Plecarea Gabrielei

Între restructurările din sistemul bugetar şi tribulaţiile Comisiei Udrea, sunt convins că nu va face multă vâlvă plecarea Gabrielei Massaci din fruntea Institutului Cultural Român din Londra. Acum trei ani, povesteam pe blog despre relansarea noului ICR sub managementul Gabrielei, o poveste pe care o spune şi mai bine filmul The making of ICR London:

Gabriela a construit la Londra probabil cea mai activă prezenţă culturală românească dintr-o capitală europeană, lucru confirmat şi de alegerea ei pentru două mandate consecutive ca Preşedinte al EUNIC, reţeaua institutelor culturale străine din Londra.

Ce poate face o echipă puţin numeroasă şi cu resurse materiale limitate atunci când este inspirată de un om ca Gabriela puteţi vedea în filmul celor 99 de trepte suite în doar primul an.

Dar, în ciuda acestor succese, Gabriela pleacă. Nu o face pentru motive care ţin de sistem, deşi sistemul i-a dat destul de furcă. De ce o face povesteşte în Dosarul TABU despre femeile care muncesc:

Gabriela cu fiul ei, Tudor (foto: Matei Bejenaru)

Gabriela cu fiul ei, Tudor (foto: Matei Bejenaru)

Abia la Londra am dat cu adevărat de România și m-am putut bucură că am putut adus un folos real pentru țara mea; aici mi-am găsit locul.

Drept care, din acest ultim, cel mai potrivit și cel mai iubit loc de muncă al meu, plec acum, de bună – și pentru mulți, bizară – voie: din septembrie mă întorc acasă. Mă opresc din muncă salariata. Am găsit cu greu puterea (oare și trufia?) de a pleca dintr-un post ultra-dezirabil și într-un moment de reușită profesională.

Nu pot altfel însă pentru că am un plan personal. Acest plan îmi cere să fiu temerară și să renunț la confortul locului știut și al mersului stabil. Caut un timp în care să fie mai puțin zgomot, să nu fiu șefa nimănui și nici premiantă, să nu locuiesc în țara altcuiva; vreau să nu am „serviciu” și nici sprijinul dat de un context de carieră de succes.

Îmi trag sufletul, pentru că vreau să aflu dacă e adevărat că cea mai însemnată întâlnire e cu sine. Trebuie neapărat să știu dacă e adevărat că cea mai grea și frumoasă munca e cea pe care o faci în grădină delicată în care cresc oamenii pe care îi iubești.

:: citiţi integral textul Gabrielei pe Tabu.ro.

Leave a Reply