Alex. Leo Serban imi semnaleaza un excelent interviu cu Doina Cornea in Romania libera:
Din pacate, domnul Traian Basescu a pornit acest conflict, orice am zice, de doi ani nu cauta decat o stare conflictuala, si rolul intelectualilor ar fi sa-l faca sa inteleaga ca tara are nevoie de el (altul mai bun deocamdata nu este). In ceea ce-l priveste pe domnul Tariceanu, el s-a ferit sa raspunda la atacuri timp de doi ani, concentrandu-se in primul rand asupra problemelor integrarii, pana acum vreo doua luni, cand si-a schimbat tactica.
(…) Domnul Traian Basescu ar fi putut fi un presedinte bun, chiar foarte bun, daca ar fi trecut peste scaderile dansului de ambitie, peste setea de putere si dorinta de a se amesteca in domenii care ii depaseau atributiile. Sunt niste defecte pe care va trebui sa si le invinga in speranta ca va reveni la Cotroceni. Balaurul despre care vorbea multimilor in Piata Constitutiei, caruia trebuie sa i se reteze capul, nu trebuie gasit numai in ceilalti – parlamentari, petrolisti, moguli –, ci si in noi insine. Il asigur pe domnul Traian Basescu ca si domnia sa isi are balaurul lui interior, care nu-i da pace.
Reporter: Si cum credeti ca s-ar putea rezolva aceasta criza?
D.C.: Doresc ca Traian Basescu sa ajunga din nou la Cotroceni si sa-si vada de atributiile lui de presedinte, sa nu-l mai atace pe premier si sa renunte la acest tip de populism pe care il practica. Sloganul pe care il tot spune de la inceput, “Ne intoarcem la popor” este un slogan ieftin.
L-am citit si sunt 100% de acord cu toate ideile d-nei Cornea. Este absolut uluitor cu cata luciditate si moderatie analizeaza actuala criza politica.
Cititi-l pe tot aici.
N. Raducanu :
Stimate domnule Bucurenci,
Mai intai doresc sa va felicit pentru munca pe care o faceti pentru pastrarea curata a Deltei si pentru protectia ei ecologica in continuare. Sa stiti ca acest act patriotic face parte din arsenalul stangii.
In legatura cu declaratiile d-nei Doina Cornea, cu care sunteti “100 % de acord”, trebuie sa remarc, cu tot respectul pe care il port acestei doamne, ca rezervele dansei privind comportarea lui Basescu sunt ocultate de declaratia de la sfarsit in care spune “doresc ca Basescu sa revina la Cotroceni si sa nu se mai certe cu primul-ministru”. Se sustine deci ca pe 19 mai sa se introduca in urna un buletin cu NU, caci numai astfel Basescu poate fi reinstalat constitutional in fotoliul prezidential. In ce priveste cea de a doua parte a dorintei dansei, este greu de crezut ca presedintele, cu caracterul pe care il are si pe care l-a aratat de nenumarate ori pana acum, se va resemna sa stea pasiv lasand ca actualii sai adversari sa conduca guvernul si parlamentul. In urmatoarele doua saptamani se va duce deci o lupta pe viata si pe moarte, deoarece de rezultatul referendumului depinde soarta viitoare a numerosi politicieni si chiar a unor intregi partide. Ar trebui sa fim preocupati mai mult de cele ce se vor petrece in Romania dupa referendum, care sunt alternativele politice in cazul victoriei fiecaruia dintre cei aflati in competitie. Iar aceste variante ar trebui sa fie prezentate publicului prin presa, pentru a putea face alegerea in deplina cunostinta a consecintelor. Sa ne amintim cati l-au sustinut cu patima pe Emil Constantinescu, pentru ca apoi sa accepte ca s-au inselat grav. Mi se pare ca si cu Basescu se va intampla acelasi lucru : o dragoste pasionala ce va fi dezamagita dupa scurta vreme.
Eu nu inteleg de ce este atacat populismul lui Basescu. In ce fel populismul presedintelui intra in contradictie cu interesul societatii? Poate imi explica si mie cineva.
Basescu zice ca are un proiect de indeplinit. Pe de alta parte, adversarii sai politici sunt puternici si ii ameninta proiectul. Populismul este o modalitate de a supravietui politic in conditiile actuale. Cei care cred in proiectul prezidential ar trebuie sa aprobe populismul, sincer sau nu, al presedintelui. Este un mijloc eficient a-si asigura continuitatea la putere. Premisa oricarui proiect politic este obtinerea puterii. Adversarii populismului sa ma scuteasca de populara poveste cu “ciolanul”. Politica nu se face cu declaratii sincere de indragostit.
Care este opusul “populismului ieftin”? Populismul elevat? Ce vrea sa fie acest populism elevat, daca el ar exista? Vreun concept estetic?
Cred ca unii intelectuali au o problema estetica cu populismul basescian, nu le plac mijloacele folosite de presedinte pentru a castiga sustinerea electoratului. Sunt mijloace rudimentare, patetice. Nu conteaza ca ele sunt eficiente, nu conteaza ca populismul acesta sustine un proiect politic, nu conteaza ACEST PROIECT, conteaza stilul prin care presedintele isi asigura o premisa cat se poate de corecta – sustinerea electoratului.
Eu cred ca pierdem din vedere ceea ce e relevant, anume proiectele sustinute si finalizate ale presedintelui. Acestea sunt concluziile activitatii sale. Ele trebuie sa ne preocupe, nu lacrimile sincere sau nu ale sale, nu baile de multime. Nici mie nu-mi plac iesirile emotionale ale presedintelui, dar stiu ca nu acestea sunt criteriile dupa care trebuie sa-l judec ca politician. E ca si cum l-ai considera politic – incapabil, pentru ca asculta manele si nu gusta muzica clasica.