Bacşiş

Principial, n-am nimic împotriva bacşişului la frizer. Practica, însă, mă omoară.

De când la frizeriile procopsite s-a inventat casa, nu mai ştiu cum să dau fără să fiu nevoit să trec bacşişul din mâna mea în mâna lui.


Înainte, când îi plăteam direct frizerului, adăugam bacşişul şi spuneam „Lăsaţi aşa” sau altă frază idioată. Și era ok.

Acum plătesc suma fixă la casă şi trebuie să livrez bacşişul separat.

Până azi m-am descurcat onorabil. Găseam un loc, o tejghea, un raft, o chiuvetă, ceva lângă frizer şi PAC îi lăsam bancnota cu un “Mulţumesc” fugitiv. Apoi încă un drum la tanti care te spală pe cap şi gata figura.

De vreo lună şi ceva merg la un salon unde nimeni n-are stare. Toţi frizerii, toate manichiuristele, toată lumea se plimbă de colo colo. Aşa că manevra mea nu mai funcţionează. Nu pot să las banii pe o măsuţă pe lângă care frizerul care tocmai m-a tuns trece în grabă şi să-i spun “Mersi, vezi că ăştia-s ai tăi”.

În fine, de două ori am reuşit totuşi s-o rezolv. Dar azi mi s-a-nfundat. Imediat ce m-am ridicat de pe scaun, frizerul meu a început să coafeze o doamnă blondă, afaceristă şi grăbită care-şi făcea în acelaşi timp şi manichiura. Totul se petrecea în mijlocul salonului la un fel de măsuţă. Nu exista nici o ancoră pentru bacşişul meu. Era exclus să las banii pe măsuţă, lângă unghiile doamnei, în plin proces de pilire.

Am evaluat îndelung situaţia deşi mă grăbeam al naibii de tare la şcoală. Am repetat gestul în minte, ca la teatru. Într-un târziu, m-am îndreptat maşinal spre frizer şi i-am băgat banii într-un buzunar.

Când am rostit “Mulţumesc” am fost mirat să-mi aud vocea pe care mi-o ştiu de când eram copil şi mă prindea bunică-mea cu vreo năzbâtie. Tipul s-a uitat mirat şi eu habar n-am dacă n-am procedat cum trebuie sau dacă era pur şi simplu mirat de urechile mele care luaseră foc.

  1. Si eu aveam aceeasi problema… mai nou insa, banii se dau direct din mana in mana, te uiti in ochii lui si ii spui “multumesc frumos” si gata!

  2. Tu ai primit vreodata bacsis?
    Daca da, cum te-ai simtit?
    Ti-ar conveni ca acum sa primesti bacsis?
    Te-ar dezonora?
    Te-ar face sa te simti util si de neinlocuit?
    Da-l in ma-sa de bacsis. Lasa-l la casa daca se chinuie muierea aia sa te umple de metal.
    Crezi ca vei fi tuns altfel data viitoare?

  3. poti sa dai bacsis ca ” o doamna”:

    pas unu: strecori bacsisul intr-unul din pliantele cu peri perfectzi care se gasesc in orice frizerie

    pas 2: cu un gest cat mai natural ii ” inapoiezi” frizerului pliantul, pe sistemul: da, am vazut noile coafuri, sunt interesante, dar n-o sa iau pliantul cu mine, sa nu irosim pliantele, sa protejam padurile, etc

    pas de rezerva: ca sa nu ai surprize si sa nu nimeresti intr-o zi fara pliante, poti sa iei mai multe si sa le porti in poseta (pardon, buzunar)pt orice eventualitate

  4. Doctorii sunt tarati prin noroi daca iau “bacsis” (a se sesiza ca n-am spus “spaga”), dar la coafor n-are nimeni nicio problema cand vine vorba de asa ceva. La doctor nu se sfieste nimeni si tu te emotionezi la frizer?

  5. Am dat si eu bacsis.ca asa da toata lumea,nu?La frizer sau coafor nu mai merg,ma tund eu.bacsisul face parte din viata noastra ca si…o taxa putem spune.dai taxa la doctor cand esti in spital,altii platesc consultatia la cabinetul particular si taxa,normal,ca asa vor ei.Deci,asadar,parerea mea este ca bacsisul=taxa.Si taxele trebuie platite,nu?

  6. eu cred ca spitalele si clinicile particulare au fost facute exact pt cei care se sfiesc sa dea bacsis la doctor

    pe aceasta cale multumesc celor care s-au gandit la asta 🙂

  7. E simplu, pentru ca eu nu stiu cum sa las banii pe masute, buzunare si alte ancore…
    Platesti la casa suma cu tot cu bacsis si spui ‘restul este pentru X, poti sa-i lasi tu te rog?”
    Pana acum a mers perfect pt mine, nimeni nu s-a uitat ciudat si avand in vedere ca nu mi-au ‘gresit’ parul niciodata, inseamna ca banutii aia chiar ajung unde trebuie.

  8. lasal frate undeo fi s gata ce atata stres pt un bacsis vai nul las ca e doamna in plin proces de pilire da ce nu mai mergea pila cum trebuie ii cadeau lu aia unghile daca il lasai pe masa ce sa spun nui frumos nu era frumos sa pleci fara sai lasi omului ciubucu asta nu era frumos ca data viitoare te tunde cu foarfeca de boscheti hai sa nu va suparati mi am spus s eu parerea va pup si nu mai fiti asa rusinosi ca traim intro tara nesimtita cu oameni nesimtiti toti avem partea noastra de nesimtire intr un moment sau la un moment dat ganditiva un mare viitor stilist

Leave a Reply