La “Salvaţi Delta” am luptat, împreună cu Liviu Mihaiu, pentru desfiinţarea concesiunilor piscicole din Delta Dunării. Pentru cei care nu ştiu, acestea sunt forme de “iobăgie modernă”, cum le-a numit Directoratul General pentru Pescuit al Comisiei Europene: pescarii din Deltă erau obligaţi să-i vândă peştele concesionarului, la preţul stabilit de el, uneori de 10 ori sub preţul pieţei. Asta în schimbul unor iluzorii beneficii de administrare. Ruşinos!
Am obţinut anularea acestor concesiuni sub ministeriatul Sulfinei Barbu şi credeam că ele sunt de domeniul trecutului. M-am înşelat. Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură cere reintroducerea lor. Am semnat ieri o scrisoare iniţiată de “Salvaţi Delta” pe această temă şi prezentată de Liviu Mihaiu parlamentarilor:
Catre: Camera Deputatilor, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
In atentia Domnului Presedinte: Valeriu Tabara
Referitor la: Amendamente la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgente a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul si acvacultura
Stimate domnule Presedinte,
Organizatiile semnatare au aflat cu surprindere ca Agentia Nationala de Pescuit si Acvacultura intentioneaza sa reintroduca concesiunile piscicole in Romania, actiune considerata extrem de controversata datorita efectelor negative ce pot afecta atat dezvoltarea durabila a comunitatilor de pescari, cat si biodiversitatea habitatelor pisciole.
Prin prezenta adresa va aducem la cunostinta ca organizatiile noastre nu sunt de acord cu introducerea amendamentelor Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură referitoare la concesionarea habitatelor naturale piscicole din domeniul public al statului.
In opinia noastra introducerea acestor amendamente in lege poate deveni foarte periculoasa si poate provoca o repetare a situatiei din perioada 2002-2006, cand au fost date in concesiune o serie de terenuri pe care se aflau amenajari piscicole.
Este binecunoscuta problema concesiunilor amenajarilor agricole si piscicole din Delta Dunarii unde actele abuzive de gestionare a resurselor si impotrivirea la procesul de reconstructie ecologica a adus grave prejudicii atat populatiei locale, cat si mediului inconjurator.
Solutia pe care v-o propunem este ca in cadrul viitoarei legi privind pescuitul si acvacultura sa fie introdus un amendament in care sa se prevada in mod clar accesul organizatiilor de pescari, legal contituite, la resursa acvatica vie. In acest fel, populatia locala va fi cea care va beneficia de resursa piscicola, rezolvandu-se in acest fel o problema de ordin economic, social si de mediu.
De asemenea, in cazul zonelor cu protectie speciala, asa cum este Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, consideram ca administrarea resurselor piscicole ar trebui sa fie coordonata de institutia care administreaza si asigura managementul acelei zone protejate asigurandu-se astfel o gestiune integrata a biodiversitatii in acord cu prevederile europene cuprinse in Directivele de specialitate.
Asigurandu-va de disponibilitatea nostra de colaborare in rezolvarea acestei situatii, va adresam rugamintea de a ne informa cat mai curand, in termenele prevazute de legislatia privind transparenta decizionala, cu privire la deciziile care au fost adoptate in privinta acestui proiect de act normativ.
Cu deosebita stima,
Asociatia Salvati Dunarea si Delta, Bucuresti – presedinte Liviu Mihaiu
Fundatia Eco Pontica, Tulcea – presedinte Florin Palade
Centrul Regional de Ecologie Bacau – coordonator Gabriel Gritcu
Oceanic Club, Constanta – director coordonator dr. Razvan Popescu-Mirceni
Parcul Natural Balta Mica a Brailei – director dr. Radu Moisei
Asociatia ARIN, Braila – presedinte Codruta Nedelcu
Centrul Regional de Resurse ONG Suceava – coordonator Cezar Grozavu
Clubul Ecologic Origini Verzi Suceava – coordonator Cezar Grozavu
Asociatia de Turism si Ecologie “Caltun” Club UNESCO, Curtea de Arges – presedinte Nicolae Lazar
Asociatia Iubim Natura, Bacau – presedinte Florin Suciu
MaiMultVerde – preşedinte Dragoş Bucurenci
Interesant este faptul ca Delta Dunarii este declarata o arie protejata de mare interes (din toate punctele de vedere) si scopul urmarit e distrugerea.
De ce interesul economic e mai important in aceasta zona?