Am citit aproape pe nerăsuflate The Remains of the Day, cartea pentru care Kazuo Ishiguro a câștigat premiul Booker în 1999. Este o poveste scrisă impecabil, în care portretizarea majordomului britanic interbelic este făcută cu o acuratețe fotografică și cu o ironie șfichiuitoare. Păstrând proporțiile, m-am amuzat să mă regăsesc într-un solilocviu al domnului Stevens. Puțină auto-ironie nu strică niciodată, așa că vă împărtășesc pasajul, conștient că dau astfel apă la moară unor caracterizări, cum ar spune d-l Stevens, nu dintre cele mai flatante:
Adevăr și provocare
N-am avut ce lucra și m-am lăudat în interviul pe care l-am acordat colegilor de la Story cu rezultatul luat la examenul GMAT, despre care am spus că a fost “cel mai dificil din viața mea”.
Rău am făcut. Paul, un tip care care răspunde la adresa de e-mail ballo[at]yahoo[dot]com, a căutat pe net un exercițiu de algebră de tip GMAT (o banală ecuație de gradul 1), despre care și-a adus aminte că le putea rezolva prin clasa a 5-a, și a conchis: “e ca si cum Nea Cutarica s-ar lauda ca a dat test greu de scriere ca sa fie admis la examenul de soferie.”
Carevasăzică am fost demascat.
Dilemă marianică
Mă pregăteam să fac câteva urări Măriilor apropiate, când o prietenă mi-a atras atenția că Măriile își sărbătoresc onomastica de nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), nu astăzi, când credincioșii prăznuiesc trecerea ei la cele veșnice (“adormirea” și ridicarea ei la ceruri).
N-am reușit să găsesc o opinie autorizată pe acest subiect, așa că am zis să-i întreb pe enoriașii mei, adică pe cei mai dreptcredincioși dintre cititorii acestui blog. Ce ziceți? Felicităm sau nu Măriile astăzi?
Nesimțirea are chipul tău
Duminică, pe plaja de la Corbu. Citiți mai întâi ce scrie pe panoul din centrul colajului.
Cine-aș fi dacă aș fi un personaj de teatru
Răspunsul cel mai simpatic la întrebarea “Cu ce personaj de teatru credeți că semăn cel mai tare” a fost… a fost…
Să vă spun mai întâi cine s-a calificat în finală. Rică Venturiano era răspunsul corect, dar l-am și jucat pe Rică acum câțiva ani, așa că era oarecum servit. Nu se pune. Tipătescu, “spilcuit, oportunist, carierist” mi-a plăcut. Și d. Lefter din “Două loturi” pentru că, deși n-aș juca în viața mea la jocuri de noroc, mă recunosc în personajul care-și pierde frecvent firea în fața unei realități mai mereu “viceversa”.
Meditație despre nădragi
Până ieri seară, credeam că văzusem toate ținutele posibile la un concert la Ateneu. Am o educație burgheză care mă împiedică să accept că se poate veni în jeanși decolorați, cămașă cu mâneci scurte, fustă-pantalon sau tricou într-o sală de concert. Dar îmi spun încontinuu că important este că oamenii vin să asculte muzică și că, până la urmă asta e cea mai mare mulțumire pentru artiști, deși sunt convins că și între ei sunt unii de modă veche care-și dau ochii peste cap când privesc spectacolul vestimentar din sală.
Blestemul binevoitorului
Cică Bono avea obiceiul să-și încheie concertele bătând lent și regulat din palme de unul …
Cum să scriem elaborat despre nimic
În Dilema Veche de săptămâna trecută d-l Andrei Pleșu publică niște rânduri adresate de un …
Aș da rime de la mine
De Florii am comentat la ApropoTV, alături de Florin Dumitrescu și Jean de la Craiova, …
Traduttore traditore
Recitesc zilele astea The Importance of Being Earnest într-o ediție englezească publicată de Editura Didactică …