“Nu vrem sa extindem dilema asupra a ceea ce, in jurul nostru, e nedilematic. Dar o recomandam, acolo unde e cazul, ca pe un inceput de intelepciune. In definitiv, nici buna crestere nu e operanta in orice imprejurare. Este insa acesta un argument sa o declaram futila?

Ar fi, poate, folositor sa ne amintim putin de moravurile noastre prerevolutionare. Cat de “dilematici” stiam sa fim in lumea aceea in care totusi binele si raul se deosebeau cu usurinta! Cat de firesc ni se parea, atunci, sa spunem ca “orice am face nu se schimba nimic” si ca deci e preferabil sa stam cuminti, intr-o toropeala plina de argumente!

Am trait decenii intregi sub blestemul dilemei “din care nu se poate iesi”. Si am platit scump, in decembrie 1989, capacitatea noastra de a amana. Nu cumva ne expunem, astazi, riscului opus?

Caci suntem inconjurati de confuzii, ambiguitati si aproximatii, iar noi ne comportam batos, apodictic, ca niste activisti decerebrati, intransigenti, fara “complicatii” interioare. Asa stand lucrurile, ne putem intreba cum si cand vom plati deriva geometrica in care ne complacem deocamdata?

Dilema nu vrea altceva decat sa tempereze aceasta deriva. Ea nu vrea sa relativizeze valorile sau sa surdineze adevarul. Vrea insa scoaterea din joc a omului fara dileme, cu certitudinile lui (mitocanesti sau fanatice), cu marginirea lui inamovibila. Exista omul fara dileme proguvernamental, mereu inarmat impotriva tradatorilor din Opozitie, si omul fara dileme antiguvernamental, care are in buzunar reteta mantuirii nationale, dar nu intelege s-o puna la dispozitia derbedeilor…

Omul fara dileme e, in Romania, un personaj cu traditii: de la Conul Leonida care explica tot, la eroii lui Pintilie care stiau ca “americanii sunt timpiti” si femeia romana “a opta minune a lumii”.

Un caz special e omul fara dileme cultivat, cel care se percepe pe sine drept “constiinta mai buna a neamului”: ingrijorat si sententios, el ne ingroapa in dihotomii: alege binele de rau cu o precizie oraculara, stabileste baritonal cine va fi iertat si cine nu, sfatuieste, amendeaza, transeaza. Omul fara dileme e creatorul tuturor dictatorilor, de dreapta sau de stanga. E marele organizator, marele pedagog, marele vindecator. (…)

La limita, omul fara dileme e Big Brother, Seful, Conducatorul. Cel caruia nu-i trece niciodata prin cap ca poate gresi, ca poate fi monstruos, ca e nedorit si vatamator. Cel care stie intotdeauna ce face si nu face decat ceea ce stiinta lui cubica, de beton, ii dicteaza sa faca. Cu omul acesta, cu pericolul acesta se rafuieste Dilema. Atat cat ii sta in Putere. Si atata vreme cat omul fara dileme nu o va anula scurt, cu un dos de palma.”

Andrei Plesu

(Dilema, nr.8, 4-10 martie 1993, textul integral poate fi citit aici)