Dacă te plimbi într-o seară de vară pe Calderon, n-ai cum să ratezi locul. Sunt cel puțin doi libanezi care fumează narghilea pe trotuar în fața micii patiserii. Altfel, vitrina e foarte mică și poți ușor s-o treci cu vederea dacă nu te numeri printre împătimiții consumatori de deserturi orientale.
În Bucureştii ultimilor 20 de ani s-au deschis şi s-au închis nenumărate astfel de patiserii siriene, greceşti, libaneze, turceşti, persane fiecare cu reţetele sale şi cu pitorescul său. Le-am frecventat pe toate şi am suferit de fiecare dată când au tras obloanele. Nu ştiu care e secretul bucătăriei lui Fadel, dar mica lui afacere a devenit una dintre cele mai longevive.
Poate să fie aerul relaxat cu care îşi lasă prăvălia deschisă în vreme ce el bucătăreşte la subsol. Când intri, nu e nimeni. Aşa că îl strigi o dată, de două ori, seara chiar şi de trei ori. Într-un târziu, îl auzi urcând domol scara. Fadel nu se grăbeşte. Nu ştiu dacă e de la narghilea sau dacă asta e starea lui naturală, dar Fadel pare uneori că nici nu merge propriu-zis. Levitează de la un platou cu bunătăţuri la altul, cu un zâmbet blajin pe faţă.
Sau poate să fie că rotunjeşte întotdeauna preţul în favoarea clientului. Sau că pune din când în când o porţie în plus, aşa, de la el. Sau că pune, pur şi simplu, suflet în dulciurile pe care le face.
:: află pe Bucharest by hand cum a trecut Fadel de recesiune și ce mă face să-i vizitez patiseria chiar și în timpul celor mai strașnice diete.