Azi dimineata, Agentia Nationala de Protectie a Mediului a celebrat Ziua Mediului, in prezenta presedintelui Basescu, a ambasadorului Donato Chiarini, seful Reprezentantei Comisiei Europene, si a ministrului Attila Korodi.
Fundatia Prais si Ursus Breweries au premiat cele mai bune initiative din cadrul programului “Milioane de oameni, milioane de copaci”.
In deschiderea evenimentului au vorbit presedintele Basescu, ministrul Korodi si subsemnatul. Reiau mai jos cele spuse cu aceasta ocazie.
Domnule Preşedinte, Excelenţa voastră, domnule ministru, doamnelor şi domnilor,
Când am sosit azi dimineaţă la Palatul Parlamentului am avut senzaţia că vin, de fapt, la balul Cenuşăresei. Până acum un an şi ceva, mediul nu era un subiect care să facă rating, care să adune voturi sau care să pună prea mulţi politicieni pe gânduri.
Între subiectele fierbinţi care formează agenda publică, mediul era doar o altă Cenuşăreasă. Şi întotdeauna mi s-a părut că guvernele post-decembriste au fost pentru mediu un soi de părinţi vitregi, pe care doar gurile verzilor de la Bruxelles i-au împiedicat să-şi batjocorească odrasla şi s-o desfigureze în numele tradiţiilor ancestrale care caracterizează această naţie.
Acum nu foarte mulţi ani, când eram în gimnaziu şi apoi în liceu, manualele de literatură repetau ad nauseam o formulă rituală care, pentru că nu spunea mare lucru, se potrivea oriunde, de la „Mioriţa” la „Călin, file din poveste”: poporul român a trăit mereu în comuniune cu natura.
Această platitudine absolută, care bate multe recorduri în materie de cretinism şcolăresc, ascunde o minciună enormă de care ar trebui să ne fie tuturor ruşine.
Poporul acesta n-a trăit niciodată în comuniune cu natura. Cumpătatul Deceneu a dat foc viilor, vitejii noştri domnitori pârjoleau holdele şi otrăveau fântânile, regretatul – pentru unii – Nicolae Ceauşescu a secat o treime din Deltă şi aproape toată lunca Dunării, cu Insula Mare a Brăilei cu tot, iar ţăranii ard şi în zilele noastre miriştile cu o frenezie demnă de strămoşii lor daci.
Între acest popor şi natura care l-a găzduit nu poate fi vorba de altă comuniune decât de cea care există între un fumător şi un nefumător prinşi într-un spaţiu închis: unul fumează şi celălalt îndură.
Comuniunea adevărată presupune ca fiecare partener să înţeleagă nevoile celuilalt şi să se străduiască să vină în întâmpinarea lor.
În cazul nostru, nu cred că am înţeles vreodată adevăratele nevoi ale naturii.
Poate că dacii aveau o scuză când trăgeau cu săgeţi în aer ca să pedepsească norii. În definitiv, nici un popor nu s-a născut învăţat. Dar ce scuză mai au aceia dintre români care-şi pun astăzi speranţele în slujbe care cheamă ploaia sau cer risipirea norilor?
Dacă după 2000 de ani nu înţelegem că distanţa între drujbă şi inundaţii, ca să dau un singur exemplu, e de o mie de ori mai scurtă decât legătura dintre inundaţii şi acatist, cum de mai avem încă obrazul să-i învăţăm pe copiii noştri că acest popor a trăit vreodată în comuniune cu natura?
Această aşa-zisă comuniune este, de altfel, perfect ilustrată de balada “Mioriţa”: Ciobanul halucinează abundent despre o nuntă la care natura întreagă e chemată să fie părtaşă, dar până şi oaia, un animal nu tocmai celebru pentru inteligenţa sa debordantă, pricepe că nunta asta nu e nimic altceva decât o înmormântare.
Din fericire, întreţinerea de către Executiv a copilului vitreg care a fost şi încă mai este mediul s-a dovedit în cele din urmă profitabilă pentru noi toţi.
În anii din urmă, la Ministerul Mediului au venit oameni puşi pe treabă, care au încercat să mişte şi altceva decât obsedantele capitole de negociere.
I-am urmărit, în ultimii trei ani, de când lucrez la Asociaţia „Salvaţi Delta – AC” încercând să schimbe politici şi mentalităţi şi am observat cu cât entuziasm i-au sprijinit colegii lor din Guvern sau din Parlament. Situaţia mi-a amintit de o serie de reclame în care deja celebrul Costel insista să răspundă „mai cu talent” apatiei generale.
„Răzbunarea lui Costel” a venit, în cazul de faţă, în momentul în care ne-am dat seama că mediul nu e doar o politică înfiată de la Bruxelles.
Am priceput în ceasul al doisprezecelea că de felul în care vom şti să ne purtăm cu acest copil al nimănui nu depinde doar o clauză de salvgardare, depinde viitorul copiilor noştri şi depinde, de fapt, viitorul nostru.
Munca oamenilor de la ministerul mediului şi eforturile ecologiştilor din societatea civilă au făcut, iată, posibil astăzi ca Cenuşăreasa să beneficieze de propriul ei bal. Nu oriunde, ci la Palatul Parlamentului. Şi nu cu oricine, ci alături de şeful statului.
Mai mult, joia trecută, Asociaţia pe care o conduc a primit Marele Premiu la Gala Societăţii Civile cu un proiect la a cărui lansare aţi contribuit şi d-voastră, d-le Preşedinte. Mă bucur să vă pot mulţumi şi cu această ocazie, mă bucur că v-am dovedit d-voastră şi celorlalţi demnitari care s-au asociat proiectelor noastre că, investind în proiectele de mediu, nu aveţi decât de câştigat.
Este al doilea an în care Marele Premiu la Gala Societăţii Civile este adjudecat de o organizaţie de mediu şi asta spune multe despre Cenuşăreasa noastră.
România, Ministerul mediului, „Salvaţi Delta – AC” şi multe organizaţii de mediu trăiesc zilele acestea momente euforice. Mediul se află în topul agendei mai multor televiziuni şi importanţi politicieni, câştigă premii, este celebrat la cel mai înalt nivel.
D-le preşedinte, Excelenţă, d-le ministru, doamnelor & domnilor,
Cu riscul de a întuneca această sărbătoare, am să spun că mi-e, totuşi, teamă ca acest bal să nu fie, pentru Cenuşăreasa, altceva decât un paleativ al condiţiei sale zilnice.
E posibil ca, după ce veţi fi părăsit această sală, mediul să-şi recapete în conştiinţele d-voastră locul codaş pe care l-a avut atâta vreme.
E posibil să vă lăsaţi copleşiţi de temerile care vă încearcă atunci când contemplaţi schimbarea. În aşteptarea unor calamităţi anunţate, s-ar putea să vă
lăsaţi paralizaţi de comodităţi personale sau instituţionale.
Nu pot să nu mă tem că frica de schimbare a indivizilor va prevala în faţa instinctului de supravieţuire a speciei.
Pentru Cenuşăreasa, asta ar însemna că balul n-a fost mai mult decât o vrajă care s-a terminat la fel de prost cum a şi început. Pentru noi, însă, asta ar însemna să ne ascundem şi pe mai departe în spatele minciunii comode despre comuniunea noastră cu natura.
Stă în puterea fiecăruia dintre d-voastră să preveniţi desfacerea vrăjii, să faceţi ca prinţesa să nu se transforme la loc în Cenuşăreasă.
Priviţi cu mai multă luciditate în jur şi întrebaţi-vă care sunt problemele reale ale mediului.
Plămânii şi inima d-voastră, domnilor parlamentari, au nevoie de asigurări medicale şi de un sistem sanitar performant, dar au tot atâta nevoie de piste pentru biciclişti, de spaţii verzi şi de lizieră. Copiii d-voastră, domnilor parlamentari, au nevoie de un mijloc de transport şi de o locuinţă, dar au tot atâta nevoie şi de păduri, de plaje, de lacuri şi de bălţi. România are nevoie să scape de gunoaiele din justiţie şi din administraţie, dar are tot atâta nevoie să rezolve problema gunoaielor pur şi simplu.
Consensul experţilor reuniţi în Grupul Internaţional de Lucru pentru Schimbări Climatice ne avertizează că omenirea a ajuns mai repede decât şi-a închipuit în ceasul al doisprezecelea.
Depinde de noi ca, atunci când ceasul va bate miezul nopţii, această poveste frumoasă a Planetei Albastre să nu ia sfârşit.
Al Gore, în documentarul pe care urmează să-l urmăriţi, îl citează pe Winston Churchill. În încheiere, aş vrea să vă rog să reflectaţi la avertismentul său:
„Timpul delăsării, al jumătăţilor de măsură, al dezarmantelor soluţii de circumstanţă, al amânărilor de tot felul, se apropie de sfârşit. În schimb, intrăm acum într-o epocă a consecinţelor.”
Depinde de noi toţi, domnule preşedinte, Excelenţă, domnule ministru, doamnelor şi domnilor, cum vor arăta aceste consecinţe şi dacă va mai avea cine să le fie martor.
🙂
Felicitari Dragos, trebuia ca cineva sa le spuna in fata ceea ce sunt ei(parlamentarii)de fapt,niste gunoaie, care contribuie si ele la poluare.
Mobilizarea de forte trebuie sa vina de sus, de la Parlament, dar se pare ca ei se complac in tomberoanele lor….
distanţa dintre drujbă şi inundaţii
distanţă între drujbă şi inundaţii
Felicitari!
http://www.youtube.com/watch?v=9wSbFzFhhc8&mode=related&search=
Felicitari, Dragos! Mai direct de atit nu stiu daca se putea spune. Si cu toate astea nu se va face nimic, in afara de mici proiecte.
Suntem fara speranta.
da, frate :). e mai “verde” treaba asta si n-ai cum sa dai gres; lasa-i pe nenii aia in plata Domnului (concept non-marxist :P) si branduieste-te pe mediu gen :D…
FELICITARI Dragos !! Nici ca se putea mai bine.Foarte bine spus si la obiect.Intai ar trebui sa scapam de gunoaiele care se dau drept oameni asa cum ai zis si tu. Sa plece o data cu tomberoanele lor cu tot si sa ne lase-n pace k ne-am saturat de mirosul lor de paraziti ai societatii.
Da, da, da mediul!! Brusc de cand luam timbre pe toti ne intereseaza. Sa speram ca nu le-ati luat prea tarziu! Abia astept cutremurul ala pe care se pregonizeaza; “Ar fi bun razboi/ Sa supravietuim, macar din doi in doi”.
Felicitari pentru ca faci nota distincta in intelectualitatea romaneasca, pentru toate eforturile in privinta problemelor mediului..Esti cu adevarat un lider de generatie, vei vedea ca lumea va asculta macar cateva din sfaturile tale, iar cei “cu vechime” de pe “scena” publica vor invata cate ceva de la un tanar capabil sa intelega adevaratele probleme ale societatii actuale…
Asta cam asa e cu ne-fratia romanului cu natura, dar ti-ai ales cam nefericit exemplele, si viile lui deceneu, si fantanile otravite, si miristile arse sunt opera oamenilor, nu a naturii 🙂
Felicitari, inca 2-3 scheciuri de-astea si te baga Mugur Mihaiescu in “Vacanta Mare”. Magistrala sesizarea relatiei de cauzalitate dintre incalzirea globala si viile arse de Burebista(pt tine, Deceneu), “holdele” pirjolite de Stefan cel Mare, ori miristile incendiate de piromanii astia de tarani recenti. Foarte precisa masuratoarea distantelor intre drujba, inundatii, acatiste, etc si mai cu seama, foarte “subtila” remarca ( cred ca e din “Istoria Religiilor”) despre poporul troglodit, nascut “neinvatat”, al dacilor care vroia sa deserte norii, intepindu-i cu sageti. De-a dreptul firoscoasa revelarea “prostiei” sub-ovine a ciobanului mioritic precum si deconspirarea metaforei aleia “decrepite” care sugereaza omologia moarte-nunta. Daca taceai si peturi culegeai, ecologist ramineai, Bucurenciule. In loc sa masori distanta intre drujba si acatiste, mai bine calculai numarul de milioane de ani in care natura ar fi ramas sanatoasa, daca homosapiensu’ american, sovietic si chinez, ar fi urmat exemplul hominidului carpato-danubiano-pontic, blocindu-se in “bicisnica” operatiune de incendiere a holdelor, viilor si miristilor. Poate ca atunci ai fi inteles si tu ca distanta dintre acatiste si inundatii nu-i asa mare si ca mediul s-a dus dracului din cauza modernitatii secularizate si desacralizante care a aruncat la gunoi transcendenta, i-a dat la o parte pe toti “retardatii” care ziceau ca pomii, animalele, apele au spirit si a schimbat acatistele pe drujbe, pe buldozere, pe fabrici, pe uzine iar prostatia “religioida” pe frenezie rationalist-productivist-consumista.
Cate amenintari cu moartea ai primit pana acum?
Foarte emotionant discursul. Plin de accente retoric-pasuniste ca de obicei, incercari savante de aplicare a dictonului roman ‘comparatio est ratio’ si apel la istoria zbuciumata a patriei, insa de departe cea mai deliranta e bucata cu “Deceneu cumpatatul”. Trecand peste faptul ca nu era Deceneu cel in cauza, dovada ca habar n-ai, din nou, ce vorbesti, de unde D-zeu l-ai scos “cumpatat”. Care e sursa istorica din care ai tras aceasta concluzie?
Repeti in oglinda discursurile?
bine ca exista o zi a mediului, ca altfel in romania nu am vorbi veci despre ecologie. Poate doar cu ocazia unor dezastre ecologice sau ceva. E timpul ca ecologia sa intre in agenda partidelor politice! si in constiinta pupulatiei. In a mea a intrat deja, dar nu datorita presei sau politicii din romania. Si mai este chestiunea centralei din bulgaria de la Belene… ar fi multe de spus si mai ales de facut…
Bravo Dragos, keep in touch
Raluca Eur@dio Nantes (www.euradionantes.eu)
O gramada de comentarii!
Articolele tale par uneori un pic cam prea… bine gandite, studiate, ca si cum iti alegi cuvintele cu f mare grija, prea putina spontaneitate (chiar daca subiectul e serios) si poate pe alocuri amesteci unele chestii aiurea, si risti sa nu te faci inteles. De unde rezulta indoiala, adica tu chiar crezi ce scrii? ecologia fiind “in tendinte” 🙂
Altfel, ai multa dreptate, am citit recent niste documente pe deseuri, poluare si chiar incalzirea globala si nu stiu cat isi dau unii seama dar nu e deloc de bine, e de f rau, mai ramane sa vedem cate fapte pe langa vorbe 🙂
“Această aşa-zisă comuniune este, de altfel, perfect ilustrată de balada “Mioriţa”: Ciobanul halucinează abundent despre o nuntă la care natura întreagă e chemată să fie părtaşă, dar până şi oaia, un animal nu tocmai celebru pentru inteligenţa sa debordantă, pricepe că nunta asta nu e nimic altceva decât o înmormântare.”
foarte inteligent! de altfe, doar tu si oaia ait inteles ce trebuia inteles din lumea asta, pentru ca inteligenta ta este la nivelul unei ovine. stai cam prost la capitolul inteligenta.