În cele mai multe dintre interacţiunile cu prieteni şi colegi care lucrează în publicitate, am simţit întotdeauna ceva din psihologia junkie-ului. N-am îndrăznit niciodată să le vorbesc făţiş despre asta, pentru că m-aş fi simţit ca voluntarele Agenţiei Antidrog răcindu-şi gura cu pastilaţii din Mamaia.
Am dat, în schimb, de mărturia acestui insider, care spune lucrurilor pe nume mai percutant decât aş fi făcut-o eu vreodată. E veche de jumătate de an, dar e la fel de suculentă:
dincolo de credinta sincera in ideea numarul 3, dincolo de placerea lucrului bine facut, de prezentari cuceritoare si convingatoare, de rasfat din plin din partea tuturor, de aparitii la tv, de petreceri mondene sau de firma, eu unul am descoperit ca traiesc intr-o imensa minciuna, dintr-un motiv foarte simplu: confundam efemerul cu eternul. zeul caruia ma jertfeam se numea reclama.
au fost 7 ani in care puteam declara cu mana pe inima ca sunt un profesionist. jur ca nu stiam sa fac nimic altceva decat reclame.
Sega a fost deputy creative director la McCann.
atentia continua asupra efemeritatii. ce buna este din cand in cand o autoanaliza
o poveste de citit pe nerasuflate. nu stiu insa daca problemele atat de delicate de care vorbeste sega acolo sunt neaparat problemele unui publicitar. poate ale oricarui om care isi construieste succesul pe munca lui si la un moment dat se opreste si se intreaba: oare asta imi doresc?
Pas mal! Conu’ Beigdbeder insa… e rasfat! 😉
Cheloo – Vicii
Sa iti folosesti creativitatea ca sa faci lumea mai trista, iata într-adevar ceva de care nu esti mândru at the pearly gates