De la musique avant toute chose

Ei, acum că mi-am făcut mâna cu achiziţii uşurele, am trecut şi la categoria grea. Era marţi seară, ora 11, rămăsesem singur la birou. Ascultam Aida cu Maria Callas, când, pe lângă vocea divei, mi-am dat seama că se mai aude şi altceva: un fâşâit. Am verificat repede dacă era de la înregistrare (e, totuşi, destul de veche, mi-am zis). Nu era. Boxele mele Altec Lansing, pe care le port după mine încă de pe vremea când aveam biroul la Caţavencu, s-au hotărât să iasă la pensie.

M-am uitat puţin pe ecost.ro şi pe pcfun.ro, două magazine care apar în lista magazinelor care folosesc ePayment. Nu mă pricep la sisteme audio, ştiam doar că-mi doresc ceva mai mult de două boxe, aşa că l-am sunat pe prietenul şi colegul Ştefan, tatăl lui Matei cel mic, ca să mă sfătuiască. Mi-a spus că el foloseşte şi e mulţumit de pcgarage.ro şi am constatat că şi aici apare sigla ePayment, deci Cristina de la ePayment pare să aibă dreptate:

Cand veti cumpara online de pe magazinele preferate, sunt 90% sanse sa observati logo-ul ePayment pe site-urile lor, asadar sa acumulati puncte

Ştefan mi-a recomandat trei variante, dintre care am ales să merg pe mâna Logitech cu sistemul X-540. Am plătit cu cardul BRD ePayment, comanda a mers foarte uşor, MasterCard mi-a cerut din nou codul de securitate (de data asta chiar mi-a plăcut că a făcut-o, m-am simţit mai în siguranţă), am primit ieri un sms de la PCgarage cum că au trimis coletul prin curier, acum aştept muzica. Adică boxele.

  1. agreed w/ kates, sunt cam evidente plasarile..si cam dese ( we got it, cumparaturi online, brd, e-payment etc etc) Not that I can blame u for makin money out of a popular blog, dar era mai placut de citit inainte to be honest…

Leave a Reply