La noapte, mai precis la 00.20, TVR1 difuzează o ediţie “Bună ca viaţa” dedicată Sărbătorilor. Ne-am împăcat destul de greu asupra subiectelor, pentru că, aşa cum veţi vedea şi din emisiune, eu şi cu Laura avem păreri destul de divergente despre această perioadă a anului.
Aşa că am convenit să tratăm numai subiecte care întrunesc asentimentul amândurora. Vorbim despre cum putem face aceste zile mai luminoase pentru copiii din centrele de plasament şi bătrânii din azile. Violeta de la Violeta’s Vintage Kitchen ne învaţă cum să gătim sănătos masa de Crăciun. Şi pentru că în această perioadă Crăciunul nu e singura sărbătoare religioasă, Noemi Revnic, de la revista Tabu, ne povesteşte despre Hanouka.
Foto: Anna Todiraş
Pentru că ne-am dorit o ediţie specială, am mers în vizită la Palatul Elisabeta, unde am stat de vorbă cu ASR Principesa Margareta a României despre Crăciunurile petrecute de Familia Regală în exil şi despre primele Sărbători petrecute în ţară.
Emisiunea se reia miercuri, 23 decembrie, la 12.15 ziua.
“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ pentru TVR1.
Numai ca Hanukka a trecut!Si mancarea nu e chiar pe placul tau,are foarte mult ulei in cinstea sarbatorii…
Din pacate nu eram langa tv cand s-a difuzat emisiunea. Cum putem face sa le vedem? Am cautat pe YouTube si nu sunt prezente acolo. Multumesc
Unde putem vedea inregistrarile emisiunii? Pe site-ul TVR-ului nu se poate.
first time am vazut si io emisiunea ta la tvr in RO. fain. pare unul din putinele momente de normalitate pe la tv. e jale la ce nivel s-a ajuns. gramatica e un optional pana si pentru prezentatorii de stiri.
la multi ani, dragos! sa ai un an plin de iubire, intelegere, bucurii si ajutor de la dumnezeu in faptuirea celor bune.