Foto: Mirelamiada

Cand Clubbing Mag abia aparea pe piata, acum vreun an si jumatate, printre corifeii electro si de club erau la moda lamentatiile. Nu dadea bine sa pari foarte multumit. Nu se facea sa te bucuri prea zgomotos la un after. Nu era de bon ton sa aplauzi performanta de la pupitru.

Cunoscatorii zambeau cel mult ambiguu. Navetistii de Germania sau de Marea Britanie se extaziau cu masura, ridicand sceptic din spranceana. Copiii goa, exuberanti si entuziasti, faceau figura de cretini simpatici. Si care era sursa acestei nobile intristari la care nu se putea pentru ca, ma-ntelegi, sa nu aderi? Vesnicul defazaj intre noi si ei, intre aici si acolo, intre Dambovita si Tamisa.

Comparatismul, aceasta disciplina academica plicticoasa si arida, pe care universitatile cu greu o mai ingaduie intre zidurile lor, isi facuse un nemeritat loc pe scena de club. In Romania, comparatismul literar are o lunga si trista istorie. Din vina lui, a vazut lumina tiparului un cuvant nascator de depresie, la citirea caruia intelectualul roman se chirceste in cele mai imbacsite colturi ale sufletului sau: sincronismul. I s-ar fi putut spune, la fel de bine, si smiorcaismul, pentru ca despre asta este, de fapt, vorba: o nesfarsita smiorcaiala despre defazajul literaturii si al culturii noastre in raport cu literatura si cultura occidentale. Cred ca pricepeti deja unde bat.

In vremea cand smiorcaismul se pogorase direct din Elizeele bodegilor literare pe scena de club, principala ocupatie a sincronistilor era sa gaseasca cel putin o mie si una de diferente intre cluburile noastre si cluburile «lor». Am semnat si eu o vreme condica pentru promovarea acestui curent depresiv, iar una dintre contributiile mele la Lista Rusinii era legata de varsta oamenilor de club.

Parca m-aud smiorcaindu-ma excedat la cate un after: «afara» in cluburi merge populatia activa, vorbim de o medie de varsta de 35 de ani, «la noi» vine multa pustime si cativa batranei, iar media bate cu ingaduinta spre 27… Pastrand proportiile, ma dadeam si eu, lovinescian, de ceasul mortii: suntem codasii Europei, rusine!, dar ce-i de facut?, vai, ce-i de facut?…

Foto: Mirelamiada

Timpul le vindeca insa pe toate si, astazi, cand ma mai prinde dimineata prin club, nu ma pot opri sa nu constat ca distributia de varste s-a schimbat. Tot mai multa «populatie activa», tot mai multi oameni la varsta la care ar trebui sa fie «ocupati» cu o slujba, ceva studii aprofundate si poate niste planuri de emigrare. Pe scurt, tot mai putina pustime si tot mai multi oameni mari.

Si aici ajung la chestiune, caci totul pana acum nu a fost decat un lung ocol. La o privire proaspata, ma frapeaza ca oamenii mari in versiunea regulata de club nu sunt «populatie activa» decat cu numele. Ei vegeteaza de marti pana vineri, se refac luni si dorm in zilele de weekend. Singurele perioade cand sunt cu adevarat «activi» sunt noptile de club. Ei nu sunt realmente «ocupati» cu o slujba sau cu planuri de studii: angajamentele de genul acesta cel mult ii incurca.

Viata lor e o opera deschisa. Cu privirea fixata intr-un punct de fuga, sunt practicantii unei estetici a abandonului, iar buzele lor eterate snobeaza orice tentativa de alpinism social. Par sa aiba cultul timpului bine pretrecut, dar le lipseste cultul timpului bine impartit. Agendele lor sunt de prea multe ori pline de rateuri si renuntari: n-am mai ajuns, n-am avut cand, nu m-am trezit la timp, n-am avut chef, nu v-am mai prins din urma, nu ne-am vazut de mult, nu mai stiu ce-i cu voi, nu contati pe mine, nici eu n-o fac etc. Sunt rareori aici si acum. Cand nu sunt entropici, sunt part time.

Foto: Mirelamiada

Si atunci ma intreb brusc daca nu era mai bine cand cluburile erau pline de pusti. Cand vedeai aceleasi fete extenuate weekend de weekend, dar stiai ca renuntarile fiecaruia echivaleaza cu un chiul sau cel mult cu o restanta.

Acum, fireste ca oricine poate sa ma ia de guler si sa ma intrebe: pai nu ziceai, nene, ca rade Occidentul de noi, ca nu suntem sincron, ca suntem ultima liniuta pe axa Berlin-Londra-Ibiza? Ba da, vezi bine ca asta ziceam. Problema e ca atunci eram high pe sincronism. Si eram prea rupt ca sa vad ca Occidentul e locuit de o populatie blazata si sastisita. Ca elita acestei populatii e lipsita de ocupatie si se aduna prin cluburi ca sa-si treaca aleanul de mal-de-siècle. Din cauza intoxicatiei cu smiorcaism confundasem mondenitatea cu statul degeaba. Mea culpa.

:: text: Clubbing Mag, anul II, nr 30
:: imagini: Mirelamiada