Le-am stricat liniştea picnicarilor

În weekend am fost la Buşteni la strâns gunoaie împreună cu Amalia Enache şi cu voluntarii taberei “Recycle, raft & race!“, un proiect lansat de MaiMultVerde şi Heineken România.

Seara ni s-a alăturat şi Cabral şi am stat de vorbă despre competiţia cu plute confecţionate din PET-uri pe care o pregătim pentru iunie.

Dincolo de entuziasmul contagios al voluntarilor (găsiţi aici portretul lor pe larg), care m-a convins că încă merită să vin cu plăcere la muncă, două istorii mi-au rămas în minte şi vreau să vi le povestesc.

Am făcut curăţenie pe lângă picnicari. Unul nu s-a mişcat să ne ajute ori măcar să ne mulţumească. Cu o excepţie: Alex, un puşti de 12 ani din Bucureşti, care ne-a cerut mănuşi, iar apoi a umplut mai mulţi saci cu gunoi. A vrut apoi să afle ce-i cu noi şi ne-a rugat să-l mai luăm şi la alte acţiuni. M-am dus împreună cu Amalia la părinţii lui să-i felicităm că au crescut aşa un băiat. Un cuplu normal, oameni tineri care ieşiseră la iarbă verde. În jurul cortului era curat, adunaseră gunoaiele lângă foc. Din cort, un aparat cânta în surdină manele. “Q.E.D.”, mi-am şoptit atunci în barbă. Şi Matei ar fi zâmbit dacă ar fi fost acolo.

La plecare, abia ne suisem în maşină, când unul dintre picnicarii veterani vine hotărât spre mine şi-mi face semn să cobor geamul. Îmi arată doi saci negri plini cu gunoi aflaţi cam la vreo 3 metri de cortul lui şi-mi zice arţăgos: “Vedeţi c-aţi uitat ceva!”. “N-am uitat nimic”, îi zic, “o să vină o maşină să-i ia pe toţi. Sper că nu vă aşteptaţi să-i care voluntarii în spinare până în Buşteni…” Omul se calmează şi dispare. Eu inspir, expir şi mă bucur de norocul picnicarului: bine că n-a fost Cabral prin preajmă la faza asta.

:: foto: Alexandra Radu
  1. 🙁 picnicari de Romania, ce sa le ceri.
    Am fost la Comana, aproape de Bucuresti, crezand ca e raiul pe pamant si ca scapam de manele si de picnicarii galagiosi.

    Cand am ajuns juma’ de rezervatie era plina de masini si gunoaie. Unii venisera chiar cu mesele. Ne’am retras departe de zgomot.

    In urma lor, dezastru.

    Ma intreb oare cand si cum vor scapa de aceasta nesimtire si cand vor invata sa iubeasca si sa respecte natura – sursa de viata?

  2. da nu se poate pune un proiect de lege cu amenzi sau ceva de genul asta? ca altfel nu vad cum ii mai educam pe picnicari , e dezastru peste tot in tara

  3. Nu inteleg ce le e asa de greu sa isi ia un sac de acasa. In fond se vor intoarce si in weekend-ul urmator tot acolo.
    Si cata nesimtire la acel om sa vina sa va atraga atentia! El credea ca sunteti la cheremul lui sau ce? Cultura inexistenta…

    Eu propun sa si filmati pe cei care stau! Si sa publicati nepasarea.

  4. Nu mi-am imaginat acum cativa ani ca voi face vreodata ceea ce am facut saptamana trecuta…si nu pentru ca nu mi-as fi dorit ci pentru ca atunci nu existau, cel putin in Romania, oameni ca Dragos Bucurenci…sau poate nu aflasem eu de ei. A fost o sapatamana incredibila cea petrecuta alaturi de voluntarii din tabara RecycleRaftRace. Oameni minunati si foarte diferiti uniti de aceeasi pasiune NATURA. O natura in al carei peisaj nu ar trebui sa existe gunoaie, oameni indolenti si iresponsabili.Am trait una din cele mai frumoase experiente din viata mea in care m-am simtit utila si responsabila, unde am muncit si m-am distrat si unde mi-am facut o multime de prieteni. Va multumesc din suflet voua tuturor, inclusiv celor de la http://www.maimultverde.ro/ ca mi-ati oferit aceasta experienta minunata!

  5. Daca ti doresti sa mananci ceva bun si sa ti bei cafeaua sau limonada intr un cadru fff verde te astept la terasa pe care am deschis o recent si este inconjurata de foarte multa vegetatie, flori, brazi si fff mult verde:)) trandafirii i am plantat singurica si sunt f mandra de asta…acum au inflorit si sunt superbi!:) sunt sigura ca ti va placea enorm! Ne gasesti la hotelul martha care este situat in mogosoaia vis a vis de primarie la circa 200 de m de palatul brancovenesc pe care lumea buna nu l a uitat caci este fabulos!

  6. Picnicari zici…uite aici “zmeii lu’ peşte prăjit”:
    “Mai mulţi beţivi iesiţi la iarbă verde au aruncat cu bere în campioana Constantina Diţă Tomescu. Medaliata olimpică a păţit-o la doi paşi de Bucureşti, la Snagov”.(stire de pe antena3.ro)
    Gunoaiele adevărate sunt ei nu doar ce lasă în urmă.

  7. ce aveti mai cu picnicarii? :p

    ” În jurul cortului era curat, adunaseră gunoaiele lângă foc. ”

    2. de unde sa stie oamenii aia cum va organizati voi?.. so.. nu mai fiti asa duri cu reactii caci omu` chiar a vrut sa ajute.. chiar nu avea de unde sa stie ce si cum se intampla.

  8. de acord cu andra. poate credea ca sunteti platiti pentru asta si nu va faceti treaba pana la capat 😛
    pe de alta parte, oamenii respectivi erau in weekend, veniti sa se relaxeze, deci nu trebuia neaparat sa va ajute, ci era ok daca isi strangeau civilizat gunoiul propriu si atat. in plus, daca voi faceti ceva bun, il faceti pt ca vreti, deci nu mi se pare corect sa ii judecati pe ceilalti. si da, atunci cand nu exista bun simt, educatia se face prin amenzi.

  9. Pentru că vrem , Kates, da, dar la fel de mult vrem să nu mai fie nevoie de noi. Iar acea serie de picnicari nu cred că reprezenta excepţia de la regulă.

  10. @Bluarto Nimic si nimeni nu e perfect. Deci e imposibil sa nu mai fie niciodata nevoie de oameni care sa incerce sa faca lucrurile mai bine.

  11. si totusi… de ce, de ce, de ceeeeeeeeeeeeee??????????? in mai, neaparat in mai, cand lumea e in presesiune, s-a organizat tabara? ati pierdut niste voluntari pe cinste, va spun… voluntari care stau saracii acum si suspina si se simt frustrati(literally speaking) pana in maduva oaselor!!! of.

  12. Buna ziua,
    E laudabil ce faceti. Eu sunt din Cluj si in imprejurimi e cam la fel ca la voi in Bucuresti din ce descrieti si din ce vad la tv. Noi de fiecare data cand mergem adunam in sac si il aducem la pubelele de gunoi din oras. Ar fi mai simplu daca in zonele care se stiu ca sunt frecventate pentru a merge la picnicuri ar fi si containere de gunoi. Dar nu numai sa fie ci firmele de salubritate sa le mai si goleasca frecvent ar fi mai simplu. E drept ca sunt si dintre noi care uita cum au gasit locul si dupa ei potopu de parca nu s-ar intoarec peste vreo saptamana iarasi. Dar e adevarat ca niste amenzi usturatoare ar fi ok. Nu trebuie in toata ziua sa umble cineva din politia comunitara si sa faca asta. O data sau de 2 ori si amenda sa fie ca cel care a facut mizerie sa stranga toata mizeria pe o suprafata considerabila iar fi de ajuns. Inca odata nu mai face zic eu. Dar unele lucruri se invata de mic si daca n-ai fost invatat se poate si altfel sa te facem sa nu uiti unde ai fost. Dar cei de sus nu ai timp acum de asa proiecte de legi. Asta s-ar putea face peplan local fiecare primarie ca si asa sunt politii comunitare si in afara de a numara masinile parcate ilegal prin oras nu stiu zau ce mai fac. Dar salariile le iau. Asa ca s-ar putea indeletnici si cu asa ceva.Sper sa auda cineva si sa ianiste masuri incat sa iti fie drag sa iesi la aer curat. Sa nu mai vorbim de marginile raurilor care sunt pline de pungi, pet-uri, haine etc, mizerie cat incape. Cei de la apele romane dorm ….
    Succes

Leave a Reply