“Mari Romani” e un program de televiziune. Si inca unul care face audienta. In caz ca nu stiati sau va faceti ca ati uitat, cultura nu face rating pe televizor.

TVR Cultural are o audienta de nisa, iar emisiunile culturale de pe canalul 1 abia salta peste unu-doua puncte de rating. De altfel, din toamna, au fost, la rindul lor, saltate in grila putintel inainte de miezul noptii, asa ca probabil ca si punctul acela de rating se va subtia pina la semi-punct. Citiva dintre d-voastra o sa spuneti ca e revoltator. Acelasi lucru l-am spus si eu la aflarea vestii.

Foto: Mirelamiada
Apoi mi-am amintit o vorba care circula prin redactii si prin lumea media pe vremea cind Tudor Giurgiu tocmai fusese uns presedinte la TVR. Tot felul de “spirite lucide” ii urau numai de bine, dar nu uitau sa mentioneze ca ii va fi greu sa-l depaseasca pe Valentin Nicolau, care fusese “totusi un bun manager”, adica crescuse profitul televiziunii de citeva ori de la preluarea mandatului.

“Totusi”, adica in ciuda scandalurile legate de obiectivitatea stirilor TVR si cacealmaua programelor electorale, toate patronate de fostul presedinte-director general. Acestea contau acum mai putin – Valentin Nicolau era brusc judecat dupa profitul pe care-l adusese institutiei.

Cred ca va dati bine seama ca avem aici de-a face cu o duplicitate. Pentru ca, pe de o parte, cerem televiziunii publice sa-si asume rolul educativ si sa promoveze cultura si, pe de alta parte, judecam performanta echipei manageriale dupa profit, adica, in cele din urma, dupa rating.

Un caz similar de duplicitate exista in invatamintul preuniversitar acum citiva ani: pe de o parte, se cerea scolii sa formeze gindirea critica, pe de alta parte, criteriul de evaluare la examenele de admitere la facultate era capacitatea de memorare a informatiilor. Rezultatul, desigur, a fost ca profesorii “buni” de liceu scoteau pe portile scolii mini hard-disk-uri, care luau cu brio examenele de admitere, dar stirneau apoi comentariile intristate ale profesorilor universitari: bobocii nu gindeau aproape deloc.

Foto: Mirelamiada

Televiziunea publica va face profit, daca asa o cere poporul

Nu cred, prin urmare, ca avem dreptate sa ne lamentam cu privire la ponderea, calitatea si orele de difuzare a emisiunilor culturale atita vreme cit evaluam televiziunea publica asemenea unui post comercial si ii reprosam frecvent colectarea taxei tv (ca si cum n-ar putea sa se intretina doar din publicitate). Televiziunea publica va face profit, daca asa o cere poporul. Si nu-mi fac nici o iluzie ca acesta va fi criteriul de evaluare in Parlament a lui Tudor Giurgiu, si nu calitatea productiilor culturale pe durata mandatului sau.

In aceste conditii nu tocmai favorabile unei explozii culturale pe micul ecran, emisiunile care reusesc sa impace cultura cu rating-ul sint absolut meritorii. “Lumea citeste” si “Mari Romani” sint astfel de productii. Reteta fiecareia a imprumutat citeva ingrediente din compozitia emisiunilor de mare popularitate (natia musca iute daca i-arunci dive si topuri), insa i-a turnat pe deasupra telespectatorului cultura cit cuprinde.

Daca in cazul emisiunii lui Ioan T. Morar cistigul e evident, sint constient ca, in cazul campaniei “Mari Romani”, ideea e inca disputabila intrucit partea cea mai consistenta a campaniei abia urmeaza sa se difuzeze. E vorba despre cele 10 documentare si dezbateri dedicate primilor 10 clasati. Dar chiar si fara acestea, cistigul poate fi contabilizat in numarul dezbaterilor difuzate de la inceputul campaniei in prime time. Aproape de fiecare data in discutie au fost puse valorile romanilor, iar faptul ca un astfel de exercitiu de igiena nationala a facut rating mie mi se pare un succes in sine. Sigur ca astfel de dezbateri nu pot si nu trebuie sa inlocuiasca emisiunile culturale, dar demersul lor este tot unul cultural si, prin ricoseu in punctele de rating, unul formativ.

Austeritatea s-a facut simtita in cazul documentarelor

Pentru ca la noi este mereu loc de “mai bine” si mai ales de “mai ieftin”, s-a sugerat ca bugetul campaniei ar fi prea generos. Pe de o parte, nu ma pot opri sa nu constat ipocrizia celui care vrea ca televiziunea sa fie si grasa, si frumoasa, si devreme-acasa, si eftina, nene, daca se poate. Pe de alta parte, din perspectiva unuia implicat in realizarea documentarului despre Eliade, ideea subtierii bugetului mi se pare de-a dreptul rauvoitoare. Austeritatea s-a facut deja simtita in reducerea formatului BBC de la 50 la 30 de minute. Cu un buget mai mic, am fi ajuns probabil la pastile de 15 minute, numai bune de multumit departamentul financiar-contabil.

N-as vrea sa se creada ca sint un fan neconditionat al campaniei. Dar cred ca ea a fost criticata prea mult ca un program de educatie nationala si prea putin ca un program de televiziune. N-au fost deloc ferme vocile care sa critice identitatea vizuala, cam trista, a campaniei (de la logo la scenografia studioului), website-ul sarac si prafuit, timpii de productie (30 de zile de la licitarea documentarelor la predarea lor) si multe alte lucruri care se pot reprosa unui program de televiziune.

In ce priveste contestarea sistemului de votare si a topului obtinut, lupta mi s-a parut fara cauza atita vreme cit nu s-a sugerat o solutie. Sigur ca blocarea IP-ului si unicitatea numarului de telefon ar fi fost o solutie, dar ce te faci daca fanaticii ar fi trimis tone de scrisori pe adresa televiziunii? Genul acesta de precautii nu-si au locul intr-un concurs de televiziune. Parafrazindu-l pe Brecht, o sa le sugerez intelectualilor dezamagiti de rezultatele campaniei “Mari Romani” o solutie mai practica: ce-ar fi sa se dizolve poporul si sa se aleaga un altul?

:: text: Suplimentul de cultura
:: imagini: Mirelamiada

Citeste tot dosarul despre campania “Mari romani”, publicat de Suplimentul de cultura:

:: prima parte
:: partea a doua