Acum câteva zile, preşedintele declara că eşecul referendumului nu e şi eşecul domniei sale. Am citit fraza înlemnit. Nu vorbea acelaşi preşedinte care ne chema cu mătura în mână la referendum? Atunci al cui e eşecul?

Parcă văd. Nici nu se va răci bine ultima urnă de vot şi cineva se va trezi să dea iar vina pe bobor pentru slaba participare la vot. Ştiu, n-ar trebui s-o iau personal, dar devine exasperantă această întoarcere la plebe de fiecare dată când socoteala din campanie nu se potriveşte cu apatia din târg.

N-am lipsit de la nici o alegere până acum, chiar dacă m-am dus doar ca să-mi anulez votul, dar respect alegerea concetăţenilor mei care nu vor să ştie de suspendări, uninominaluri sau de noua euro-jucărie a politicianului român.

Sunt curios cât de jos trebuie să ajungă participarea la vot pentru ca politicienii să înceteze să mai dea cu vina de gardul naţiei şi să pună mâna pe oglindă. 10%? 5%? 2%? Încă nu v-aţi prins că nu cetăţenilor le lipseşte interesul faţă de viaţa politică, ci vieţii politice îi lipseşte interesul pentru cetăţean? Alegătorii care nu merg la vot nu fac decât să răspundă cu nepăsare la nepăsare.

Până de curând, politicienii îşi aduceau aminte de noi doar atunci când le expira mandatul. Mai nou, şi-au dat seama că poporul le face trebuinţă şi pentru răfuieli politice care pot apărea de la un mandat la altul. Nu ne place mutra preşedintelui? Formăm 322 şi chemăm poporul să-l suspende. Ţinem morţiş să ştergem cu premierul pe jos? Organizăm un referendum ca să-i arătăm cine e şeful. În mintea aleşilor noştri, poporul a devenit un fel de “bă, dacă tu-l chemi pe frate-tu, eu chem poporu’ şi vă bate pe amândoi de nu vă vedeţi…”

Dragi politicieni şi domnule preşedinte, puneţi-vă o clipă in locul nostru. Cum aţi reacţiona dacă un prieten v-ar chema să-l vizitaţi doar când are nevoie de o mână de ajutor la zugrăvit? Cum v-aţi simţi dacă în restul anului nu v-ar băga în seamă şi nici măcar nu v-ar răspunde la telefon de ziua lui? V-aţi prins? Aşa ne simţit noi când ne chemaţi la alegeri sau la referendum să votăm lucruri pe care nu le-nţelegem, pe care nu vă obosiţi să ni le explicaţi, dar în spatele cărora citim interesul vostru meschin de a-i arăta celuilalt ce mari şi tari sunteţi voi cu poporul vostru.

Sunt mândru că românii nu s-au sinchisit nici de suspendarea preşedintelui, nici de europarlamentare, nici de votul uninominal. Cum vine asta? Suntem prieteni doar “la nevoie” şi, dacă lucrurile nu decurg conform planului, tot noi suntem de vină?

Într-o democraţie matură, eşecul în alegeri se soldează cu demisii la vârf şi chiar retrageri din viaţa politică. Asumarea responsabilităţii e o formă de respect faţă de electorat. După eşecul suspendării preşedintelui, nimeni nu şi-a asumat nici o responsabilitate. Conducerile PSD şi PNL s-au comportat ca şi cum suspendarea preşedintelui fusese iniţiată de reprezentantul minorităţii turce. Am aflat că tot noi, poporul, n-am ştiut să răspundem strigătului de lebădă al Republicii. Măi să fie…

Acum câteva zile, preşedintele declara că eşecul referendumului nu e şi eşecul domniei sale. Am citit fraza înlemnit. Nu vorbea acelaşi preşedinte care ne chema cu mătura în mână la referendum? Atunci al cui e eşecul? Nu-mi spuneţi, ştiu, tot noi suntem de vină…

În cazul acesta, daţi-mi voie să vă propun o soluţie. Nu e originală, puteţi avea încredere. O ştiu de la Radu Cosaşu care o ştie de la Bertolt Brecht. N-ar fi mai simplu ca Parlamentul, Guvernul sau Preşedintele să suspende poporul şi să aleagă un altul? Sau, dacă vă e mai comod, putem să ne dăm noi demisia. Ca să nu mai daţi bani pe referendum.

:: text: Evenimentul Zilei

Tags: basescu, referendum, suspendare, uninominal