In ultima zi de filmare a documentarului despre Eliade, am ajuns la manastirea Colelia. Andrei Morosanu, regizorul, vazuse cateva fotografii alb negru ale locatiei si insistase sa filmam penultima scena la aceasta manastire parasita, greu accesibila si pe care nimeni din echipa nu o vazuse cu ochii lui.

Tot ce aveam erau cele cateva fotografii alb-negru (niste xeroxuri, de fapt) si niste indicatii nu foarte precise despre drum. Pe Google Earth am gasit satul Colelia, dar nu si manastirea. Stiam ca fusese parasita dupa razboi si distrusa de furturi si de trecerea vremii. Si totusi, in fotografii arata mai demna decat ruina din Chiajna.

In fine, adaugand o zi speciala de filmare si cu ajutorul localnicilor, am reusit sa ajungem la manastire, unde ne-au intampinat maica Dumitra, maica Constantina si maica Mirela. Nu o sa vorbesc despre paraclisul pe care maicile l-au improvizat in cortul donat de Armata pentru ca nu sunt o persoana religioasa si demersul lor duhovnicesc, atat cat este, nu ma priveste. Dar o sa spun ca m-a impresionat prima tentativa a Bisericii Ortodoxe de a-si implini misiunea sociala: maicile vor sa faca la Colelia un azil de batrani. Si m-a mai impresionat ca lucrarea lor incepe, ca in anii de gradinita ai crestinismului, in pustie.

Din biserica au ramas intacte zidurile, dar nu mai exista tavan. Maicile au improvizat o bucatarie in fostul altar si doua chilii in exonartex. Noaptea bezna se intinde pe mai multi kilometri. Si, cu toate ca intunericul pare nesfarsit, noaptea la Colelia nu te-apuca groaza.

Cand pasesti in Biserica, in noptile fara nor, peretii se continua cu un tavan de stele. E atata maretie in felul in care Dumnezeu si-a pictat singur lacasul parasit de oameni, incat aproape ca-ti vine sa le crezi pe maici cand iti vorbesc despre minunile care li se intampla zilnic.

Dar adevarata minune este pictura tavanului unei biserici care n-are tavan. O pictura care se roteste o data cu ceasurile, lunile si anotimpurile. Daca la Roma Michelangelo a pictat metafora creatiei, la Colelia Dumnezeu a pictat creatia insasi.

Minunea nu va mai dura, insa, mult. Pentru a-si implini misiunea, maicutele, impreuna cu maica stareta Renata, vor reconstrui sfantul lacas. Raman cu bucuria ca am vazut cu ochii mei aceasta “minune laica” inainte ca ea sa devina o amintire frumoasa. Daca aveti drum spre Constanta, mergeti si la Colelia. N-o sa va para rau.

:: Imagini: Corina Stan

* * *

La intoarcere, am aflat ca viitoarea manastire are si un site, dar cel mai mult m-am bucurat sa gasesc niste fotografii frumoase pe Flickr, realizate de Xtremist si de CSavules:

Foto: Xtremist
De fapt, manastirea se vede si pe Google Earth, daca stii unde sa cauti:

Et in Colelia ego 🙂