Conflictul de interese e o noţiune foarte elastică. Ochiometric vorbind, cu cât e mai citit intelectualul, cu atât e mai subţire conceptul şi, cu siguranţă, nu-l priveşte taman pe el.

Se face frecvent confuzie între abuz şi conflictul de interese. Eu cred că abuz este atunci când, luând decizii care ar trebui să urmărească interesul unui grup, iei decizii care favorizează interesul personal sau atunci când, exprimând opinii care ar trebui să fie imparţiale, tu acţionezi de fapt în numele uneia dintre părţi.

Conflictul de interese este starea premergătoare abuzului. Diferenţa dintre cele două este cea dintre şmecherie şi ticăloşie. Te afli într-un conflict de interese în situaţia în care interesul tău personal şi cel al grupului pentru care trebuie să iei decizii se intersectează. Sau atunci când trebuie să judeci imparţial, dar conştiinţa ta înclină încă dinaintea judecăţii înspre una dintre părţi.

Nimeni nu spune că orice conflict de interese degenerează într-un abuz. Dar despre cei care întreţin astfel de conflicte se spune, pe bună dreptate, că se scaldă în ape tulburi. Iar cine pescuieşte în astfel de ape nu prinde mare lucru.

Atunci când se justifică în legătură cu conflictele de interese de care sunt acuzaţi şi fac apel la încrederea publicului în conştiinţa lor aflată mereu deasupra oricărei bănuieli, intelectualii noştri se scuză, de fapt, pentru un abuz de care nu i-a acuzat nimeni. Conflictul de interese nu e o crimă în sine, e doar ceva urât. Ca şi caracterul celor care-l practică.

Andrei Pleşu e una dintre persoanele publice care a simţit întotdeauna conflictul de interese şi i-a pus de fiecare dată punct de la bun început, cu concizie şi eleganţă. A ocupat mai multe demnităţi publice şi s-a auto-suspendat de fiecare dată din calitatea de comentator. Deşi nimeni nu l-ar fi bănuit pe Andrei Pleşu că ar scrie vreodată după altă dictare decât cea a conştiinţei sale.

Horia Patapievici e un bun contra-exemplu. E de 4 ani membru al Guvernului (cu rang de secretar de stat) şi semnează săptămânal de tot atâta vreme comentarii asupra vieţii politice de la noi şi asupra activităţii cabinetului din care face parte. Nu e un abuz, dar un conflict de interese este. Un zbor în bătaia intereselor, cum i-ar plăcea eseistului să spună.

Mi-a făcut mare plăcere să citesc explicaţia lui Doru Buşcu în legătură cu încheierea colaborării Cotidianului cu Traian Răzvan Ungureanu, după ce s-a aflat că acesta va candida pe listele PD-L. Este o victorie a logicii şi a bunului simţ împotriva unui abuz grosolan. Pentru că a scrie comentarii politice în condiţiile în care un partid îţi plăteşte servicii de consiliere nu mai este nici măcar conflict de interese, este pur şi simplu un abuz. Şi este o nouă dovadă că biblioteca nu ţine loc de caracter.

Tags: abuz, andrei plesu, conflict de interese, cotidianul, doru buscu, horia patapievici, pd-l, traian razvan ungureanu