Draga Radu,

In numarul de vineri, Dilema Veche publica un text pe care l-ai pus online la http://jesuismarxistetendancegroucho.blogspot.com/ si care a circulat o vreme pe net.

E foarte bine scris, foarte bine argumentat si face o echilibristica de invidiat, care reuseste sa evite alunecarea facila in apararea falselor cauze. De altfel, stii deja lucrurile astea – ti le-am scris pe mail atunci cand mi-ai trimis textul.

Ceea ce m-a bucurat si ma face sa-ti scriu din nou este ca Dilema Veche ti-a acordat toata pagina 2 (banuiesc ca in Marea Britanie nu primesti editia tiparita), iar Andrei Plesu ti-a raspuns intr-un editorial intitulat “Despartirea de problema”.

Nu vreau sa reiau aici ideile asupra carora polemizati. Ma bucur doar sa vad ca o revista pe care am creditat-o mereu pentru ca a intretinut gustul dezbaterii in vremuri mai conservatoare decat cele pe care le traim noi acum reuseste sa ramana fidela programului ei de capatai.

Faptul ca Andrei Plesu, desi “refuza duelul” cu mine si se “desparte” de problemele tale, ne raspunde, totusi, amandurora, abordand un subiect aproape tabu e, iarasi, un motiv de bucurie.

Cand am citit textul tau, fraza care m-a tulburat cel mai tare a fost aceasta:

“De ce cresterea obiectiva a standardelor de viata nu se reflecta intr-o crestere subiectiva a starii de bine?”

Pe Andrei Plesu tocmai intrebarea asta pare sa-l fi suparat cel mai tare. I se pare, “de departe, cea mai tare” si o respinge sumar, acuzandu-te ca devii “metafizic”. Respingerea in sine conteaza mai putin. Faptul ca avem, si unii, si ceilalti, aceeasi masura cu care percepem esentialul, pe mine unul m-a inseninant.

Am luat Dilema vineri, inaintea plecarii in Delta. Cand vazut pagina 2 si raspunsul lui Andrei Plesu, am indreptat un gand bun inspre Radu Cosasu si Mircea Vasilescu, cei care au pus in pagina polemica. Numarul de vineri mirosea a tipar vechi si avea un aer pe care-l uitasem de mai multi ani. Le sunt recunoscator pentru aceasta aducere aminte.

Si a mai fost ceva. Cand citeam in liceu Dilema, se intampla uneori sa-mi placa asa de mult un articol incat sa-mi doresc sa fi fost eu autorul lui. Intre timp, am publicat si eu la Dilema, am scris si-n alte locuri cand am avut ceva de spus, asa ca dorinta s-a mai estompat. Vineri, recitindu-ti textul in pagina 2, mi-am dorit sa fi scris si eu ceva la fel de bun.

Best wishes,
Dragos