Pe 13 martie, Asociatia “Salvati Delta – AC” si URSUS Breweries au demarat o luna de curatenie in Delta Dunarii.
Echipe de 20 de voluntari (alcatuite din angajati URSUS Breweries si elevi din judetul Tulcea) fac zilnic curatenie pe malurile bratului Sf Gheorghe.
In cadrul proiectului, am donat o presa de balotat PET-uri Primariei Murighiol, astfel ca PET-urile colectate sunt comprimate, iar balotii sunt trimisi la Tulcea si, de acolo, la Buzau spre a fi reciclati.
La sfarsitul campaniei, URSUS Breweries va dona 10 calculatoare scolilor din cadrul carora au fost recrutati voluntarii.
Marti, pe 20 martie, in cea mai insorita zi a saptamanii, a avut loc lansarea campaniei, cu vedete si presa, pentru ca mesajul despre mizeria pe care o lasa in urma lor in Delta sa ajunga la cat mai multi potentiali turisti. Mihaela Radulescu, Lavinia Sandru, Cristiana Copos, Geanina Corondan, Cristian Boureanu, Liviu Mihaiu si Dieter Schulze, Presedinte & CEO URSUS Breweries, au participat, alaturi de voluntarii campaniei, la o zi de curatenie in Delta. Evenimentul a fost mediatizat pe toate televiziunile (mai putin PROTV si National TV) si in presa scrisa centrala.
Silvian Ionescu, Comisarul General al Garzii Nationale de Mediu, a fost atat de impresionat de rezultatele proiectului, incat e dispus sa implice Comisari ai Garzii de Mediu ca voluntari in cadrul campaniei.
In urma lunii de curatenie, se vor strange peste 100 de mii de PET-uri aruncate in Delta. URSUS Breweries a investit 52,000 de euro in acest proiect si vrea sa-l reia in fiecare an, nu doar in primavara, ci si in toamna.
“Pune capac mizeriei din Delta!” este doar primul dintr-o serie de cel putin 4 proiecte de mare anvergura pe care Asociatia “Salvati Delta – AC” le va desfasura anul acesta cu finantari acordate de marile companii si corporatii din Romania.
Vrem sa dovedim ca proiectele de responsabilitate sociala corporatista pot oferi solutii concrete problemelor de mediu si ca interesul de marketing pe care il au corporatiile poate fi intors in folosul comunitatii.
Felicitari! Actiunea este admirabila si ar trebui luata drept exemplu si aplicata nu doar in Delta, ci peste tot in tara, unde turistii iresponsabili distrug mediul.
“Vrem as dovedim ca PROIECTELE DE RESPONSABILITATE SOCIALA CORPORATISTA pot oferi solutii concrete problemelor de mediu si ca interesul de marketing pe care il au corporatiile poate fi intors in folosul comunitatii”!!! Cum sa vrei, tovarase sa dovedesti asa ceva cind, in toate perdafurile tale promomarxiste ai vrut sa dovedesti contrariul!? N-ai zis tu ca marile companii, ca multinationalele si corporatiile sint responsabile pt saracie, mortalitate infantila, poluare, n-ai zis tu despre capitalism ca a facut si face mai multe victime decit comunismul si nazismul,la un loc? Si-acum vrei sa ne convingi ca dupa ce ne-au lasat intr-un picior de lemn, multinationalele vor sa ne frictioneze la el, adunind 100.000 de peturi(apropo, cum le-ati estimat?! ) de pe urma carora au facut un profit gras?! Trezeste-te tov Bucurenci, unde ti-e vigilenta revolutionara ?! Vezi ca aia de la Ursus te-au spalat pe creier cu “ideologia lor burgheza” de-ai ajuns sa rostesti ca-n transa incantatii canonice despre etica pietii! Si apoi nu mai folosi expresii sau notiuni al caror sens nu-l cunosti, pt ca induci lumea in eroare! Ai mai folosit si alta data, la fel de aiurea, termenul de “corporatism”, cind ai conlucrat alaturi de niste “dusmani de clasa” de-ai tai, manageri de succes, la incropirea unei chestii puerile pe care ati intitulat-o pompos “balada corporatista”. ”CORPORATISMUL” este o doctrina social-politica, adoptata, in special de Italia fascista, in care sindicatele si patronatele fuzionau intr-o organizatie numita corporatie. “CORPORATIST”poate fi ori adeptul al corporatismului, ca ideologie, ori ceva ce tine de aceasta ideologie. Sau poate ca, in fond ai dreptate! Sint sigur ca la URSUS, sindicatul au fost absorbit de mult, de patron, daca o fi existat vreodata sindicat. Pe de alta parte, entuziastilor care saluta ‘’initiativa ‘’ ta generoasa trebuie sa le spunem ca, de fapt, asta e jobul tau, din asta iti cistigi piinea si ca era cazul ca, dupa atita tam-tam facut in jurul Asociatiei Salvati-Delta, in jurul directorului ei DB si-n jurul smart-ului sau, sa se mai adune si niscaiva peturi. Ce mare scofala ! Pe vremea lui Ceausescu, mergeam saptamini intregi, in timpul scolii, la practica agricola, asta ca sa exporte Romania, cit mai multa papica, sa umple cu valuta conturile alea secrete, din care, dupa revolutie, Voiculescu, Catarama, Copos si altii si-au tras niste ditamai CORPORATII!
Draga Codrut,
prea le zici si matale din suflet…nu vezi cat de uman se vede marxismul de pe Dambovitza si chiar Sena? de ce te incrancenezi sa condamni ceva devenit loc comun?!
@codrut
am trimis acum citeva minute un comentariu la “Scrieti, baieti” care te viza asa pe ocolite. Nu banuiam ca te-am intuit atit de bine. Chestia cu “omul nou: idei putine, dar fixe”. Ce faci, acum te dai marxist ca sa combati pe “corporatistul” Bucurenci? Corporatismul este recuperat, nu inseamna fascism. Te-au chinuit rau la muncile alea agricole?
Si ca sa anticipam o confuzie, Bucurenci nu e nici “corporatist”, ci doar a pus corporatiile la treaba. Si treaba e de toata lauda. Ar trebui sa-ti placa. Sau vrei sa mearga pionerii sa stringa PET-uri?
Treaba cea mai importanta e ca a fost pusa in functiune inteligenta: companiile au interes sa faca asta. Si noi avem un interes. Ce e rau in asta? E foarte bine. Sau ai prefera ca dusmanul de clasa sa fie, rau, dar rau de tot?
Astept ca soferii de bucuresti sa planteze anul asta cite un pom, unde vor ei, e.g. pe acoperisul vilei lor (nu in insulele de parcare cum am vazut la televizor intr-un reportaj sau in poarta garajului, ca intr-o reclama), ca sa compenseze poluarea pe care au adus-o. Dragos, ce zici “un sofer, un pom” ? Sa inceapa RATBul, ca tot are dispensa la poluare anul asta!
Bravo Bucurenci!
E bine ca ati inceput, o sa fie muuuuuult de lucru…
cred ca tot glam-ul in campaniile sociale e binevenit, atata timp cat asiguri sustenabilitate proiectului si te asiguri ca dincolo de glam, voluntarii vor veni in continuare, pe termen lung, autoritatile locale vor fi in continuare implicate… corporatiile vor continua sa-si spele pacatele, samd. desi la nivel ideologic ramane o dilema intre sprijinirea – implicita – a corporatiilor prin CSR si denuntarea relelor inerente ordinii capitaliste (cu totii inca tinem minte valva cu aroma marxista provocata de dragos chiar pe acest blog). si dragos, nu cred ca ar trebui sa o ocolesti.
@lector
1.Si eu te-am ghicit: nu prea sesizezi ironiile! Eu doar i-am reamintit lui DB ca profesiunea lui de credinta afirmata si rasafirmata(marxismul),este in pericol! I-am atras atentia ca atunci cind, de dimineata, te bati cu Plesu si Liiceanu, explicindu-le cit de criminal e liberalismul pt ca dupa-amiaza sa faci apologia multinationalelor, pupindu-te cu tot soiul de hipermanageri si pozindu-te cu vedete de televiziune, lumea se gindeste ca ceva e in neregula. Nu exista decit doua explicatii: ipocrizie sau dubla personalitate. Eu imi fac griji pt cea de-a doua posibilitate. Te-ai gindit ca poate, personalitatea marxista a lui DB s-ar putea reactiva chiar in mijlocul unui proiect de “responsabilitate sociala corporatista”? Te-ai gindit ca “mister Hyde” l-ar putea oculta pe “dr Jekill” si-ar putea-o teroriza pe Lavinia Sandru, ori pe managerul de la Ursus, nationalizind presa aia de peturi in timp ce cinta “proletari din toate tarile, uniti-va”?!
2. Pai nu tot “pionierii” string peturile?! N-ai vazut: elevii si “voluntarii” angajati ai corporatiei de beri. Astia mari, doar ii mobilizeaza cu aura, cu carisma si cu un calculator pe cap de scoala.
3. Foarte bine ca string peturi, jos palaria, dar parca toata ecologia si toata protectia mediului sta numai in operatiunea de “de-peturi-zare” . Se fac o gramada de potlogarii in Delta aia si in toate partile, se taie paduri, se face braconaj, se construieste ilegal in rezervatii si oamenii nu stiu decit sa mareasca norma la culesul de peturi la ha.
4. “Corporatism” si “corporatist” inseamna ceea ce am zis eu si nu ceea ce colporteaza Bucurenci. Poate imi spui si mie in ce fel a fost recuperat “corporatismul”? Daca prin “corporatie” se mai intelege si societate pe actiuni, ce se poate intelege prin “corporatism/corporatist”?Ideologia societatii pe actiuni, modul de viata al angajatilor sau mai degraba o derivatie comoda folosita aiuristic, pt a obtine o titulatura pompoasa si respectabila(“responsabilitate sociala corporatista”). Cum vroiai sa-i zica:”responsabilitate sociala multinationala” sau “resp sociala firmista”?Ar fi sunat ca dracu!
5. Una din ideile mele “putine si fixe” e asta: e mai bine sa ai idei putine si fixe decit idei multe si timpite.
Eu cred ca toata aceste corporatii nu ar trebui sa se implice deloc in astfel de actiuni (decat daca vor sa-si faca reclama ceea ce e ok). N-au “pacate” de spalat, asa ca de ce ar face-o?? Sa o faca somerii ca tot n-au ce face 🙂
@codrut
Hai ca ne intelegem. Acum vad ironia, dar care-i hazul? Eu credeam ca il demasc pe Bucurenci ca este agent al multinationalelor. Nu are el treaba cu marxismul. Tu faci acelasi lucru, sacrificindu-te pina la a juca rolul celui tradat de tovarasul de drum in lupta cu “multinationalele care ne-au lasat in picior de lemn”. Doar nu o sa cred acuma ca te simti tradat de-adevaratelea si ca te-ai intovarasit. Cit despre responsabilitatea sociala a corporatiilor, lasa-i, poate se trezeste si vreun primar cu ideea ca e responsabilitatea lui.
La rigoare nu sunt de acord cu tine sa identific corporatismul cu fascismul (corporativismul italian, constitutia corporatista a lui Salazar,etc sunt de discutat intr-un sens particular al conceptului). Texte multe de citit pe Wikipedia. Se trage si cu artileria grea: neocorporatism. Responsabilitatea corporatiilor de afaceri este o alternativa la responsabilitatea societatii civile, iar corporatismul de stat, desi este o alternativa la lupta de clasa, a devenit capcana in care a cazut si proiectul communist (si societatea socialista a fost corporatista).
Autoironia cu ideile putine si fixe am sesizat-o. Mersi de avertisment. Mie imi place alt slogan: mai bine sa ai idei multe si interesante, decit putine si rasuflate.
Pt lector: idei ‘multe si interesante’?! Wishful thinking! Oricum, stanga nu se mai pozitioneaza decat qua vesnic antagonist al capitalismului transformat in sac de box. Si, qua ‘sac de box’, rezista bine, in schimb stanga risca sa oboseasca (eu zic ca deja a obosit)… Morala? Mai bine o idee singura si ‘multa’ (adica puternica) decit una derivata si vaga, care nu e decat paguba colaterala a pragmatismului triumfator 😉
@lector
La rigoare,corporatismul si socialismul aveau prea putine lucruri in comun (Rigoarea si analogia fortata nu prea merg).Corporatia presupunea existenta de facto a patronatelor, care in socialism, nu existau.Termenul de neocorporatism care ar defini implicarea sociala a firmelor, mi se pare indepartat si inadecvat. Se foloseste mai degraba conceptul de “firma etica” sau “management etic”. Cit despre faptul ca “responsabilitatea firmelor ar putea inlocui responsabilitatea societatii civile”, asta e doar o utopie! Nu uita ca o firma are, in esenta, o singura destinatie:profitul, iar “pruritul mesianic”(Pascal Bruckner), de care se lasa cuprinse “firmele etice” e mai degraba sortit dobindirii unui capital de autoritate, intr-un domeniu gestionat, prin logica si traditie, de societatea civila! E foarte bine sa colaborezi cu firmele, in scopuri sociale, ecologiste, etc, dar nu e bine sa le dai lor, haturile. Iar in Romania, fata de profiturile pe care le fac, firmele “dau inapoi societatii”, prea putin…facind, bineinteles, un tam-tam mult prea mare!