Ieri seară am hotărât să pun capăt experimentului cu somnul polifazic. Vineri n-am auzit 3 alarme care-au sunat vreo oră la diferite intervale. Mi s-a mai întâmplat lucrul ăsta o dată sau de două ori, dar de data asta simptomele de epuizare au continuat. De vineri după-amiază n-am mai scăpat de o stare de oboseală generalizată, similară cu ce-am trăit în primele zile ale experimentului. Aveam ochii roşii şi dureri musculare, mă trezeam din fiecare repriză de somn mai obosit decât mă culcasem, spre seară reuşeam cu greu să rămân treaz. Ieri seară, după ora 9, eram ca drogat. Am ieşit să beau un ceai şi n-am mai fost nici măcar în stare să conduc la întoarcere.

Am ales să mă opresc aici pentru că mi-e clar că mi-am ratat toate şansele de succes. Nu cred că mi-a lipsit motivaţia, ci disciplina şi o anumită ordine a priorităţilor. Cred că greşeala principală a fost momentul ales – vara este o perioadă foarte aglomerată pentru mine. N-am fost în stare să refuz o groază de angajamente, am încercat să fiu mereu flexibil cu cei care au tras de mine în toate părţile, iar rigoarea programului de somn a pierdut mereu din aceste alegeri.

S-au făcut, cu totul 6 săptămâni. În ultimele două, am ţinut un jurnal al orelor de somn (vezi mai sus): cu verde – timpii planificaţi, cu portocaliu – timpii de moţăială apăsând butoanele de snooze ale alarmelor, cu roşu – timpii dormiţi în plus. Dereglarea care apare la mijlocul graficului este weekendul trecut de la Tăşuleasa. Ultima linie verde este somnul de ieri noapte.

Ca să educi un nou obicei e nevoie de cel puţin 30 de zile. Dar e nevoie şi de mai multă disciplină decât am fost eu în stare să-mi impun. În lipsa ei, în loc să-i imprim organismului un nou pattern de somn, n-am reuşit decât să-l privez de odihnă, după o schemă mai degrabă aleatoare. Vineri, după ce am pedalat pe ruta Târgovişte – Bucureşti, ar fi trebuit să-mi îngădui puţină recuperare. N-am făcut-o, dimpotrivă: ca să compensez orele dormite în plus noaptea, am eliminat două reprize de somn din timpul zilei. Cred că episodul aproape narcoleptic de ieri seară a fost şi un rezultat al acestei severităţi excesive.

Mă simt înfrânt de biologicul din mine, dar nu disper: din lupta cu îngerul nu ai decât de câştigat. Am să încerc să-mi organizez mai bine timpul pe care-l am la dispoziţie, am să refuz mai mult şi am să-mi aleg mai bine priorităţile.

Îmi rămâne şi ceva foarte bun în urma experimentului: abstinenţa de la alcool, teină şi cofeină. Am descoperit că se poate lucra obosit sau odihnit fără aceste stimulente şi am observat cu şi mai multă luciditate în ce caricaturi îi transformă alcoolul pe cei mai buni dintre noi.

Am citit în ultima vreme despre nutriţie şi cred că un alt factor care a contribuit la eşecul meu este un dezechilibru glicemic, ale cărui simptome ar fi trebuit să mă îngrijoreze mai demult. Am fost un mare mâncău de dulciuri până acum câteva luni şi alimentaţia mea e în continuare hiperglicemică (nu mai mânânc deserturi, dar beau jumătate de litru de fresh de portocale pe zi, d.e.). Cred că trebuie să-mi pun în ordine nutriţia şi să ajung la o alimentaţie regulată hipoglicemică mai înainte de a mai încerca să-mi testez limitele oboselii.

Îmi asum acest eşec, dar nu renunţ cu totul. Când mă voi simţi din nou pregătit şi când contextul va fi mai puţin solicitant, am să încerc din nou. Dacă ştiţi de cineva căruia programul i-a reuşit, daţi-mi de ştire.

Tags: polifazic, somn polifazic