Citiţi acest fragment dintr-un destin frânt la sfârşitul anilor ’50:
Deţinuta a fost găsită vinovată pentru săvârşirea infracţiunii de “discuţii duşmănoase împ[otriva] Reg[imului] R[epublicii] P[opulare] R[omânia]” şi a fost condamnată la “18 ani T[emniţă] G[rea]”.
Este un extras din fişa matricolă penală a Ecaterinei Bălăcioiu Lovinescu, soţia lui Eugen Lovinescu şi mama Monicăi Lovinescu. Avea 71 de ani când a fost condamnată. A murit doi ani mai târziu, după ce a fost supusă unui regim sistematic de exterminare.
Am citit acum foarte mulţi ani în revista “Memoria” mărturia unei tovarăşe de celulă care i-a fost alături până-n ultimele clipe şi care fost impresionată de demnitatea şi căldura acestei femei excepţionale, a cărei singură vină era aceea de a fi fost mama Monicăi Lovinescu. Am citit apoi “Această dragoste care ne leagă” – reconstituirea cutremurătoare a crimei, pe care Doina Jela a făcut-o pornind de la dosarul Ecaterinei Bălăcioiu.
Mi le-am reamintit zilele acestea, răsfoind mai multe astfel de fişe matricole penale. Este uimitor cât de precis rezumă aceste documente în doar câteva cifre absurdul tragic al represiunii din anii ’50:
Avea 71 de ani. Arestată pentru discuţii duşmănoase. Condamnată la 18 ani de temniţă grea. Exterminată în 2 ani.
IICCR a început publicarea tuturor fişelor matricole penale ale deţinuţilor politici din timpul regimului comunist din România. Este o muncă enormă, dar meritorie şi utilă.
Aceste fişe sunt cele care însoţeau deţinutul în drumul său prin infernul concentraţionar şi consemnează, cu răceala şi concizia limbajului birocratic, reperele calvarului prin care au trecut toţi cei pe care regimul totalitar i-a considerat indezirabili.
Pentru mine, care am citit ceva memorialistică de detenţie şi ştiu uneori ce se ascunde în spatele unora dintre aceste fişe, ele îmi par a fi ca nişte sticluţe prăfuite care, odată deschise, lasă să se evapore mirosul greu şi urât al infernului.
Când aveţi vreme, aruncaţi o privire. N-o să vă placă ce veţi descoperi, dar poate că vă vor îndemna să citiţi mai mult despre această perioadă neagră din istoria României. Dacă vreţi, vă pot sugera câteva titluri.
Scrierea istoriei Romaniei s-a oprit in urma cu 70 de ani…
Doar cu tine nu se face primavara. Riscam sa ramanem tot in iarna…
Cand vom citi in manualele de istorie si despre Ecaterina Lovinescu, atunci istoria Romaniei ca incepe din nou sa se scrie…
Mie mi s-a parut cuidat ca desi familia mamei mele a suferit aceste nenorociri(de la puscarie politica la confiscari de proprietati la interzicerea accesului in invatamantul superior) niciodata nu am perceput din partea mamei cel putin vreo ura fata de cei vinovati.
Extinzand la nivelul societatii cred ca am vrut cu totii sa uitam, negarea fiind poate refugiul cel mai accesibil.
E bine ca se fac publice aceste documente… dar mai interesant ar fi sa le insotim si de dosarele celor aflati la celalalt capat al stiloului, bastonului de cauciuc, batei sau pistolului.
Am facut un curs despre memorialistica detentiei la facultatea de jurnalism din Cluj, la UBB, cu excelenta profesoara Ruxandra Cesereanu. A fost, din punctul meu de vedere dar si al majoritatii studentilor, cel mai bun curs din facultate. Retin: La inceput a fost sfarsitul de Adriana Georgescu, Anita Nandris-Cudla cu Amintiri din viata – 20 de ani in Siberia si, bineinteles, Jurnalul fericirii al lui Steinhardt. Au fost si alte carti foarte bune, dar astea trei mi s-au intiparit in memorie, m-au rascolit! Un film despre viata Anitei Nandris-Cudla ar fi binevenit, mai ales daca ar fi regizat nu de un Nicolae Margineanu, ci de unul dintre regizorii “Noului val”. Stilul ei taranesc de narare, de femeie simpla cu patru clase, e extrem de crud si direct si empatizezi instant cu suferintele dansei si a copiilor ei. Dar sunt curios care sunt titlurile tale preferate (ori ale voastre daca participa mai multi)? Hehe, dar eu stiam ca voi astia de stanga sunteti suferiti de strabism moral in privinta comunismului…
e un subiect despre care nu citesc in fiecare zi.. mi se pare destul de trist .. am mai citit cate ceva despre oameni inchisi pe motive la fel de stupide ca si acesta…. am mai vazut filme romanesti de scurt metraj despre ce li se intamplau detinutilor politici.. e uimitor cum unii dintre ei , care au scapat.. au reusit sa traiasca cu asta..
“Exterminată în 2 ani.” imi suna in timpan a voce ragusita
@doho, mi-aduc şi eu aminte cartea Aniţei Nandriş-Cudla, m-a impresionat mult mai tare decât Jurnalul lui Steinhardt.
Un volum care mi s-a părut, însă, calitativ diferit de toate povestirile oarecum “în priză directă”, strict memorialististice, este “Tortura pe înţelesul tuturor” de Florin Constantin Pavlovici. Este o naraţiune foarte bine construită şi foarte convingătoare, a şi primit premiul ptr debut (sic!) al Uniunii Scriitorilor).
Din toată literatura concentraţionară românească pe care am citit-o, mie cartea lui Pavlovici, publicată nu în anii ‘90, ci în 2001, deci după o reflecţie îndelungată, mi s-a părut că se apropie cel mai mult de “O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, ca stil şi ca impact emoţional.
Si cati ca ea or mai fi fost, dar nu-i cunoastem sau nu vrem sa ne aducem aminte de ei…
Ati fost bravo cu totii, chiar daca eu vreau sa merg in brasov sper sa gessac oameni la fel de competenti ca si Dan Caranfil sau Stefan Miron (care sau exprimat cel mai bine). Nu mi s pare normal ca dupa ce atatea ani unii dintre reprezentanitii cei mai de varf a organizatiilor sa nu se poata exprima sau sa nu stie cand sa se oppreasca.Pana la minutul 8.45 m-am plictisit enorm, la sfarsit am ras Oricum la baza piramidei acestei conferinte au fost cei care i-am mentionat mai sus Felicitari. Multumesc. Si ne vedem la AMBASADA:)