Simona Tache propune un altfel de argumentum ad baculum. Eu unul mi-am pregătit deja bâta:
Să punem mâna pe bâtele noastre simbolice și, în primul rând, să votăm. De-acum încolo, pe viață. Să lăsăm lehamitea la o parte, să-l lăsăm la o parte pe “nu mă mai interesează”, să-l lăsăm la o parte pe “nu am cu cine” și să votăm. Am căzut și eu în capcana blazării și a scârbei, am spus și eu “Nu am cu cine vota și nu mă mai interesează, mi-e silă” și acum cred că am greșit. De-acum încolo, voi vota. Nu contează că n-o să am niciodată o opțiune reală, o să votez și o să mă intereseze. O să aleg răul cel mai mic, dacă nu am altă variantă, dar o să-l aleg.
Am rămas dator cu nişte răspunsuri la trei leapşe. Iniţial, am vrut să le ignor pentru că în blogosfera pe care o frecventez eu, treaba asta cu leapşa pe bloguri e demult fumată şi denotă din partea iniţiatorilor lipsă de interes faţă de Mersul Trendurilor (ediţia hardcover).
Totuşi, am să fac o excepţie, pentru că începătorii trebuie îndreptaţi cu duhul blândeţii.
am călătorit la business class fără să plătesc şi fără să cer asta
am văzut un spectacol de teatru montat de David Schwartz (“România, te pup!”, excelent, nu-l rataţi!)
am decis, după un an şi ceva, să-i mai dau o şansă iPhone-ului (despre asta voi povesti pe larg altă dată)
Dan Voiculescu e curios să afle care sunt, după părerea mea, cele mai bune condeie din online-ul românesc. Îmi displac topurile, aşa că ceea ce urmează nu este un top. Sunt primele nume care-mi vin în minte, cu siguranţă am omis pe cineva important.
Din blogosferă, îi citesc cu cea mai mare plăcere şi sufăr ca un câine când treburile mă ţin departe de Google Reader şi de textele lor, pe următorii:
Cabral, de departe cel mai savuros, spumos şi efortless
Petreanu, simţ enorm, văz monstruos şi verb pe măsură
Tolo, singurul jurnalist sportiv care mă face să regret că nu mă pricep la fotbal
Cosmin Alexandru, newcomer, un om care are ce spune şi care s-a adaptat foarte uşor şi firesc la online
Mihai, din trio-ul TreiBădică (o să strigaţi “Nepotism!”, o să vă corectez, “Cumnătism!”, pentru “nepotism” trebuie să mai treacă nişte ani şi să înceapă şi Vlăduţ să scrie)
Ceea ce mă subjugă la toţi aceşti cinci este că reuşesc să transmită de foare multe ori emoţii, iar asta este, cred eu, o virtute esenţială a condeierilor.
Nu i-am trecut în listă pe oameni pe care îi citesc şi îi admir în offline, dar care, în textele scrise exclusiv pentru blog, rămân prea adesea nemuritori şi reci (ştiu bine, de altfel, că reproşul îmi poate fi contrapus în oglindă).
În fine, a treia leapşă: tot Simona Tache vrea să-i spun dacă sunt vampir, că prea sunt mort după ţoale. Evident că nu avem voie să răspundem la toate curiozităţile muritorilor, aşa că o să sar peste întrebare, dar nu mă pot abţine să nu pun şi eu una:
Ce e mai bine? Să fii mort după ţoale sau să umbli cu ţoale de mort? Răspunsul la post restant. Gratis, mamă soacră!
În timp ce noi ne ocupam aici de prostii, scriitoarea germană Herta Muller, născută în România, unde a și trăit până în 1987, a luat Premiul Nobel pentru Literatură. M-am bucurat foarte tare și sincer, însă m-am și întristat repede, dându-mi seama ce va urma: isterie, delir, bătăi românești cu pumnul românesc, în piepturile noastre românești.
Adrian Păunescu o să plângă de emoție, pe muchia leșinului, în brațele moderatorilor de la Realitatea.
Vanghelie, Mihaela Tatu, Mitică Dragomir (hai și Poponeț) își vor revendica cu mândrie acest Nobel, în calitate de români, iar limitele decenței și ale bunului simț vor fi călărite deșănțat, ca de obicei.
Herta Muller e o scriitoare destul de puțin cunoscută în România, dar asta nu va conta. Ea trăiește de 20 de ani în Germania și e cunoscută în lume ca scriitoare germană, însă nici asta nu ne va ajuta să trăim o bucurie temperată.
Declarația “Aș înnebuni dacă ar trebui să trăiesc în România de azi” îi aparține, însă asta nu-l va opri pe președinte s-o decoreze și nici pe toți cei care își vor smulge părul din cap de mândrie națională să și-l smulgă până la ultima șuviță.
Simona se întreabă acum pe blog cât de mult s-au apropiat pubelele pentru colectarea selectivă de locuinţa ei, în raport direct proporţional cu numărul de şedinţe între patru ochi ale celor patru semnatari ai primăriei, luaţi în combinaţii analitice de câte doi la doi.
Simona Tache a scris pentru Academia Caţavencu şi Cotidianul, ţine un “Jurnal roz de cazarmă şi nu numai” la www.simonatache.ro şi a scris de curând o scrisoare verde primăriei sectorului în care locuiește, prin care cere să-i fie pus la dispoziţie un sistem de colectare selectivă a deșeurilor în apropierea locuinţei:
Ce legătură este între apa pe care, din cochetărie, o beau eu şi înţelegerea pe care România o are cu Uniunea Europeană? Este, pentru că, în urma cantităţii mari de apă cu care mă răsfăţ, îmi rămâne nu doar o piele mai hidratată, ci şi un munte de peturi, pe care aş vrea să îl pot arunca într-un container special pentru plastic.
Acuma, eu ştiu că unul dintre programele prioritare pentru Primăria Sectorului 4 este colectarea selectivă a deşeurilor şi că s-au amplasat deja, în zonele mai circulate din sector, pachete de câte trei containere frumos inscripţionate şi colorate (albastru pentru hârtie, galben pentru PET-uri şi verde pentru sticlă), dar eu nu am decât 1,58 m şi 52 de kg şi mi-e destul de greu să mă car cu deşeurile până la locurile special amenajate.
Şi tu poţi să-i scrii primarului tău folosind ca model scrisoarea Simonei pe www.viatadupacoletare.ro. Accesează formularul online şi selectează la formatul scrisorii “scrisoare Simona Tache”.
Simona Tache pleacă de la Caţavencu. E unul dintre cei mai mişto oameni pe care i-am cunoscut acolo în redacţie şi unul dintre cei cu care mă mândresc că am legat prietenie. Ştiu sigur că îi va fi bine pentru că a chibzuit mult timp mişcarea asta. Nu mi-am imaginat-o niciodată sfârşind ca o veterană la Caţavencu, aşa că se cam făcuse timpul. Să-i fie-ntr-un ceas bun!
În dimineaţa asta am râs cu gura până la urechi recitind portretul mai vechi pe care Simona Tache mi l-a făcut în Almanahul de Fiţe al Academiei Caţavencu. Simona l-a reluat la ea pe blog, reiau şi eu aici un fragment:
Cu tendinţele astea e o mare jmekerie, pe cuvînt, şi dacă nu eşti foarte atent la ele, rişti să te faci de rîs. Am păţit-o eu, chiar cu Bucurenci, acum vreo juma’ de an. Am intrat la el în birou, l-am anunţat că am venit să salut un metrosexual, iar el mi-a replicat: “Nu mai sînt metrosexual!”. Vă daţi seama, era să leşin! “Cum nu mai eşti metrosexual?” am bîiguit, lividă, sprijinindu-mă de un colţ de masă. “Da’ ce eşti?” am adăugat, cu ultimele puteri. “Übersexual!” Oh, Doamne, am simţit dintr-o dată că mi se prăbuşesc toate reperele. “Care-i diferenţa dintre metrosexual şi übersexual?” am întrebat. “Übersexualul e mai implicat”. “Aha. Mai implicat în ce?”. “Mai implicat social”. “Şi de cînd nu mai eşti metrosexual, ci übersexual?”. “De vreo două săptămîni”.
Băi, da’ tîmpită fusesem! Cum dracu’ de n-am observat că Dragoş devenise, de două săptămîni, mai implicat? Dacă m-aş fi uitat mai atentă la el, sigur m-aş fi prins că e mai implicat. Uite, acuma, că-mi spusese, vedeam pe faţa lui că e implicat. Cum am putut să trăiesc, ca proasta, cu impresia că el continuă să fie metrosexual, în condiţiile în care metrosexualii erau deja perimaţi?
În fine, sper să nu se mai repete situaţia asta. Sper ca, la următoarea schimbare, să fiu mai vigilentă. De altfel, l-am şi rugat să mă ajute puţin: “Băi, te rog io mult, anunţă şi tu chestiile astea! Dă şi tu un mail, un SMS, ceva. Informează oamenii: «Stimaţi colegi şi prieteni, dragă mamă şi tată, de azi începînd nu mai sînt metrosexual, ci übersexual. Diferenţa dintre cei doi e că ultimul e mai implicat! Vă mulţumesc!»”.
A circulat mai demult o întrebare scornită de Manafu: cu ce blogger ţi-ar plăcea să semeni?
Cu întârziere, răspund şi eu. Mi-ar plăcea:
să am talentul cu care Tolo pune în scris nu doar întâmplări şi idei, ci mai ales emoţii (nu m-a interesat niciodată sportul, dar i-am devorat însemnările de la JO 2008)
să fiu la fel de tonic ca Manafu şi ca Bobby Voicu, care scriu fără se enerveze, fără să facă băşcălie, fără să-şi pună poalele-n cap (şi care nu-şi pierd cititorii în ciuda tuturor acestor defecte)
să scriu cu uşurinţa cu care scrie Cabral (nu mai ştiu, după Lucian Mândruţă, pe altcineva care să scrie la fel de facil şi cu la fel de mult miez şi umor)
Simona Tache (Academia Caţavencu) a vrut să verifice din mai multe surse ştirea cu cerşetorul milionar. Aşa că s-a scos singură la produs, învineţită, costumată şi cu o pancardă de nerefuzat: “DEO SAPTAMANA MANANC DECAT BATAE”. Sursele n-au avut suflet de piatră şi i-au dat.
Intrată prea bine în rol, Simona a intrat chiar în competiţie cu o cerşetoare cu ştate vechi. Detaliile savuroase şi filmuleţul păţaniei le găsiţi aici. La final, Simona a făcut cam 10 dolari într-o singură oră. Eu unul mă întreb cum va digera mâine această ştire d-l Vântu. Ştiindu-l om de afaceri serios, nu-l pot bănui că aruncă atâţia bani pe fundul unui jurnalist. Şi ce te faci dacă prind academicienii gustul cerşitului? Că omul, dacă s-a învăţat o dată cu binele, nu-l mai lasă chiar aşa uşor…
Simona Tache a scris pentru 
