Să nu-ţi închipui că sărbătorim ziua de 14 februarie. Lasă-mă să te asigur de la bun început că îl detest pe Sf Valentin, cu inimioarele lui de pluş rozaliu, cu propaganda lui idioată pentru iubirea consumată între două Big Mac-uri.

Fii absolut convinsă că nu pentru asta m-am gândit să ieşim la un vin… Pentru că e de bon ton şi pentru că mi s-ar părea de prost gust să gândesc altfel, aş putea chiar spune că, după ziua mea, 14 februarie este cea mai puţin suportabilă zi a anului. Prin urmare, azi nu sărbătorim ceva. Facem, mai degrabă, un gest simplu de aducere aminte. Un requiem pentru o zi anume a anului trecut. Întâmplător, chiar ziua de 14 februarie.

Era seara târziu, îmi ştergeam ultimele mail-uri, când am deschis ataşamentul unui mail de la PR-ul revistei Tabu. Am făcut-o mai mult din obligaţie, ca să arunc un ochi scrutător şi să le scot apoi ochii fetelor din redacţie cu vreo greşeală de gramatică, o exprimare mai puţin fericită sau vreun slogan de-a dreptul idiot, după cum se poate nimeri de la un mail la altul.

Ataşamentul acesta era o prezentare în PowerPoint, cuprinzând o serie superbă de fotografii de cuplu semnate Cosmin Bumbuţ. Frumuseţea lor, excesivă aş spune, uşor preţioasă, m-a pus în gardă: mă aşteptam ca sub ele să curgă o naivă dulcegărie despre sentimente, iubiri, Valentini, Valentine şi alte asemenea bestii.

De data asta, însă, trebuie să recunosc, fetele de la Tabu au reuşit să mă ia puţin prin surprindere: în locul vrăjelii obişnuite din revistele glossy, cineva (şi aproape că bănuiam cine) scrisese câteva lucruri de bun simţ, dintre care unul mi-a atras cu precădere atenţia:

“Eşti educat să nu-ţi asumi riscuri emoţionale, spunea textul. «Cine nu riscă, nu câştigă» e deviza lumii moderne în orice altceva, mai puţin în dragoste. În dragoste, e o dovadă de slăbiciune. Aşa că n-ai curaj să-i spui celei pe care-o întâlneşti pe stradă, pe care-o vezi în autobuz, că o placi.

Povestea începe cu adevărat doar în momentul gestului decisiv. Pentru care ai nevoie de curaj. Curajul de a-ţi învinge prejudecăţile şi frica de refuz.”

Fără aceste consideraţii, cam nelalocul lor într-un mail, totuşi, de PR, sloganul final n-ar fi sunat mai inteligent decât cele pe care le mai întâlnisem în încheierea acestui gen de prezentări. Iar sloganul, care era cam prea puţin creativ, dar suficient de aspiraţional pentru gustul oricărui publicitar, suna aşa:

“De Sf Valentin, îţi dorim să ai curaj să-ţi mărturiseşti dragostea!”.

Cam pe-aici, pe sub jocul de lumini şi umbre din fotografia alb-negru a lui Bumbuţ, mi-a sunat şi mie un fel de “Bingo!” emoţional, venit pesemne, direct din creierul reptilian: “Sunt la sfârşitul unei zile în care îmi mi-am spus răspicat părerea în faţa câtorva oameni care nu se aşteptau la aşa ceva, iar asta nu este în nici un fel o noutate. Este ceea ce fac în fiecare zi, este mare parte din ceea ce înseamnă, de fapt, slujba mea. Dar nu sunt în stare să te scot la un vin şi să-ţi spun că, deşi mă tem că tu nu simţi nici pe departe acelaşi lucru, e totuşi posibil ca eu să mă fi îndrăgostit de tine.”

Incapacitatea de a-mi asuma riscuri emoţionale, cum spunea respectivul slideshow, mi s-a impus cu atâta evidenţă încât am vrut să pun imediat mâna pe telefon şi să-ţi formez numărul. Din nefericire, partea raţională s-a eliberat rapid de sub domnia emoţionalului şi mi-a adus aminte că ne aflam în binecuvântata zi de 14 februarie şi că nimic mai kitschos nu putea fi imaginat în această zi decât o declaraţie de dragoste.

Aşa că am pus telefonul la locul lui, pe birou, şi ţi-am evitat încă o seară compania, iar acum au trecut, iată, 365 de zile de la acest act ratat.

Pricepi acum de ce te-am invitat în seara asta: nu ca să sărbătorim, ci ca să-mi împărtăşesc cu tine aducerea aminte. O să bem vin, iar eu o să-ţi vorbesc puţin mai mult despre actele, spusele şi privirile ratate pe care n-am îndrăznit să le risc în ultimele 12 luni din viaţa mea.

:: Textul e un exercitiu de clasa de la un seminar de scriere creativa pe care l-am urmat in februarie anul trecut. Ca orice factition care se respecta, exista si o bucata de realitate. Prezentarea Tabu despre care vorbesc insotea dosarul revistei din februarie anul trecut si era ilustrat, intr-adevar, cu fotografii semnate Cosmin Bumbuţ. Fotografiile sunt, de fapt, din doua dosare ale revistei: unul dedicat cuplurilor atipice si unul cuplurilor care s-au indragostit la prima vedere. Primul slide incepea cu “Iti ocupi timpul de dupa un esec amoros stand mult la birou”. No shit! Era 11 n
oaptea si eu citeam mailuri… la birou… fara nici un esec amoros, dar totusi…

:: Am redat slide-urile cu amabila permisiune a revistei Tabu.
:: foto: Cosmin Bumbuţ