Teo, tipul cu stand-up-ul misto de la Cafe Deko, sau, daca vreti, omul din spatele lui Teo, care face laba uitandu-se la pornache romanesc si fumeaza prea mult si prea multe, ma someaza sa-mi deconspir primele cinci vicii.

As fi vrut sa trisez si sa bag dintre cele vechi, dar se mai uita si prieteni pe blogul asta si nu pot sa mint cu nerusinare. Here goes…

Foto: Mirelamiada

“Chestiile sanatoase”. Asta e un viciu de tranzitie. Vine pe fondul vechiului regim de vicii: cafea, fumat, iarba, K, pilluri, cluburi, afteruri, doctorii. Dupa ce le-am lasat pe toate balta, am intrat cam tare in filmul cu “traiul sanatos” si recunosc ca sunt pe cale s-o iau razna. Nu mananc porc si vita (am inceput “lungul drum spre vegetarianism”), beau multa apa, fac sport de doua ori pe saptamana, nu folosesc liftul, ma vitaminizez, bag ceaiuri de plante etc. Asta vara mi se nazarise sa devin polifazic si inca imi doresc asta, dar imi mai dau cativa ani de viata diurna. Sunt dimineti cand ma gandesc cu groaza ca intr-o zi, scarbit de toate alimentele, o sa mor de inanitie ca profetul din Razboiul sfarsitului lumii, pisandu-ma echinacea, spirulina si ginseng.

Libertinajul sexual. Ma fascineaza tot ce e clandestin, borderline, tot ce e ambiguu si pervers. As incerca orice cel putin o data (si chiar de mai multe ori, daca merita). E un viciu care mi-a adus, intre alte lucruri placute, cateva ban-uri pe mirc si o amenda contraventionala pentru “fapte obscene in locuri publice”.

Textele mele. E un viciu vechi, in primele zile dupa publicare imi recitesc textele pana cand le stiu pe de rost si greselile de tipar, pana cand ma plictisesc de ele si incep sa mi se para boante, natangi sau prost scrise. Atunci le abandonez si refuz sa le revad cu lunile, uneori cu anii. E ridicol, dar bine ca l-am zis si pe asta, nu mai puteam sa-l tin in mine.

Nevrozele altora. Am fost multa vreme ipohondru si o faceam pe doctorul fara de arginti cu prietenii. Diagnostic, tratament, tot tacamul. Ma minunez si acum ca n-am bagat pe nimeni in spital. De cand mi-a trecut cu bolile trupului, vad in jur numai nevropati. Orice discutie se transforma intr-o sedinta de terapie ad-hoc. Problemele de serviciu, disputele politice, vremea mizerabila, toate sunt cauzate de o trauma din copilarie. Cei care se mai incumeta sa discute cu mine adauga leitmotivul “dar nu e ce crezi” dupa fiecare fraza. S-au saturat sa le spun, intr-o mie de feluri si pentru orice nimic, ca mama lor nu i-a iubit cum trebuie.

Excesul stilistic. La unii stilul e un semn de noblete, la mine e un viciu. Construiesc prea atent anumite fraze, refuz sa-mi gasesc cuvintele daca nu-mi vin in minte decat substantive comune, fac abuz de neologisme, expresii si referinte culturale, sunt pretios in cele mai nepotrivite momente. Pierd prea mult timp aducand din condei lucruri care ar trebui spuse simplu.

Si desigur, mai sunt laba, pornachele, cautarea “dragos bucurenci” pe Google, dar ele vorbesc de la sine. Nu mai rasucesc cutitul in rana.

Daca e vorba de vicii, omul cat traieste-nvata: luati un cerc, mangaiati-l… va deveni un cerc vicios! (n-am sa fac abuz de viciul nr. 5 si n-am sa va spun autorii).

Stiu ca am zis stop-joc, dar sunt vicios, nu ma pot opri, asa ca mor de curiozitate sa aflu ce vicii au (nu conteaza drogul, cand te-ngropi in ceva si-ai uitat scopul) Maria, fata pentru care nu-mi dau demisia de la Catavencu, Razvan si Florin.