiuni care, de cele mai multe ori, in ochii unui barbat sunt inexistente, asta nu-nseamna ca nu exista). Afectiunile pielii sunt, desi aparent o bagatela, foarte greu de tratat si se amelioreaza sau dispar in timp. Cel cu acid salicilic pentru ten acneic sau cu particule absorbante pentru ten gras sau mixt este mai mult decat binevenit in cazul unei persoane cu probleme. Deci nu trebuie generalizat.
Mi se pare extrem de trist faptul ca persoane precum voi (Cabral, Dragos Bucurenci, Bobby Voicu si ceilalti) va implicati in aceasta campanie ipocrita derulata de Nivea. Promovare agresiva a unui brand precum Nivea nu face decat sa dauneze consumatorilor, respectiv frumusetii naturale de care tot vorbim. Acest manifest ar fi fost un lucru tare frumos daca nu ar fi fost asociat cu Nivea sau orice alt producator de cosmetice ce foloseste substante chimice extrem de toxice pentru organism. In aceasta culme a ipocriziei a unui Marketing mincinos, as vrea sa stiu cum se imbina frumusetea naturala cu toxicii compusi, ingredientele cancerigene si alte cele…Nivea (grupul Beiersdorf) se numara printre acei giganti, care nu de gand sa faca nici o schimbare, decat fortati de legislatie. Nu pun la dispozitie informatii privind ingredientele produselor. Vezi studiile GreenPeace, UE, prestigioaste instute etc.
Concret, sa luam sub lupa cateva ingrediente ce se regasesc in produsele Nivea (vi le citesc de pe produsele pe care le am eu in casa, deoarece lucrez la un proiect, dar ma pregatesc sa le arunc):
- Parabeni, parafine si aluminiu FARA NUMAR! Uleiul mineral si derivatele sale (parafina, alte petrochimicale) sunt produse sintetice ale petrolului procesat chimic. Uleiul de parafina duce la aparitia nodulilor, uscarea pielii, aparitia ridurilor, nu lasa pielea sa respire samd. Parabenii precum: Methylparaben, Propylparaben, Butylparaben etc influenteaza formarea cancerului la san, deoarece unele cantitati raman in organism, perturba sistemul endocrin, maresc riscul aparitiei cancerului de piele…Parabenii sunt extrem de IEFTINI, dar se vand la pret premium. Daca inlocuirea parabenilor nu este posibila, in nici un caz nu ar trebui ca produsele sa contina 25%-45% parabeni, ideal ar fi 1%
- Hidantoina DMDM sau Glyant,interzisa in anumite tari: cancerigena, distruge celulele, slabeste sistemul imunitar, cauzeaza alergii. Contine sau elibereaza formaldehida.
- Formaldehida si Sodium Laureth (aka 1,4-Dioxane); cauzeaza/faciliteaza: cancer, leucemie si alergii de piele. Nu sunt mentionate pe etichete ca ingrediente in sine, deoarece nu reprezinta materii prime, sunt emise insa cand diferite substante reactioneaza unele cu altele. Formaldehida este o otrava cumulativa pentru ca nu se mai elimina, odata ajunsa in corp. Sodium Laureth se obtine din procesarea unor chimicale puternice cu oxid de etilena, (terminatia “eth” indica acest proces).
- Iodopropynyl Butylcarbamate, desi conform UE acum ceva ani “întrucât, în absența unor date științifice noi, în special referitoare la toxicitatea pe termen lung, Comitetului științific pentru cosmetică recomandă interzicerea utilizării moschenei și muscului tibetan în produsele cosmetice, deoarece acestea pot să prezinte un risc pentru sănătatea consumatorilor…” Cele mai recente studii indica ca modifica genele si structura proteinelor, formeaza nitrozamina, adica cancer+toxicitate.
- Triclosan: antibacterian, efect antiseptic. Daca produsele cu triclosan sunt folosite frecvent, bacteriile devin rezistente la această substanţă şi nu mai reacţionează la ea. Bacteriile devin rezistente la ANTIBIOTICE. Este o substanta daunatoare corpului, afecteaza echilibrul hormonal, a fost declarat ca fiind una din cauzele cresterii ratei de cancer mamar etc. Dintre contaminantii apelor, acesta este cel mai frecvent depistat.
- Metildibromo-glutaronitril – MDGN: conservant, poate provoca eczeme, inrosire, iritare, alergii, afecteaza pielea.
- Laureth 4, listat ca ingredient si in gama de produse destinata bebelusilor: periculos, cu cele mai ridicate grade de comedogenitate si iritatie, adica 5; pe o scala de la 0 la 5.
Lista poate continua la nesfarsit. Acestea sunt doar cateva exemple. Daca post-ul meu va pune macar o persoana pe ganduri, inseamna ca nu mi-am pierdut timpul. Pacat ca in Romania nu reusim sa scapam de abordarea “sa ii prostim pe prosti!” Indiferent ca vorbim despre politica, cosmetice, alimente samd. Care era ideea manifestului? De a cumpara produsele Nivea care duc in timp la o frumusete naturala, astfel incat sa nu mai avem nevoie de “tencuiala”? Aha…Nu merci!
Istoria si prezentul industriei tutunului ar putea constitui o valoroasă lecţie si experientţă demnă de luat în seamă de celelalte industrii puse sub presiuni la frontiera eticii în afaceri. Mai lipseste ca Pepsi, Coca Cola, Philip Morris sa demareze un manifest pentru sanatate. Ceea ce nu se va intampla, deoarece acestia recunosc efectele daunatoare ale produselor asupra organismului, bazandu-se pe libera alegere a consumatorului, ceea ce e ok. Atata timp cat fiecare consumator este informat (si nu prostit) asupra ingredientelor si efectelor nocive este liber sa aleaga.
E o noua campanie publicitara Nivea platita scump pe bloguri ca femeile sa dea bani pe cremele de corp produse de Nivea si nu pe machiaje. Nivea nu produce machiaje.
Cine naiba nu vrea femei frumoase? Poate femeile urate
Da, de acord Mazgalici! Exista si produse de make-up Nivea, nu sunt insa comercializate pe piata ro. Am un feeling ca in cativa ani Nivea o sa uite de acest manifest pentru frumusetea naturala si o sa isi lanseze si gama de make-up..Ne-ar mai surprinde ceva?
Da, de acord, in mare parte. Din nefericire, insa, presiunea sociala si conjuncturala e atat de mare pentru a arata bine, incat femeile si fetele recurg la orice truc posibil pentru infrumusetare; unei femei in general nu i se cere sa stie ecuatii, legi ale fizicii, idei filozofice, inginerie sau neuropsiologie, nu!, i se cere sa fie frumoasa; o femeie frumoasa are sansa sa isi gaseasca un partener care sa ii furnizeze cele necesare, o femeie frumoasa primeste aprecieri, favoruri, conditii speciale, reuseste sa stranga oameni in jurul ei etc. si are o conditie existentiala macar decenta. MARE FILOZOFIE!
Un alt aspect: oamenii se obisnuiesc la orice, inclusiv fericire, de aceea avem numai momente de fericire; nici un castig la loto nu te face fericit pentru mult timp, nici o catastrofa nu distruge un om pe veci(exceptand cele terminale). Singurele lucruri la cere nu ne adaptam, nu ne obisnuim, sunt zgomotul( chiar iti da dureri de cap si pana nu inceteaza nu il poti ignora) si fumusetea( de aceea operatiile estetice chiar fac oamenii fericiti, le schimba calitatea vietii si nu se obisnuiesc cu aceasta schimbare in bine, feed-back-uri pozitive sunt mereu o sursa de feicire).
Eu personal nu am cumparat “ever” un fon de ten, nu am pus pe fata mea miligram de fond de ten, dar asta pt ca am o piele de o calitate decenta, fara pete si cosuri, plus ca in mediile sociale in care eu vietuiesc nu se pune accent pe asa ceva, din fericire! Cat despre un stil de viata echilibrat, cu alimentatie sanatoasa, sport, igiena etc., asta nu te face miss univers, eu am o astfel de conduita si nu sunt rupta din soare, nu am avantaje enorme la capitolul frumusete, e vorba de comfort psihic, atat. Daca mi-as face o operatie estetica si 20 cm + la inaltime, da, asta ar face o diferenta majora in calitate vietii mele prin atentia de care as beneficia. Ca sunt o intelectuala… nu-mi aduce decat singuratate.
Legat de produse NIvea, vreau sa spun ca sunt si alte produse, naturiste, fara coloranti, conservanti, aditivi etc. Sunt poate mai greu de gasit in RO acu, probabil in viitor vor fi mai accesibile, avand in vedere interesul in crestere pentru organic, bio si natural. Ah, si Nivea are si produse me machiaj, pt cei care nu stiu.
Este foarte adevarat ceea ce ai scris despre frumusetea naturala. De altfel “frumusetea” e relativa; poate ceea ce mi se pare mie frumos, nu neaparat i s-ar parea la fel de frumos si unei alte persoane, sau invers!… Si asi mai mentiona , ar fi mult mai usor sa incerce o persoana sa se accepte prin autocunoastere, decat folosind produse sintetice , interventii chirurgicale, etc.
Cand merg in afara tarii nu ma machiez deloc…si mi se pare ca sunt frumoasa. Cand merg in vacante nu ma machiez. Aici, pe strada, la munca, la supermarket daca nu sunt machiata mi sa pare ca sunt dezgolita si mi se pare ca lumea ma priveste ciudat. Cred ca e o problema legata de perceptie si nu de frumusete. Mai important mi se pare aranjarea si intretinerea parului care conteaza in aspectul general.
Ce e poate, cel mai trist, e ca femeile trec prin toata povestea machiajului de dragul barbatilor. Si pana la urma de dragul afectiunii. Pentru a fi iubite. De ce prin metoda aceasta? Asta pare a da rezultate cel mai rapid (si sigur). Si in ziua de astazi vrem totul cat mai rapid, nu?
Dragos, ai dreptate in tot ce zici.
Chiar am observat ca unele dintre fetele de la “Dansez” arata cam dubios nemachiate.Si multe alte vedete.
Si mama observa acelasi lucru.
Femeile folosesc fond de ten si multe alte lucruri ca sa arate mai bine; pe unele nici nu le recunosti daca sunt (ne)machiate.
Excesul devine cam penibil si femeile care fac la nesfarsit tratamente, operatii, trecand cu mult peste faza fondului de ten, sunt oarecum exasperate si exasperante.
Fac asta cu un scop, e clar si cred ca e acelasi mai mereu.
“Ambalajul lucios” este un fel de “must have” daca vrei sa ajungi la fericire; asa zice Alice Nastase in “Dincolo de bine.Dincoace de rau.Despre iubire” pe care o recomand tuturor.Sa fie ambalajul suficient?Frumusetea e clar un atu si o sa fie mereu, dar eu apreciez numai fetele naturale, nu pe cele’ modificate’.
99% din timp sunt nemachiata, ma simt bine asa si ma bucur tare mult atunci cand vad pe cineva care nu apreciaza o femeie dupa ‘tencuiala’ sau silicoane.
Va salut pe toti!
Numai ganduri bune!
In plus, Conteso, te-ai suparat degeaba.
Dragos nu a avut asemenea intentii.
Eu sunt o feminista convinsa, dar tu esti deja extremista.
Cum sa intelegi o femeie care foloseste machiajul,pentru a-si da ei un plus de incredere si pentru a-si adauga un plus de frumusete la ceea ce are deja sau nu , daca voi sunteti barbati ?(nu discriminez barbatii, nu intelegeti gresit,vorbesc doar pentru cei care se dau cu parerea despre unele lucruri pe care nu le cunosc sau despre cei care au avut experiente nasoale cu femei “machiate misto”si le baga pe toate in aceiasi oala ,e mai usor nu?!) as da dreptate totusi acestui manifest daca va-ti adresa poate femeilor care nu stiu sa foloseasca machiajele ,care ajung la extrema ridicolului ,sau folosesc unele de proasta calitate,sau in exces ….si as mai adauga faptul ca sigur ati avut femei in viata voastra, care foloseau machiajul si produse pentru infrumusetare specifice de altfel unei femei care se respecta ,si nu cred ca vi s-a parut atat de grav sau ca ati judecat-o pentru asta.La urma urmei fiecare femeie ,in legatura cu machiajul trebuie sa hotarasca singura daca il foloseste sau nu si in ce fel…..iar barbatul de langa ea ar trebui sa o inteleaga pentru asta!
Pe de alta parte am cunoscut si femei carora ” nu le plac femeile care se machiaza,care isi pun silicoane ,sau apeleaza la chirurgia estetica”pentru ca ele sunt perfecte bineinteles si nu ar face niciodata asa ceva,pentru ca trebuie sa te lasi asa cum a vrut Dumnezeu sa vi pe acest pamant !?uhhh….le-as transmite aici ca daca nu sti ce inseamna sa-ti doresti unul din aceste lucruri, nu iti da cu parerea!
Am cunoscut multe fete dragute ,dar care erau complexate ca mama natura nu le-a dat un nas mai fin,sau poate niste sani mai mari ,sau poate chiar niste buze mai potrivite pentru chipul lor .Si atunci mi-am zis , de ce sa traim cu astfel de complexe fizice si psihice,de ce sa nu facem aceste visuri sa devina realitate pentru noi ?doar pentru ca omenirea nu e de acord cu modificariile pachetului nostru genetic ! asta nu ! caci nu ei, ci voi femei si barbati care decid sa faca astfel de modificari trebuie sa va simtiti bine si multumiti!
Si ma opresc aici ,ca subiectu` e complex si vam enervat destul
)ciao!
Superb! Atat manifestul, cât şi concluzia că e minunat să mai descoperi şi bărbaţi sensibili. De fapt, barbaţi capabili să işi exprime sensibilitatea, ca să nu fiu misandra. Ca nu sunt!
Nu ştiu alţii cum au înţeles, dar eu aşa am priceput: că Dragoş Bucurenci pledează pentru….substanţă şi durabilitate în viaţa noastre, fie că e vorba de mai mult verde, fie că e vorba de mai multă frumuseţe.
Lumea pare să fi reţinut mai curand îndemnul la mai puţin fond de ten. Eu am reţinut îndemnul la (auto)educarea unor comportamente de autoîngrijire cu efecte pe termen lung.
salut Dragos,
revista Elle din Franta a facut si ea un demers in acest sens: “Stars sans fards” imaginile vorbesc de la sine…
http://bit.ly/c2ffqe
Buna Dragos,
Trebuie sa recunosc ca pana acum o luna nu prea stiam multe despre tine, decat ca esti un ”verzisor” nematerialist.O amica buna de-a mea are un mic crash pt tine si am fost si eu curioasa sa-i cunosc ”prada fictiva”.Asa am ajuns pe blogul tau si am citit ce-i pe aici.Chestia asta cu campania jos fundul de ten, mi s-a parut neconvingatoare si falsa. Toti strigam sus si tare ca iubim naturalul in tot:fizic, hrana,viata de zi cu zi, dar realitatea e cu totul altfel.
Dar ca sa vedem ca esti bine intentionat, ce zici, accepti sa iesi cu o astfel de fata?Eu ma pot ”sacrifica” pt o cauza buna…Accepti? Iti garantez ca spritul, intelectul persoanei in cauza sunt mult mai impresionante decat fizicul…
Bafta cu campania asta, dar aveam asteptari mai mari de la tine..Si apoi ce-i cu moda asta de-a scrie toate tampeniile pe blog?Socrate ar fi dezamagit…
La revedere
Ma tem ca nu m-am facut inteleasa:ma refeream la o fata nemachiata, cu acnee pe ici pe colo, cu riduri plimbate cu mandrete, ceva celulita, dar cu un spirit extraordinar (asa zic prietenii)..Ai iesi cu o fetita asa?Astept raspunsul tau…Si fara diplomatiile tale obtinute la scoli inalte..
mi se pare mie, sau postul ăsta se transformă încet-încet în rubrică matrimonială?… it’s getting interesting ; ))
Era doar o mica ironie pt Dragos…Sper ca intelege gluma, nu am intentii serioase..Cred ca din punctul lui de vedere sunt cam artificiala, tocmai mi-am cumparat niste fond de ten si un ruj.
Ce frumos ai scris Florentina!
Parerea mea e ca fetele care se machiaza excesiv, adica zilnic, sunt complexate. nu se plac, nu au incredere in ele insele. Fetelor,chiar credeti ca machiajul e ceea ce va avantajeaza in fata cuiva? pacat! Nu zic sa nu va machiati deloc, dar consider ca un rimel, si asta ft rar,un ruj de culoare naturala e foarte ok,ptorice ocazie. Fiti voi insiva! de ce sa va rusinati de voi? problema la noi, romancele e ca ne e frica sa tinem piept tuturor celor care comenteaza, pe o tema sau alta. nu inteleg de ce trebuie sa fim machiate pt ca acum nimeni nu mai iese altfel pe strada.
Articolul lui Dragos e foarte realist, dar tare as vrea sa stiu daca ele e convins cu adevarat de ceea ce a scris.
mai e ceva. daca tot s-a sris articolul asta pt femei, ce ar fi sa ne indreptam acuma atentia inspre barbati? Pt ca tot mai multi barbati renunta la ceea ce e tipic barbatesc si se schingiuiesc care mai de care: pensati de nu-i mai recunosti, rimelati, unsi pe fata mai ceva ca o papusa, epilati ca o mireasa, ce sa mai zic? DEZASTRU! Mai nou,baietii devin fete!
Nu inteleg de ce fac asta. Ce se intampla cu ei: sunt pur si simplu muieri in haine de barbati.Pacat!
Traim intr-o lume unde siliconul e la el acasa,unde e botox peste tot,unde prostia e la putere si machiajul pe masura (de orice natura).
“Manifestul impotriva fondului de ten”:)…imi place cum suna..insa ma tem ca nu va convinge foarte mult,mai ales ca domnisoarele de 15 ani incep sa foloseasca fond de ten,ceea ce devine foarte alarmant.Problema,din punctul meu de vedere,este ca se doreste un rezultat pe termen scurt,nu lung.Asadar, se doreste a arata bine pe moment,nu pentru totdeauna.
Depinde de fiecare ce doreste,de aceea exista democratie:).
Fondul de ten se foloseste din diverse motive,insa cel mai des intalnit:acneea.Apare tot mai des in randul tinerilor.Cred ca ar trebui pus mai mult accentul pe tratare,prevenire si nu pe ascundere(pt ca nu face decat sa inrautateasca situatia).
Iti doresc mult succes in demersul tau (si al lui Cabral si al tuturor celor implicati).
As dori insa sa-mi raspunzi la o intrebare DRAGOS:
Cum crezi tu ca ai reusi sa convingi o persoana pana in 30-40 de ani ,care toata viata a folosit astfel de produse,zi de zi,sa renunte?sa lase masca deoparte?cum ai convinge-o ca daca ar iesi pe strada naturala lumea ar spune:esti frumoasa,mult mai frumoasa?
multumesc:)
ma amuza tencuiala de pe fata unora!!! cel mai tare m-a distrat/ speriat bianca dragusanu!!!
machiajul este ca o sabie cu 2 taisuri
nu sunt de acord cu femeile care zic ca se machiaza ca sa aiba incredere in ele…nu machiajul este solutia…trebuie sa inveti ca toti avem defecte si sa te simti bine in pielea ta… in cazul acestor femei ( si stiu multe cazuri) odata cu aplicarea machiajului nu le mai recunosti dar nu fizic si psihic…ca fel de a fi…li se shimba radical personalitatea!!!si eu ma machiez dar nu ca sa ma simt bine in pielea mea ci de placere si doar cand ies cu sotul in oras.am invatat de mult sa ma accept asa cum sunt si sa am incredere in mine…..si asta in primul rand nemachiata…. ziceti ca aveti imperfectiuni si problemne ale tenului….tratati-le in primul rand
Foarte bine punctat!
Felicitari pentru postare!
Cred ca,prin aceasta postare,ai reusit sa trezesti indoiala a multor femei care folosesc diverse produse cosmetice care,cum tu bine zici,evidentiaza o ”frumusete rapida si inselatoare”.
Referitor la manifest,ai tot sprijinul meu,o adepta a machiajului.