In seara asta am ascultat pentru prima data versuri de Ioan Flora. E foarte important felul cum am ajuns la el: l-am ascultat, nu l-am citit. Poezia, in ciuda manierei scriptice in care se vede nevoita sa se inmulteasca, e totusi scrisa pentru a fi ascultata. Iar cei care l-au pus in voce pe poetul opzecist s-au ridicat la inaltimea textelor: fiica poetului, Ioana Flora si actorul Dragos Bucur. Totul s-a intamplat in Frame, la Spatenspate4, organizat de Hydra Society, si a fost cel mai frumos Spatenspate de pana acum.

S-a intamplat acum mai multi ani ca poezia sa ocupe vremelnic locul reclamelor din metroul londonez. S-a intamplat ca un poet anarhist sa-i ceara poeziei sa iasa in strada. S-a intamplat sa-mi pot ordona viata in jurul cate unui vers. Era o vreme cand invatam poezii pe de rost si le recitam prietenilor. Apoi a venit un tip cu capul pe umeri si i-a spus primului impiedicat care i-a iesit in fata: ma, tu esti cam poet! Si de-atunci traim cu blestemul asta: nevoia de a ne justifica poetii. E imposibil sa nu te intrebi, intr-o seara ca cea din Frame, la ce bun poetii intr-o tara de medici, avocati si ingineri?…

Cartile lui Ioan Flora se gasesc la Carturesti, cateva poezii puteti citi aici.