Posted by maimultverde on October 18, 2009
Dacă ştii să priveşti oamenii fără prejudecăţi, să eviţi stereotipia şi te pricepi şi la fotografie, programul guvernamental S.P.E.R. – Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă – te invită la concurs.
În perioada 8 octombrie – 19 noiembrie 2009, în cadrul campaniei anti-discriminare S.P.E.R., se desfăşoară concursul de fotografie online “Romi deasupra prejudecăţilor“, o competiţie pe tema anti-discriminării romilor.
Înscrie o fotografie pe site-ul www.sper.org.ro, împreună cu un text de susţinere care să justifice încadrarea în tema “Romi deasupra prejudecăţilor“. Publicul larg este invitat să voteze online fotografia preferată, până la data de 15 noiembrie 2009.
Cele mai populare fotografii vor intra în a doua fază a concursului, urmând sa fie jurizate de fotografii profesionişti Alex Gâlmeanu, Nicolae Burcă (Gin), Nicu Ilfoveanu şi de către organizatori. Premiul cel mare e o cameră foto Canon EOS 450D “tunată” cu motive romani.
Posted by dragos bucurenci on March 25, 2009
Proiectul 112 este un protest împotriva violenţei domestice şi un mecanism de strângere de fonduri pentru Programul CASABLU.
-
-
Horia Brenciu
-
-
Dragoş Bucurenci
-
-
Andrei Gheorghe
Mihaela Berciu şi fotograful Alex Gâlmeanu reunesc în cadrul unei expoziţii de fotografie 24 de bărbaţi fotografiaţi în ipostazele deloc de invidiat în care ajung prea multe femei din România din cauza indiferenţei noastre.
Ilie Năstase, Dan Bittman, Elan Schwartzenberg, Răzvan Ciobanu, Lucian Mândruţă, Andi Moisescu, Tudor Chirilă, Alexandru Abagiu, Cătălin Botezatu, dr. Constantin Stan, Răzvan Mazilu, Andrei Gheorghe, Florin Piersic Jr., Cristian Mungiu, Edi Petrosel, Horia Brenciu, Tudor Giurgiu, Dan Chisu, Smiley, Mihai Petre, Cătălin Ştefănescu, Vlad Craioveanu, Mihai Dobrovolschi şi cu mine ne-am lăsat fotografiaţi în rolurile de bătuţi, alungaţi şi chiar decedaţi.
Proiectul 112 îşi propune să obţină fonduri pentru Programul CASABLU, proiect iniţiat în mai 2002, în cadrul căruia funcţionează un centru de consiliere socială, psihologică şi juridică şi un adăpost, cu adresă confidenţială, în care femeile şi copiii victime ale violenţei în familie pot fi găzduiţi între 1 şi 6 luni.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 25 martie – 8 aprilie în Holul Aulei Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, (luni-vineri 12.00 – 20.00, sâmbătă 10.00 – 18.00, duminică 10.00 – 16.00).
În data de 30 martie va avea loc un eveniment restrâns şi o licitaţie de tip silent auction. Fondurile strânse în urma Proiectului 112 vor fi donate în întregime Programului CASABLU, urmând a fi folosite pentru administrarea şi întreţinerea adăpostului din Bucureşti, pentru găzduirea şi consilierea femeilor şi copiilor victime ale violenţei în familie.
Posted by dragos bucurenci on November 25, 2008
Pentru decembrie, Marie Claire a pregătit o campanie percutantă împotriva violenţei domestice: Iulia Vântur, Andreea Liptak şi Irina Marinescu arată pe propria piele efectele bătăii conjugale.
Din fericire, în cazul lor “vinovaţi” au fost găsiţi doar fotograful Alex Gâlmeanu şi make-up artist-ul Alexandru Abagiu.
Citeşte mai departe… »
Posted by dragos bucurenci on October 6, 2008
Felul în care Cristi Lupşa scrie e aproape un spectacol. Ne-am văzut o singură dată înainte să înceapă lucrul la materialul despre mine, aşa că am avut ocazia să-l cunosc în priză directă. În vreme ce el se documenta urmărindu-mi munca, am avut ocazia să fac acelaşi lucru şi pot spune cu mâna pe inimă că n-am mai văzut aşa ceva în România. Andrei Gheorghe şi Robert Turcescu, care au trecut, la rândul lor, prin mâna lui Cristi, sunt de aceeaşi părere.

Citeşte mai departe… »