M-am gândit de câteva ori la savurosul text al lui Andrei Pleșu, Români în Japonia, în vreme ce urmăream la Sibiu spectacolul “Keisei Hangonko” (Iubita ieșită din fumul bețigașelor de ceară) în regia lui Masahiro Yasuda. Zice eseistul:

În Japonia însă alteritatea e radicală. Te miști în spațiul unei alte umanități, al unei lumi paralele. Nimic nu seamană cu ce știi. Nici măcar asemănătorul.

Așa și cu reprezentația trupei Yamanote Jijosha, care nu seamănă cu nimic din ce știam eu despre artele spectacolului. La prima vedere, pare o combinație între teatru și dans, dar, de fapt, nu e nici una, nici cealaltă. La fiecare replică, actorii încremenesc într-o complicată poziție statuară și declamă țipător, ca și cum ar face exerciții de dicție și de intonație. Tot spectacolul este o extraordinară performanță tehnică, exsangvinată însă de orice emoție.

Pentru un spectator amator, ca mine, care vine la teatru în primul rând pentru a-și clăti sufletul, și abia mai apoi mintea sau ochiul, succesiunea de statui vii de pe scenă a părut obscură și fără miză.

Nu mi-a părut rău că am rămas în sală până la sfârșit, dar nu cred că voi repeta experiența prea curând. Experiența alterității extrem-orientale, fie ea culinară sau teatrală, îmi aduce de fiecare dată aminte că sunt mai obtuz decât îmi place să cred.

Tags: festival de teatru, festivalul international de teatru de la sibiu, japonia, keisei hangonko, masashiro yasuda, sibiu, teatru, teatru japonez, yamanote jijosha