Cultura pe pâine ardelenească

Biertan se află în nordul județului Sibiu, aproape în centrul țării, și documentele spun că se află acolo cel puțin din anul 1224. Foarte probabil datorită locuitorilor sași și a influenței lor culturale deosebite, în 1993 Biertan a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Din mai multe motive Biertan este unul din cele mai frumoase locuri din România. Anul acesta se mai adaugă unul. Acolo are loc a șasea ediție a festivalului itinerant Transilvania Fest.

Aici vroiam să ajungem de fapt. Pe scurt Transilvania Fest este un festival itinerant de cultură și mâncare. Probabil pentru că și dragostea de frumos tot prin stomac trece. Sau poate că Transilvania Fest e un festival al delectării simțurilor și gustul nu are de ce să fie lăsat deoparte. Ca să ne convingem, e indicat să fim la Biertan între 30 iulie și 1 august și să ne lăsăm împresurați de standuri cu produse culinare, meșteșugari, expoziții, degustări, concerte și filme.

O serie de evenimente sunt gândite special pentru cei mai tineri oaspeţi ai festivalului cărora li se pregăteşte o competiție de gătit şi spectacole de teatru sau de dans. Pe lângă demonstraţiile culinare și meșteșugărești vor mai avea loc o expoziţie foto a elevilor din Biertan și un extraordinar concert de orgă susținut de Ursula Philippi.

Leave a Reply