de ziua ei
Nu am deosebit niciodata iubirea de cuplu de aceea care se naste intre prieteni. Calitativ, mi se par foarte apropiate. Consider la fel de valoroase iubirile scurte, intilnirile puternice, de tipul blitz-krieg, in care oamenii se devoreaza, se consuma, produc o combustie foarte speciala si se despart; imi plac situatiile in care oamenii se despart cu loc de buna-ziua desi, daca iubirea este foarte mare, nu mai incape buna-ziua.
Sint apoi iubirile de cursa lunga, care dureaza o viata si care se intretin foarte greu. Imi amintesc de un cintec total idiot: „iubirea se cere pazita cu zel, cu sabii de otel si de ea si de el…“. Pe cit de idiot, pe atit de adevarat, pentru ca am intilnit relatii care aveau toate sansele sa dureze, dar s-au stricat din suficienta. Oamenii credeau ca pe ei nu-i poate desparti nimeni, ca sint altfel si ca pot duce pina la capat cursa, ceea ce s-a dovedit fals.
Exista felurite ispite, dracesti si nedracesti, care fac sa se desparta doi oameni ce se inteleg bine. Fiecare trebuie sa fie pregatit sa ierte, sa rabde, sa iubeasca. Pentru ca e greu sa iubesti cu tandretea nesfirsita din Romeo si Julieta. De aceea se spune citeodata ca bine a facut Shakespeare ca i-a omorit, ca sa nu mai arate cum se termina. Ei bine, eu am intilnit cupluri in care Romeo si Julieta nu au fost omoriti la tinerete, dar s-au iubit cu tandrete. Nu stiu insa cum si-au aparat iubirea. Sint sigura ca au trebuit sa lupte.
Pe mine m-a ajutat Dumnezeu sa nu-mi ia mintile si sa nu-mi placa altul cit imi place al meu. Spun – si el se va supara ca o divulg – ca el mi-a cerut mina la 20 de minute dupa ce ne-am cunoscut si tot dupa 20 de minute eu am spus „da“.
Apoi, am fost foarte ferita de ispite. Cit priveste gusturi, optiuni diferite, am cedat. Si am injurat. Am injurat si am spart farfurii. In primul deceniu de casnicie am spart trei servicii de masa de faianta galbena. Luam cite doua-trei farfurii, le spargeam si ma linisteam (sint pe jumatate grecoaica). Ma linisteam, stringeam cu farasul si reuseam sa merg mai departe.
(din interviul luat de Raluca Alexandrescu pentru Observatorul Cultural)
multumesc pentru postul asta
Foarte frumos! Textul e bun pentru o Biblie light pagana.
Iubitorilor de Ariri,
gasiti mici amintiri despre ea si pe “viatalatara.wordpress.com.”
Dumnezeu sa o ierte si sa o pastreze vie in inimile noastre.
Suna sentimentaloid dar va spun sincer ca de 7 ani tot caut un Om cu inima buna, ca ea, si nu gasesc. Sunt ca Diogene cu felinarul.
hmmm…citind randurile astea minunate dupa o dimineata cu mintea naucita de calcule este ca si cum as visa 🙂
si nu stiu de ce gandul ma duce la frumusetea focului dat de doua lemne care ard.
„iubirea se cere pazita cu zel, cu sabii de otel si de ea si de el…“. Imi place.
foarte frumoase cuvintele irinei. si are dreptate doho, au un mister si o intensitate biblica in ele.
un cuplu asemanator nebun de iubire a fost si cel format din gellu si ligia naum. recomand cel mai minunat si mai dement roman de dragoste al literaturii recente – ZENOBIA in care gellu naum vorbeste pe sleau de dragsotea asta nebuna.
multumim dragos pentru micile resuscitari!
eu am pierdut-o.
Well..sincer cunosti foarte bine femeia si iubirea!!!Nu am intalnit p nimeni sa aprecieze atat de bine comportamentul feminin in cazul unei despartiri..vb aici de articolul din elle..ele merg mai departe!!Ai descris exact ce era in mintea mea cand am pus final unei relatii de 4 ani,dar mi-ai rasp si la intrebarea el s-ar mai impaca cu mine,sau se mai gandeste la mine???Si atunci cand e iubirea mare si dragostea se termina nu mai e loc de bunaziua…din pacate!!!te poop
Ligia, nu mai scrie englezisme ca e mare pacat.
Sau, cauta mai bine in dictionarul englez-roman ce inseamna “poop”
E pacat.