Am omis sa trimit mai demult la doua reactii la dezbaterea despre comunism. O fac acum, cu regretul ca una a aparut in Ziua, ziarul care, intre timp, a gazduit porcaria cu plagiatul lui Liiceanu.

Diavolul rosu        © Roald Aron

Miruna Munteanu, Stanga nu e trendy dar e necesara in Ziua:

“Nu uniformizare fortata, ci egalitate de sanse, vrea stanga moderna. Profitul nu poate fi totdeauna miza finala si unicul criteriu de evaluare. Daca ar fi asa, posta nu ar mai ajunge in catunele izolate. Caile ferate ar renunta la multe linii secundare, nerentabile economic. Domeniile favorite ale stangii sunt, prin excelenta, sanatatea si educatia. Daca ele ar fi reglementate exclusiv de legile economiei de piata, doar cei bogati ar avea acces la tratamente medicale si numai progeniturile lor ar invata in scoli bune. Celor foarte saraci, o apendicita le-ar deveni fatala. Copiii lor ar fi condamnati la analfabetism si, implicit, la o viata de mizerie. Un adevarat cerc vicios. Mai exista, insa, si un altul.

«Banul, la ban trage». Zicala populara este confirmata de dinamica acumularii de capital. Cel care poate investi mai mult, va castiga mai mult. Necontrolata, aceasta dinamica erodeaza inexorabil clasa de mijloc, adancind prapastia dintre o minoritate de multi-miliardari si o majoritate de pauperi. Stanga crede ca, de la un anumit punct, statul trebuie sa intervina, asigurand o redistribuire mai justa a profiturilor. Nu prin mijloace de forta, ci prin parghii fiscale. Astfel incat sa asigure tuturor sansa unui trai decent. Chiar si celor care nu pot contribui la prosperitatea generala (batrani, persoane cu handicap etc.)”

C. Stanescu, Are cuvantul domnul Umbres in Cultura:
(nu pot pune link-ul, intrati pe site si dati search dupa “Umbres”)

N-avem de unde sti daca Marx s-ar fi identificat el insusi, in practica, nu in teorie, cu ideea marxista: e bine ca n-a avut ocazia. Altii au intrupat-o, asa cum au vrut ori s-au priceput. Insa identificarea cuiva cu o idee in forma intruparii ei – cum ar veni: printr-o privare de libertate a ideii incarnate! – s-a dovedit cam peste tot nociva si funesta. Despre acest straniu fenomen e bine sa luam aminte la reflectiile unui mare prozator, Marin Preda: «Ideile sunt viata noastra! Ne facem despre noi insine si despre lume o idee, sau un sistem de idei, si nu renuntam la ele nici atunci cand vedem ca din pricina lor ni se destrama caminul, ne pierdem prietenii si, uneori, in conditii exceptionale, de convulsie sociala, ne pierdem chiar libertatea si viata. Compromisul cu ideile e un lucru tragic, fiindca omul simte instinctiv ca ideea aceea e chiar el (…). Dar curand aceasta identificare devine intolerabila. Incepem sa pretindem ca toti ceilalti sa adopte ideea noastra si devenim cu atat mai agresivi cu cat ni se sugereaza de ici de colo un compromis cu alte idei, ale altor oameni».

Am mai aflat ieri un lucru de la Radu Cosasu. Ca una dintre regulile pe care Gerald Ford spera sa intemeieze un capitalism etic era ca salariul directorului unei fabrici sa nu fie mai mare decat salariul minim din fabrica inmultit cu 30. Astazi, un CEO care se plimba pe la conferinte despre capitalismul etic si responsabilitatea sociala a corporatiilor castiga de cel putin 100 de ori mai mult decat salariul minim dintr-o corporatie.