John Parr, cel care a introdus în România şcoala de analiză tranzacţională, precum şi modelul Process Communication Model® (PCM), începe în mai anul acesta a doua sesiune de formare de traineri certificaţi să predea modelul PCM. Dacă sunteţi interesaţi, găsiţi detalii aici. Este o bună ocazie şi pentru vorbitorii de limbă engleză să urmeze doar primele trei zile de curs, echivalentul cursului standard PCM, cel pe care-l predau şi eu, dar deocamdată doar în limba română.
Dacă ar fi să-mi fac bagajul pentru o insulă pustie, n-aş lua cu mine altceva decât literatură. Nu filosofie, nici ştiinţă. Dar dacă e să vorbim de cărţi care mi-au schimbat viaţa, pe primul loc se detaşează la mare distanţă de orice alte titluri o carte de psihologie, What do you say after you say hello? a doctorului Eric Berne.
Citind-o, m-am dumirit mai bine în legătură cu destinul omului şi cu liberul lui arbitru, decât reuşisem s-o fac în trei ani de facultate de filosofie. Mitul peşterii din “Republica” lui Platon descrie foarte plastic starea jalnică a fiinţei umane în raport cu realitatea, dar povestea lui Socrate nu ne spune cum au ajuns acei oameni în peşteră, cine i-a înlănţuit, cine i-a pus să se holbeze la nişte umbre care pâlpâie pe pereţi şi cine i-a convins că din astfel de umbre se compune realitatea.
Cartea lui Eric Berne mi-a dat toate aceste răspunsuri şi astăzi, la patru ani de când am citit-o pentru prima dată, încă sunt de părere că sunt cele mai pertinente răspunsuri pe care le-am primit în viaţa mea. După ce am citit “Republica”, m-am simţit mai cult. După ce am citit “What do you say after you say hello?”, am început să văd un pic mai bine prin ceaţă.
:: răspuns la ancheta revistei Elle din numărul de februarie: care este cartea care ţi-a transformat viaţa?
Psihiatrul Eric Berne credea că cele mai multe dintre interacţiunile noastre sunt jocuri psihologice, adică nişte mini-scenete în care ne asumăm mereu aceleaşi roluri şi pe care le jucăm de nenumărate ori cu acelaşi rezultat.
Ca să înţelegeţi despre ce este vorba, cel mai simplu este să vă imaginaţi următorul dialog.
Ana: “Vai, dragă, ce bine arăţi, sunt aşa de invidioasă pe tine, eu nu reuşesc deloc să scap de kilogramele astea…” Ioana: “Mulţumesc, dar să ştii că nu e nicio filosofie, trebuie doar să mănânci echilibrat şi să faci sport.” A: “Da, ai dreptate, dar eu de sală nu reuşesc să mă ţin, iar cu mâncarea, ştii şi tu ce se găseşte prin oraş.” I: “De ce nu-ţi iei un antrenor? Cât despre mâncare, e foarte simplu, poţi să-ţi iei la pachet.” A: “Da, ştiu, dar n-am eu bani de antrenor şi nici timp să-mi fac pachet de dimineaţă, trebuie să ajung la fix, ştii cum face şefa dacă întârzii” I: “Păi de ce nu mergi la un grup de tae bo sau de pilates, e tot cu antrenor, şi nu e deloc scump. Şi dimineaţa poţi să te trezeşti cu 15 minute mai devreme ca să ai destul timp.” A: “Da, aş putea, dar eu nu sunt deloc o persoană matinală, ar fi un chin să dorm şi mai puţin, iar la grup nu-mi place, ştii că nu sunt în largul meu cu tot felul de necunoscute”.
Conversaţia asta poate continua la nesfârşit până când fiecare interlocutoare îşi va întări convingerea cu care a intrat de fapt în conversaţie: Ioana se va convinge că Ana nu merită să fie ajutată, iar Ana se va convinge că Ioana nu e deloc în stare să ajute pe cineva.
În termenii doctorului Berne, Ioana joacă “De ce nu?”, iar Ana joacă “Da, dar”, două dintre cele mai răspândite jocuri de pe planetă. Alte jocuri care vă sunt, cu siguranţă cunoscute sunt: “Care pe care”, “Prinde-mă dacă poţi”, “Nu mi se pare normal” (jucat în special la şedinţele cu părinţii) sau “Ţi-am spus eu”. Eric Berne a descris foarte plastic aceste jocuri într-o carte, Games People Play, care a fost multă vreme bestseller în Statele Unite. Sunt zeci de jocuri enumerate în această carte, iar psihologii au identificat în ultimele decenii nenumărate altele.
Între jocurile psihologice şi interacţiunile autentice sunt câteva diferenţe notabile: în jocuri purtăm măşti, pentru că jucăm roluri, iar rezultatul este mai întotdeauna predictibil. În plus, la sfârşitul unui joc, toţi jucătorii se simt prost.
Psihologul Anca Coman şi coach-ul Rodica Obancea, doi oameni cu care mi-a făcut plăcere să învăţ şi să lucrez în ultimul an, organizează un atelier de cunoaştere personală care va folosi elemente de analiză tranzacţională şi tehnici de psihodramă.
Dacă vrei să ai un 2010 mai lucid, te sfătuiesc să încerci acest atelier. Nu e nevoie să ai nicio pregătire psihologică specială, atelierul se adresează oamenilor obişnuiţi, dornici de o mai bună cunoaştere de sine.
Ediţia în care am discutat despre starea de bine, echilibrul sănătos dintre minte, corp şi spirit sau cum să ne simţim mai bine în pielea noastră.
Invitat principal: Andreea Marin Bănică. Psihoterapeuţii invitaţi în această ediţie: Cristina Fülöp, Alfred Dumitrescu, fost preşedinte al Societăţii Române de Psihanaliză, John Parr şi Eugen Hriscu.
Diseară, de la 23.30 pe TVR1, la “Bună ca viaţa”, vorbim despre starea de bine, echilibrul sănătos dintre minte, corp şi spirit sau cum să ne simţim mai bine în pielea noastră.
Andreea Marin Bănică a acceptat să vorbească cu noi despre două subiecte încă tabu pentru mulţi români: sănătatea mintală şi psihoterapia.
În celelalte reportaje ale emisiunii vorbim despre tipurile de psihoterapie pe care le au la dispoziţie românii, dar şi despre alte metode de combatere a stressului cotidian şi a efectelor acestuia asupra psihicului nostru, cum ar fi SPA-urile.
Psihoterapeuţii invitaţi în această ediţie sunt: Cristina Fülöp, Alfred Dumitrescu, fost preşedinte al Societăţii Române de Psihanaliză, John Parr şi Eugen Hriscu.
Emisiunea este sponsorizată de Grupul CEZ şi difuzată pe TVR1. Ediţia aceasta a fost filmată la hotelul Vila Arte, unul dintre cele mai stylish hoteluri din Bucureşti, un mic muzeu al bunului gust.
Mai sunt 4 locuri disponibile la cursul de Process Communication Model(PCM) pe care îl susţin pe 11-13 decembrie la sediul CODECS din Bucureşti. Următorul curs deschis are loc pe 19-21 februarie 2010.
Process Communication este o teorie a personalităţii şi un model contemporan de comunicare care te învaţă cum să te faci ascultat, nu doar auzit de ceilalţi. Este folosit cu succes de mii de profesionişti din întreaga lume, de la astronauţii NASA la comandantul suprem al forţelor NATO, g-ralul Wesley Clark, de la manageri şi preşedinţi de multinaţionale la fostul preşedinte al SUA, Bill Clinton.
Felul în care oamenii percep lumea, canalele prin care comunică, impulsurile care-i motivează şi felul în care se comportă sub stress diferă în funcţie de personalitatea fiecărui individ. Modelul Process Communication te învaţă cum să comunici cu oamenii “pe limba fiecăruia”, astfel încât să te faci înţeles şi plăcut chiar şi de oameni cu personalităţi foarte diferite de a ta.
E o întrebare pe care mi-a pus-o mai multă lume. Povestea e după cum urmează.
Cine mă cunoaşte ştie că de vreo patru ani mă preocupă psihologia şi, în special, o ramură a ei care se numeşte “analiză tranzacţională” (AT). Aici simt nevoia să fac o pauză şi să precizez că AT e mult mai mult decât modelul acela ultra-simplificat care se face în seminariile de business. E o teorie integrată a personalităţii şi o formă extrem de eficientă de psihoterapie, care combină un model psihodinamic cu elemente cognitiv-comportamentale. A fost dezvoltată începând cu anii ‘50 de psihologul şi psihiatrulEric Berne.
Ce e foarte special la această teorie este că, în ciuda complexităţii ei, conceptele ei sunt destul de simplu de explicat şi de transmis. Eric Berne spune că, din moment ce tot ceea ce se petrece cu adevărat important în legătură cu psihicul uman are loc până la vârsta de 8 ani, orice teorie care explică aceste procese ar trebui să poată fi exprimată într-un limbaj pe care să-l înţeleagă şi un copil de această vârstă.
Acum doi ani am participat prima dată la Conferinţa Naţională de AT, la un seminar despre emoţie şi relaţie susţinut de John Parr, britanicul care a format şcoala de AT din România şi a fost o vreme preşedintele Asociaţiei Europene de AT. Dacă veţi citi acest text scris de unul dintre psihoterapeuţii formaţi de John, doctorul Eugen Hriscu, veţi înţelege de ce acest om mi-a câştigat foarte repede respectul şi admiraţia:
“Dacă nu l-aş fi cunoscut pe John Parr, sunt aproape sigur că aş fi gândit că psihoterapeuţii sunt ca nişte magicieni de serviciu care, odată ajunşi acasă, îşi scot masca, mantia şi scufia, îşi pun şoşoni şi un halat de molton şi devin altcineva, îşi duc mai departe scriptul, îşi spun „da, mă rog, eu sunt ok, tu eşti ok, dar tipul ăla chiar mă scoate din pepeni” şi, din când în când, deschid trusa cu unelte de manipulare ca să te facă sau să obţină un preţ mai bun la maşina pe care o cumpără.”
Emi vrea să ştie cum definesc succesul. Întâmplător, ăsta a fost subiectul discursului meu de absolvire a programului Erisma.
Spuneam atunci că a avea succes înseamnă să faci ceea ce ai spus că vei face. Prin obversie, eşecul înseamnă, după mine, să nu faci ceea ce ai spus că vei face.
Din acest punct de vedere, strategia de marginalizare politică a lui Adrian Năstase (asumată explicit – Adriene, nici nu ştii cât de mic ai să devii!) a fost un succes pentru Traian Băsescu, în vreme ce strategia de înlăturare a lui Călin Popescu-Tăriceanu din fruntea Cabinetului mai înainte ca acesta să-şi poată termina mandatul (intenţie asumată, şi aceasta, explicit în mai multe ocazii) a fost un eşec pentru Preşedinte.
Am împrumutat această definiţie de la Eric Berne, care-i numeşte pe oamenii de succes “Prinţi” şi pe cei care eşuează “Broscuţe”. Cu toţii ne naştem Prinţi şi Prinţese, zice Berne, până când părinţii noştri ne transformă, pe cei mai mulţi dintre noi, în broscuţe. Apoi ne chinuim să ne recăpătăm starea originară, dar nu toţi reuşim. Indiciul clar că suntem încă Broscuţe, şi nu Prinţi sau Prinţese, este că nu reuşim în ceea ce ne propunem să facem.
Analiza Tranzacțională este o teorie explicativă a personalității și un sistem integrat de metode de intervenție dedicat dezvoltării și schimbării personale.
Este un curs pe care am de gând să-l urmez şi eu, de îndată ce termin cu licenţa.
Cursul este recomandat atât persoanelor interesate de domeniile: organizațional, educațional, psihoterapie și consiliere, cât și celor care vor să utilizeze Analiza Tranzacțională pentru dezvoltarea lor personală, fiind baza formării și a certificării ca Analist Tranzacțional.
