Renault Zoe, cea mai bărbată dintre mașinile electrice

Dragos Bucurenci Dana Rogoz Renault Zoe

Mi-am început săptămâna la volanul unui automobil electric și, pentru că mi-a plăcut întotdeauna să conduc, am avut deosebita plăcere de a fi șoferul Danei Rogoz, un job pentru care mulți bărbați din țara asta ar renunța pe viață la motoarele cu ardere internă. Dar ăsta nu a fost singurul motiv pentru care ziua de luni a fost o experiență memorabilă. Dacă nu mă credeți, puteți să urmăriți live-ul de mai jos sau puteți să citiți mai departe și să mă lăsați să vă explic.

Am mai condus automobile electrice și mă așteptam la experiența incomparabilă a condusului fără zgomot și fără de vină ecologică. Dar știam și limitările motoarelor electrice sau, mai bine zis, ale bateriilor care le pun în mișcare. Mașina electrică e ideală pentru oraș, dar nu te poți baza pe ea pentru un drum la munte, la Vamă sau la bunicii de la țară. Sau cel puțin așa credeam eu.

Ce nu știam, și am aflat cu această ocazie, este că Renault Zoe este cel mai bine vândut autoturism electric din Europa și asta pentru bune motive. Are o autonomie efectivă de 300 de km (400 de km în condiții de testare). Ceea ce înseamnă că, dacă vrei să duci o viață cu adevărat eco, nu mai e nevoie să te fi născut într-o familie de bani gata ca să-ți permiți două autoturisme, e suficient unul și bun.

Renault Zoe poate fi încărcată și acasă cu ajutorul unei prize domestice de minim 10A sau cu ajutorul unei prize speciale de minim 16A care poate fi instalată de orice electrician. În plus, există prize de încărcare în parcările hypermarket-urilor. Așa că orice plan de călătorie devine posibil. Chiar și turul României, dacă aveți astfel de gânduri!

Eu recunosc că sunt mai pasionat de gadget-uri decât de mașini, așa că vă spun cu mâna pe inimă că am fost dat pe spate de tona de tehnologie cu care Renault a dotat această mică minune. Senzori de ploaie, pentru faruri și pentru parcare, sisteme de monitorizare și de optimizare a condusului, pilot automat, cameră video pentru parcare, frână regenerativă, card micro-SD cu toată harta Europei, port USB și, desigur, preferata mea, conexiune permanentă la Internet și aplicație pentru email pe bord. Adică tot ce ai nevoie ca să nu mai dai deloc pe la birou în zilele când ai întâlniri back-to-back ☺

Statul român pare să fi înțeles încotro bate vântul istoriei și oferă o subvenție de 10 mii de euro la achiziționarea unui autoturism electric, ceea ce face ca Renault Zoe să fie nu doar înaintea timpului său, ci și pe măsura buzunarului șoferilor responsabili cu mediul înconjurător.

În plus, e un autoturism care poate prilejui următorul dialog atunci când te oprește un agent de circulație cu clasica întrebare „Ați consumat ceva?”.

Mă și imaginez rostind un scurt și convingător „Să trăiți!”, urmat de replica: „Nici eu, nici mașina, domnu‘ polițist, să-mi sară siguranțele!”

Serios acum, mie mi-a plăcut foarte tare Renault Zoe și vă încurajez să dați o tură cu ea ca să vă convingeți și singuri. Să n-am parte de aer curat dacă Renault Zoe nu e o mașină cu adevărat bărbată!

 

Testăm, împreună cu Dana Rogoz, noul Renault Zoe, mașina electrică cu cea mai mare autonomie de pe piață

Posted by Dragos Bucurenci on Monday, December 4, 2017

Leave a Reply