Lungul drum al dreptăţii

Mi se pare ironic că a trebuit să treacă aproape 20 de ani pentru ca doi militari vinovaţi de uciderea a 72 dintre conaţionalii lor în decembrie 1989 să fie condamnaţi la 15 ani de închisoare. Dacă atât de greu se mişcă justiţia pe timp de pace şi democraţie, mă întreb cum s-ar fi mişcat ea într-un regim mai puţin democratic. Dacă Ion Iliescu ar mai fi astăzi la putere, s-ar mai fi dat, oare, această sentinţă?

Mă gândesc la morţii de acum 20 de ani. Încerc să-mi imaginez familia fiecăruia, oamenii cărora le-au fost dragi, cu care au râs sau s-au certat cu o seară înainte, şi care i-au văzut apoi la morgă. Sau la televizor. Sau nu i-au mai văzut deloc. La “copiii de eroi” care au crescut fără mamă sau fără tată. Mă gândesc că au ajuns astăzi oameni mari şi nu mă pot opri să nu mă întreb: câţi dintre ei au ajuns până astăzi oameni întregi?

Mi-e greu să-mi fie milă de cei doi generali…

:: fotografiile sunt din albumul “Libertate Roumanie”, publicat de Denoel Paris, şi sunt libere de copyright. Le găsiţi şi aici.
  1. Buna,
    Eu recunosc ca nu am urmarit deloc procesul asta. Insa, ma intreb: s-a dovedit fara dubiu ca ei sunt vinovati?
    Pe de alta parte, mie chiar mi-este mila. Au totusi o varsta. Nu mi se pare normal.
    Da, e adevarat, nu mi-a murit nimeni in Revolutie. Poate daca as fi pierdut pe cineva as fi gandit altfel. Dar … acum nu pot. Mi se pare o eroare umana ce s-a intamplat.

  2. eu m-am nascut in `92, si “povestea” revolutiei o stiu doar din vorbele parintilor si a celorlati care au trecut de acel moment… dar totusi revolutia cel mai bine o stiu mortii…
    nu soladatii au fost de vina, nu au nicio vina dupa parerea mea…

  3. Ar trebui sa dezvolti subiectul. Nu cred ca te rezumi la a-ti ilustra opinia cu privire la condamnarea lui Stanculescu doar cu fotografiile emotionante cu oameni rapusi la revolutie si ca si in mintea ta totul se rezuma doar la efectul asta al actiunilor lui Stanculescu.
    Referitor la justitie, indiferent ca Stanculescu e mai mult vinovat decat erou, sau mai mult erou decat vinovat, justitia e stramba.
    Ce dreptate condamna un criminal la 20 de ani dupa ce-a faptuit, la varsta de 80 de ani ce-i vor permite probabil sa nu-si mai ispaseasca pedeapsa.
    Sau ce dreptate condamna mai intai (sau doar) singurul criminal de conjunctura dintre toti care ar fi putut fi trasi la raspundere pentru fapte mult mai putin interpretabile decat ale lui Stanculescu.
    Nu cred ca e alba sau neagra povestea asta.

  4. Bucurenci: “Dacă atât de greu se mişcă justiţia pe timp de pace şi democraţie, mă întreb cum s-ar fi mişcat ea într-un regim mai puţin democratic.”

    Democratia este deocamdata la nivelul de prevedere a Constitutiei si nimic mai mult in Romania. Si nu, nu este nici macar o democratie prost inteleasa (oribil cliseu!). Cine vorbea de oligarhie nu arunca vorbe-n vant. Chiar asa, s-a gandit vreodata cineva ca traim intr-o oligarhie prost inteleasa?

    Astea fiind zise, ce ramane cel mai dureros este faptul ca acei oameni au murit degeaba. Adevarata dreptate ar fi insemnat ca dupa 20 de ani sa fi indeplinit idealurile trambitate ale revolutiei pentru care si-au dat viata.

  5. De ei nu trebuie sa ne fie mila, pe buna dreptate. Din pacate insa Iliescu a scapat.Daca Ion Iliescu era azi la putere? Pai se pare ca intr-un fel sau altul este…si inca o precizare: daca Iliescu era si el condamnat penntru mineriade cu siguranta ne-ar fi fost mila de el. Poporul asta are mai mare mila pentru jigodii decat pentru eroi…Pentru ca romanu simte jigodia din el.
    Vreau sa le urez celor 2 militari vacanta placuta…o sa le fie bine si inauntru…vezi cazul Cozma.Miron Cozma.

  6. Trist comentariul lui DDD dar din pacate adevarat….romanului ii e mai mila de jigodii pentru ca e sensibilizat chiar de jigodia din el.
    Romanul gaseste scuza oricui, unor mosi comunisti ca sunt “in varsta”, infractorilor de 14 ani ca “sunt copii”, hotilor de milioane de euro ca “doar nu era sa moara omu’ de foame”.
    Referitor la chestia cu arestatul lui Iliescu, am vazut ca a fost initiata o campanie de strangere de semnaturi pentru arestarea lui Iliescu, ma intreb si eu de unde sa se stranga atatea semnaturi? de la cei care l-au votat? chiar si o singura data…. sau cei care au devenit respectabili oameni de afaceri ?
    Nici gand.
    Probabil tot “golanii” din Piata Universitatii, si probabil cu acelasi succesc ca atunci…

Leave a Reply