Am fost vineri la întâlnirea ministrului mediului cu ONG-urile. Am putut astfel observa că, în vreme ce la conducerea Ministerului Mediului lucrurile s-au mai schimbat şi continuă să se schimbe (în bine, după părerea mea), în lumea ONG-urilor toate-s neschimbate: se bălteşte cu graţie, se cârteşte inutil şi se monologhează în grup.

Am reţinut despre oenghiştii de mediu: că ar vrea să li se dea (fonduri) şi să nu li se mai ia (impozite pe clădiri), că ministrul ar trebui să-i sune pe mobil şi să le ceară sfatul oricând are de luat o decizie importantă, că au o groază de soluţii pentru mai buna guvernare a României (mai puţin pentru bietele oengeuri intrate în imposibilitate de plată) şi că vor fi şi pe mai departe cu ochii pe “ei” (pe hoţi, pe poluatori, pe politicienii mincinoşi, pe eternul personaj negativ din baladele populare româneşti, întruchiparea destinului istoric ingrat şi al aşezării ţărişoarei noastre “supt vremi”).

Am mai reţinut că nu pot să fie altfel decât revoltaţi, că după ce vorbesc 2 minute simt nevoia să ridice tonul sau să se piţigăie, că nu ştiu să-şi structureze ideile şi să le prezinte concis, că nu ştiu să asculte şi nici să se facă ascultaţi. Şi că au o groază de timp de pierdut. Cred că nici şedinţele de guvern nu durează mai mult de trei ore fără pauză…

Simptomatologie: logoree, fugă de idei, salată de cuvinte.

O absenţă notabilă, de altfel, a fost cea a lui Dan Hulea şi a S.O.R.-ului. Nu cred că au pierdut ceva.

Tags: attila korodi, mediu, ministerul mediului, oenghişti, ONG, societate civila