Să fim bine înţeleşi – nu am nimic cu sărbătorile. Am o problemă cu sărbătorirea lor. Iar din întreg calendarul sărbătoresc românesc, sărbătorile de iarnă îmi întind nervii la maxim. Lucrul nu se întîmplă de ieri, de azi, iar motivele nu sînt frivole. Puse în scris, am speranţa că mă vor linişti într-o oarecare măsură, fie şi în aceea că îi vor scoate pe alţii din sărite.
Sărbătorile lor
Puţine lucruri îmi produc un disconfort egal cu cel resimţit în faţa totalitarismului ţeapăn al celor care-şi închipuie că sărbătoarea lor religioasă e şi sărbătoarea mea. Că Mîntuitorul s-a născut şi pentru mine. Că S-a răstignit şi a Înviat şi pentru mine.
Sînt cei care-mi vin cu busuiocul în casă, stropindu-mi tablourile, sînt cei care-mi aduc lumină de Înviere, pătîndu-mi fotoliile, sînt cei care-mi cîntă colinde în magazine, otrăvindu-mi cumpărăturile cu rugăminţi mieroase la sfîrşit: Nu vreţi să semnaţi pentru condamnarea sodomiei? Nu sînteţi împotriva legalizării prostituţiei? În ce fel de ţară vreţi să trăiască copiii dvs? Nu vreţi să donaţi şi pentru Catedrala neamului?
Încerc să-mi închipui cum ar arăta un Bucureşti cu adevărat multi-cultural în care adepţii fiecărui cult religios s-ar apuca să infesteze spaţiul public cu manifestări cel puţin la fel de entuziaste şi insidioase ale propriilor sărbători. Clamarea în falset a Naşterii şi a Imaculatei Concepţiuni de către grupuri turbulente de seminarişti şi aurolaci s-ar completa de minune cu bocetele funerare ale cohortelor de evrei ieşiţi să ţină Yom Kippur-ul în stradă ori cu prosternările Mecca-centriste ale musulmanilor găsiţi de cîntarea muezzinului care la o casă de schimb, care în staţia de autobuz, care făcîndu-şi cumpărăturile în Amzei.
Tabloul ar fi complet dacă adăugăm în Pasajul de la Universitate o jumătate de duzină de măicuţe anabaptise intonînd psalmii lui David, doi iluminaţi ai buddhismului tantric împreunîndu-se pe scara rulantă şi un adept rătăcit al şcolii Zen executînd koan-ul pe una dintre mesele de la McDonalds.
Într-un astfel de scenariu, Bucureştiul ar căpăta, de bună seamă, un aer pitoresc, dar mă îndoiesc că şi respirabil. Realitatea e că ar trebui să mă bucur că românii sînt majoritar creştini de rit ortodox. La întrebarea cum poate fi cineva român?, primul răspuns care-mi vine în cap de sărbători este: slavă Domnului, reuşind să nu fie hindus!
Inchiziţia veseliei
Ştiu însă foarte bine cît înseamnă procentul de bună-credinţă din numărul celor care sărbătoresc Naşterea, Botezul, Intrarea în Ierusalim, Învierea sau Înălţarea.
Devenim, încet, încet, un popor nedus la biserică, dar care trăieşte trăgînd cu ochiul la sărbătorile acesteia. Devenim un popor de uşernici. Nu credem cu adevărat, dar ritualurile ni se par simpatice (trecutul pe sub masă), pe undeva chiar cuceritoare (noaptea de Înviere), mai ales dacă nu cer eforturi prea mari (cruci rapide în faţa Bisericii, acatiste la sărăbători, popă la botez, nuntă şi înmormîntare).
Asezonăm din plin cu ritualuri de tradiţie sau de import: facem bradul, primim colindători, tăiem porcul, pocnim artificii, facem porcării, cîntăm colinde, bem şampanie, mîncăm porcării, ne uităm la televizor, oferim şi primim cadouri, mîncăm porcăriile rămase, sorcovim, strîngem bradul, aruncăm restul de porcării. Ritualul nu mai e un îndreptar de bună folosinţă a sărbătorii, e un algoritm cu ciclare infinită: fă aia, nu fă aia, du-te după aia, pune aia, nu pune aia, nu se face aia, zi şi tu ca aia, în fine – ce bine ne-am aia şi anul ăsta!
O ironie bizară a secolului în care trăim face ca aceşti liber cugetători care instrumentează cam toată comedia sărbătorilor de iarnă să fie mai agresivi decît predecesorii lor, credincioşii get-beget. Agresivitatea credinţelor laice e mai periculoasă astăzi decît fanatismul religios. Pentru că, dacă pentru credinciosul religios eşti în orice moment un potenţial convertit, pentru credinciosul laic eşti botezat avant la lettre.
El e convins că şi tu crezi, asemenea lui, în veselia sărbătorilor de iarnă, în bunătatea crăciunului (cu literă mică), în spiriduşii Coca-Cola, în promoţiile şi discount-urile de sezon, în faptele bune făcute în faţa camerei de filmat, în sarmale, caltaboş, sîngerete şi, mai ales, în Cristian Tabără. Pentru că cine nu crede în Cristian Tabără de sărbători?
Cu aceşti cruciaţi care propovăduiesc veselia generală ca singură formă de mîntuire în luna decembrie se războiesc nervii mei. Le primesc felicitările şi le trimit altele, le fac cadouri şi vizite şi le primesc cadourile şi vizitele, merg la petrecerile lor de Crăciun, unde le cunosc soţiile şi le laud Craciuniţele, îi salut prin magazine şi fac conversaţii amabile despre decoraţiunile de brad, le mănînc porcăriile şi le laud artificiile.
Şi în tot acest timp, îmi epuizez stocurile de Distonocalm, Calmepan, Xanax şi Diazepam. Ca să se simtă ei bine. Ca să nu se supere. Pentru că ei se supără foarte uşor şi-i ţine foarte mult. Cel puţin până la Florii. Aşa că mai bine nu-i superi.
:: text publicat iniţial pe Liternet. L-am reluat aici prescurtat.
hmm…n-as fi crezut ca nu sunt singura cu atitudinea asta. intr-adevar nebunia sarbatorilor devine extenuanta si pentru cei care doar o privesc distant. oare de ce trebuie sa inghitim ce ne baga altii pe gat? mai ales cand sentimentul nu e unanim…deja e enervanta euforia generala de craciun si celelalte, astfel ca nu mai poati sa ai liniste macar acum. bine, eu am si o conceptie ciudata asupra a ce inseamna craciunul, in speta nu prea iau semnificatiile religioase ca atare… in fine, articolul pare foarte pertinent, ca un semnal de alarma in perioada asta. apropos de perioada asta, va mai fi vreo comemorare pentru eroii revolutiei, cum a fost anul trecut?
Da, decembrie nu prea mai e foarte sincer cu noi, mai ales de cand ne-am americanizat inclusiv la nutrit pofta de stat la cozi in supermarketuri de sarbatori. Dar totusi, nu inteleg resentimentul asta. Nici pentru mine nu pot sa zic ca semnificatia religioasa primeaza in sarbatorirea craciunului. Incerc sa reduc totul la consumat vin fiert cu scortisoara, si dat si primit cadouri. Pentru mine functioneaza, parca anul asta nici agitatia din magazine nu ma mai exaspereaza foarte tare. Cu riscul de a fi desfiintat de restul vizitatorilor, eu chiar ma simt bine de craciun. Ceea ce va doresc si voua.
mie nu mi-au placut niciodata sarbatorile fiindaca toata lumea e fericita si la noi in casa erau certuri, fiindca toti se iubesc si se bucura si numai la mine ecea mai urata parte din an..dar imi place cand ninge si e liniste si aud colinde..iar primvara …din alte motive;)
A.
P.S Stii Dragos, lasan la o parte fatarnicia ce ni se arata…poate ca toti undeva, in sufletul nostru ne bucuram…pana si tu
ei… sarbatorile de iarna nu mai sunt de secole religioase, s’au laicizat de mult fara ca macar sa ne dam seama cum… caltabosul si sarmaua nu le mancam in cinstea nasterii Mantuitorului, ci le infulecam ca asa se face de cand lumea, ce mai conteaza acum ce inseamna ala Craciun?!
si luminile alea albastre de pe Magheru cu tot cu bradutii aia “american trend” – ca tot se poarta in draci decoratul brazilor la asorte… a dat europa peste noi, romani!
nebunia ne-o cream singuri intr-un fel sau altul, fie printr-o agitatie excesiva, fie printr-o liniste sfasietoare.. asa e si cu asa zisa “nebunie” a sarbatorilor.. daca vreem, putem sa facem “aproape” orice.. iar daca chiar nu-ti pasa de nimeni si de nimic si vrei sa-ti impui dorintele, chiar vei face oricee.. asa ca relaxati-va “oameni buni” :)).. luati-va ruxacul si plecati in muntzi sau in orice coltz izolat al lumii asteia, iar daca nu puteti nici asta, inchideti-va in dormitoare si visati la o calatorie inedita in spatiu.. etc etc etc..
rucsac.. cu scuzele de rigoare.. imi cad ochii-n gura 😀
Deci,pina sa ne luminezi tu,eram niste trogloditi care actualizam o tautologie:sarbatoream sarbatorile.De-acum ne vom rezumam doar sa le consemnam.Iar confunzi obiectele pe care le execrezi,amestecindu-le asa, ca-ntr-o supa primordiala.Pt merchandizarea Craciunului(pt spiridusii coca-cola,pt importul de traditii)ar trebui sa le multumesti si prietenilor tai,brand-manageri prin multinationale, care au realizat ca Romania poate fi “reconstruita” mai trainic daca i se confisca sarbatorile,se golesc de continut si se travestesc in orgii mediatico-eudemonisto-consumiste.Pe de alta parte,bufeul ala ritualo-fob mi se pare cam flasc.Tu poti mai mult.Iesi in balcon ca Mussolini si zbiara la Dumnezeu,provoaca-l sa-si dovedeasca existenta,traznindu-te!Sarbatoarea religioasa,chiar asa degradata,dezafectata,redusa la manifestarile ei “frivole”(petrecerea,distractia),camufleaza inca, un comportament mitic,o speranta difuza de regenerare,o nostalgie obscura a plenitudinii.Cele mai fosilizate gesturi rituale reusesc sa creeze,daca nu o bresa autentica in timpul profan,cel putin un consens comunitar,o minima improspatare a legaturilor dintre noi.In consecinta chiar si cea mai ipocrita “sarbatorire” este preferabila lipsei de sarbatoare,pur si simplu pt ca ne aduce si ne tine impreuna.Abolim sarbatoarea si ce punem in loc?Alienarea “sincera” a solipsistului?!!
dragos, ai citit textul “biserica strimba” de pe blogul meu? il gasesti la “religie”.
broken angel, da, va fi tot o adunare la fantana de la piata universitatii pe 22. tot cu lumanari, ora fixa si fara oficialitati. se lucreaza acum la un clip tv. ne ajuta si tvr-ul.
cristi, am citit. de acord in mare cu supararile tale. nu si cu cea cu statul in genunchi la ortodocsi. pana la urma, e o religie a smereniei. mi se pare firesc ca creatura sa stea in genunchi in fata creatorului. preotii sunt doar intermediari. nu te prosternezi in fata lor, ci in fata celui pe care ei il slujesc (si nu, nu e vorba de secu 🙂
hihihi.te-am vazut inainte de craiun la dales. banuiesc ca nenorocitele astea de conventii sociale te adusesera in pragul achizitionarii unui cadou.
P.S.: de curiozitat: erai cumva sub influenta substantelor mentionate? :p :p