Una dintre chestiile pe care am apreciat-o mereu la sediul Catavencu de la Pta Universitatii este relatia cu odihna si cu lenea. Exista o canapea chiar langa receptie si doua paturi suprapuse in holul de la intrare, toate trei destinate somnului. Nu cred sa mai existe multe receptii in Romania sau aiurea in care vizitatorii sunt deseori intampinati cu un sforait sanatos.

Indiferent fata de criza care macina tara, nepasator fata de hâda coruptie care-si intinde ghearele in subteranele economiei si-ale justitiei, imun la orice chemare la miting sau la insurectie, sforaitul acesta e un semn de normalitate vesela si subversiva intr-o lume care se indreapta cu pasi repezi spre monotonia corporatista.

Nu cred ca cineva de la Catavencu a citit “Why we nap?”, ma-ndoiesc ca cineva din redactie le-a deslusit celorlalti misterele somnului polifazic, nu stiu sa fi aflat despre initiativa unor companii nemtesti care le permit angajatilor sa-si ia o pauza pentru somnul de dupa masa.

Pur si simplu, cred ca nu le-a dat prin cap sa se puna de-a curmezisul unei porniri atat de firesti si de naturale cum este somnul. Daca ati incercat vreodata sa tineti o sedinta cu un coleg somnolent, probabil ca stiti ca, de fapt, nici un Code of Conduct si nici un Regulament de Ordine Interioara nu se pot pune intre un om si puiul lui de somn. Aaaaaaaaaaghhhhhhhh….