Am venit două zile să mă odihnesc la Lereşti, satul bunicului meu din partea mamei. Avem aici o casă de vacanţă cu parfum de anii ’80. Aspect, obiecte de baie, de bucătărie, mici detalii… Bunicul meu a încetat din viaţă în 1991 şi cam atunci au încetat şi îmbunătăţirile casei.
Cu excepţia bunică-mii, nimeni din familie nu vine foarte des aici, aşa că ne ocupăm de casă mai mult de gura ei, fără vreo tragere de inimă. Casa nu stă să se dărâme, dar refuză, încet, încet să mai funcţioneze.
“Ne învechim noi, oamenii, îmi zicea de dimineaţă tanti Felicia, darmite casele…”.
Mi s-a părut o comparaţie ciudată, întotdeauna am crezut că oamenii sunt mai puţin rezistenţi decât casele. Dar au şi casele vieţile lor.
Între ultimele lucruri care a cedat se numără boilerul. Descoperirea am făcut-o la sosire. N-am prea avut ce-i face, e o minune că a rezistat atâta timp, mi-l aduc aminte de când eram copil. Niciodată nu încălzea destulă apă cât să-ţi ajungă pentru un duş, dar pe vremea aia aveam şi “cazan”, un sistem de încălzire cu lemne. Cazanul a cedat acum vreo zece ani. Boilerul a mai avut zile.
M-am spălat azi de dimineaţă cu apă încălzită pe soba de gătit din bucătărie. N-a fost, cum mă temeam, o corvoadă. A fost, mai degrabă, pitoresc. Pentru că toate automatismele pe care le fac cu repeziciune la mine acasă s-au descompus cu încetinitorul şi mi-au dat vreme să mă gândesc. La lucruri pe care înainte nu le observasem, cum ar fi că iarna oprim apa la Lereşti ca să nu îngheţe în instalaţie, dar că în ultimele 20 de ierni nimeni n-a oprit curgerea timpului.
Tot de dimineaţă am mâncat “ouă adevărate” (aşa le ziceam în copilărie ouălor de ţară, cele cu gălbenuşul roşu sângeriu) şi am citit pe mail următorul banc din anii ’80:
Ce a fost mai înainte: oul sau găina? Mai înainte au fost de toate.
M-am hotărât să cumpăr boiler.
Nice. Astfel de experiente te mai rup de lumea asta agitata si te fac sa mai te gandesti si la lucruri mai umane.
🙂 mereu e o problema cu boilerul
corect e oualor, nu oualelor 🙂
@ali, am avut eu un dubiu înainte să public însemnarea, dar am întrebat în stânga şi-n dreapta şi am mai găsit şi alţi deştepţi ca mine. aşa-i la ţară…
Din pacate nu prea mai pretuim ceea ce merita. A fost o vreme cand mergeam cel putin o data pe luna la Predeal, cand traiau parintii. Acum casa e singura si parasita, cu utilitatile in stand by. Vrem sa o vindem, asa s-a hotarat, dar casa nu se vrea vanduta. Iar noi pe-acolo nu mai mergem cu anii. Boilerul a cedat la cativa ani de la instalare. Iar timpul trece prea repede.
Cumpara boiler si nu lasa casa sa se invecheasca prea tare. Aici o sa revii cu drag mereu, la amintiri dragi, cu care iti vei reincaraca bateriile pentru haosul din oras.
Eu zic sa nu cumperi si, de fiecare data, sa folosesti soba cu lemne… E mai…ca la tara.
..and now, back to Bucuresti 🙂
daca in leresti ai casa mai “pe coasta” poate fi chiar un loc de meditatie perfect! oricum, ar trebui sa nu-ti fie greu pe acolo cu tehnologia, ca doar de ceva timp e si lerestiul comuna! 🙂
Trebuia sa anunti.:)
e minunata viata la tzara din cand in cand…te face sa mai uiti de praful oraselor mari…:)
Habar nu am cum arată o casă la ţară. Nu am o astfel de amintire. Pot doar să îmi imaginez. Şi habar nu am dacă aş avea puterea să mă adaptez în astfel de condiţii.
trai, neneaca! 🙂
Buna ideea de a cumpara boiler… 🙂
Casa asta e o radacina… nu renunta la ea!
postarea ta si muzica greceasca pe care o ascult acum m-au facut sa imi fie dor de placintele bunicii, de batranii din familie care invarteau margelele toata ziua. chestie complet lipsita de sens credeam eu.
nu renunta la casa. dimpotriva, pune si tu o caramida. undeva in cer, cineva va zambi!
hihi, am fost si eu la leresti we asta, cat sa-mi plantez bradutul luat de craciun. cam frig si dezolant, dar tare frumoase floricelele alea violete care erau peste tot 🙂
Vezi ce faci, sa nu te-auda Pippidi ca te da la ziar.
@moonbaby, brânduşe trebuie să fi fost. frumoase, dar otrăvitoare…
Daca e acel LERESTI de langa Campulung Muscel, tre’ sa recunosc ca IL IUBESC, pentru ca satul ala e cel care imi spune BUN VENIT, atunci cand vin in Iezer-Papusa! 😉
Otravitoare sunt brandusele de toamna – sp. Colchicum autumnale. Cele de primavara sunt genul Crocus, care nu-i (la fel de) toxic.
Nu renunta la casa de la Leresti!
Casa mamei mele este aproape de casa bunicilor tai si cred ca e un loc minunat pentru un week-end la aer de munte sau pentru o viata tihnita de pensionar.
Viata la tara si Duiliu Zamfirescu.. sau locul in care oamenii nu cer timpului schimbare. Mi-e dor de viata dinainte de lumea lui Bill Gates..de genunchii juliti si nu de ochii obositi care impusca rate la calculator
De ce avem nevoie mereu de o ‘madeleina’ de-a lui Proust ca sa ne aduca aminte de lucrurile simple, frumoase, in care asteptai ziua de maine ca pe un cadou de Craciun? Copii care credeau in Mosi Craciuni sunt acum copii care distrug basmele prin lipsa lor de credinta in ceva.. Am devenit atat de banali, incat si ceasul s-a plictisit sa mai arate timpul..
..sau de vreun prosperolog priceput in d-ale melancoliei !
si ale basmelor . ma rog ,oricum, de la buticul de vise in cutii ermetice 😆