Mă număr printre cei cărora nu le e frică de recesiune. Nu din bravadă, ci dintr-un calcul cât se poate de logic. Teama nu e justificată decât faţă de ameninţările cu care ne aflăm în acelaşi timp şi în acelaşi loc. Nu ne sperie ursul din pădure şi nici maşina care a trecut cu cinci minute înainte pe zebră.

La fel şi cu recesiunea. Atunci când ea va lovi restaurantele simadicoase şi hotelurile de lux, cluburile îmbibate cu şampanie şi concept store-urile exclusiviste, noi, oamenii cu scaun la cap, ne vom fi refugiat de mult din calea ei, lăsându-le pe toate acestea pradă noilor îmbogăţiţi ai crizei, mafiei ruseşti şi turiştilor japonezi. Să vedem atunci pe cine va mai spolia criza asta…

Să nu crezi că glumesc. Când vine valul, primul lucru pe care e bine să-l faci ca să nu te doboare e să mergi puţin cu el. Strategia pe care o propun e un fel de sărăcire preventivă. Şi creativă, în cel mai bun sens al cuvântului.

Am alcătuit mai jos un reţetar de criză, lucruri pe care poţi să le faci cu mai puţini bani, dar cu la fel de multă bună dispoziţie. Sărăcia n-a omorât pe nimeni, dar lamentaţia în legătură cu sărăcia e născătoarea acelui gen de plictis despre care se spune că e soră cu moartea. Reţetele de mai jos garantează că n-ai să te plictiseşti foarte curând de recesiune.

Nu ştiu când ai fost ultima dată cu metroul, dar chiar dacă eşti preponderent o călătoare de suprafaţă, merită să încerci să îmblânzeşti o dată amintirile cu pereţi de tunel pe care se preling infiltraţii şi cu parfum de transpiraţie din vagoane.

Ia-ţi prietenii, dotează-i cu şerveţele, tacâmuri, mâncare sănătoasă şi băuturi nealcoolice, totul transportat într-un coş de răchită cu capac şi încearcă să organizezi un picnic într-o staţie de metrou. O să-mi zici că nu e salubru. Ok, n-ai decât să adaugi în coş şerveţele îmbibate cu bactericid. Mai degrabă teme-te că vor interveni bodyguarzii. Abia aici se va dovedi cât de bună negociatoare eşti. Un sfat: dacă nu cedează în faţa şarmului, te poţi lega de faptul că regulamentul Metrorex interzice mâncatul în vagoane, nu şi în staţii.

E posibil ca, cel puţin o vreme, să fii nevoită să răreşti prânzurile şi cinele la restaurantele cu vedere la lac sau la fântâna arteziană, unde se fac guvernele şi unde orice fel de mâncare vine garnisit cu o porţie de paparazzi. Nu e câtuşi de puţin cazul să disperi. Această activitate recreativă poate fi înlocuită cu succes de o vizită la cantinele studenţeşti din oraş. Nu te sfii să te îmbraci cel puţin la fel de chic cum o făceai şi pentru ieşirile la restaurantele cu ştaif. Ideea e să te distrezi, iar dacă se mai distrează şi alţii în jur, cu atât mai bine. Abţine-te, totuşi, să-ţi asortezi accesoriile cu tava, tot ce-i prea mult strică.

Nu ştiu să-ţi spun nimic despre provincie, dar, cel puţin în Bucureşti, ultima dată când le-am verificat, se putea mânca omeneşte în cel puţin două dintre cantinele studenţeşti, cea de la Drept şi cea de la Rosetti.

Dacă ai cunoştinţe din Orientul Apropiat care au venit să pună umărul la construcţia capitalismului de Dâmboviţa, încearcă să le smulgi adresele câtorva cantine arăbeşti. Dacă la cele studenţeşti, mersul e un moft, o fiţă, o marghiolie, vizita la cele libaneze îţi va emoţiona papilele gustative până la lacrimi. În plus, peisajul e absolut cinematografic. Ştiu două astfel de cantine, una lângă Calea Moşilor şi una pe 1 Mai. Mai era una la Rosetti, care s-a închis. Dacă mai afli vreuna, spune-mi şi mie.

Apoi, în loc să ieşi seara la un “drink” undeva în centru, ce-ar fi să încerci puţină variaţie? Pe cât punem pariu că, dintre toate comunele din jurul Bucureştiului, nu eşti deloc sigură care e pe ieşirea spre Giurgiu, care pe Călăraşi şi care pe Piteşti.

Ce-ţi propun nu e un test de geografie (n-ai decât să foloseşti GPS-ul), e un test al barierelor sociale. Un fel de safari al periferiei. Încearcă într-o seară restaurantul din Jilava sau birtul din Adunaţii Copăceni, fă-ţi ziua la Bragadiru sau organizează o lansare de produs la Chitila. N-o să dai de barmani care ştiu să facă show cu shaker-ele şi nici de bodyguarzi spilcuiţi la intrare, dar e posibil să cunoşti câteva personaje care fac cu succes concurenţă celor mai excentrici petrecăreţi din nordul Capitalei.

Ultima recomandare nu-mi aparţine, o ştiu de la un prieten. Ştefan Cosma frecventează de destul de multă vreme târgul de vechituri care se organizează în fiecare sâmbătă la intersecţia dintre B-dul Timişoara şi Valea Cascadelor. Şi-a luat de toate din târg: lămpi, bicicletă, mănuşi din piele pentru condus, tricouri, genţi, chiar şi mobilă (un pat Louis XVI cu 2 milioane jumate – încă nu l-am văzut, dar Ştefan pretinde că e “o bijuterie”). Tu ce mai aştepţi?

Evident, nu pot să închei fără să trag puţin spuza pe turta mea: dacă tot e recesiune şi se câştigă prost, decât să te vinzi ieftin, mai bine faci voluntariat. Nu insist, sper că ştii deja adresa: www.maimultverde.ro.

:: Elle, ianuarie 2009

Tags: criza, elle, recesiune, stefan cosma